Ce metode mai invetează escrocii. Se recomandă directori de spital pentru a obţine bani frumoşi de la bătrâni naivi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O femeie de 77 de ani a rămas fără 800 de lei, căzând în plasa unui şarlatan
O femeie de 77 de ani a rămas fără 800 de lei, căzând în plasa unui şarlatan

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Giurgiu a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a reuşit să înşele o bătrână cu suma de 800 de lei. Şarlatanul s-a recomandat director de spital şi i-a promis femeii că o poate ajuta cu soluţionarea unei probleme medicale contra unei sume de bani.

Poliţiştii din Ploieşti au stabilit că femeia, în timp ce se afla în faţa unei unităţi medicale din oraş, a fost abordată de un bărbat, care s-a recomandat a fi directorul spitalului respectiv. Sub pretextul că acesta ar putea-o ajuta cu soluţionarea dosarului medical şi punerea la dispoziţie a unei locuinţe, individul a solicitat suma de 800 de lei, reprezentând contravaloarea unor taxe, iar femeia s-a conformat şi i-a dat şarlatanului banii.

 Poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 40 de ani, din judeţul Giurgiu, cunoscut pentru infracţiuni comise prin acelaşi mod de operare şi în alte zone ale ţării şi care, în prezent, se află sub incidenţa măsurii controlului judiciar.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

A fost condus la data de 09.05.2019, în baza unui mandat de aducere, de la sediul I.J.P. Giurgiu la sediul Secţiei de Poliţie nr. 1 Ploieşti, unde a fost reţinut pentru 24 de ore.

 În cursul zilei vineri, Judecătoria Ploieşti a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite