Român decorat de comandantul Poliţiei din South Yorkshire. „Vă felicit pentru vitejia dumneavoastră!“

Român decorat de comandantul Poliţiei din South Yorkshire. „Vă felicit pentru vitejia dumneavoastră!“

Cornel Vântu (în tricou) şi prietenul său au primit felicitări la sediul Poliîiei Zorkshire. FOTO: TheStar.uk

Distincţia i-a fost acordată românului în vârstă de 25 de ani, precum şi unui cetăţean britanic, pentru implicarea celor doi, cu succes, într-o situaţie limită. Ei au salvat viaţa unei englezoaice.

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, originar din judeţul Neamţ, dar stabilit în prezent în Marea Britanie, a fost decorat recent de poliţiştii din zona în care locuieşte după ce, împreună cu un cetăţean englez, a salvat o femeie care voia să se sinucidă. 
 
Cornel Constantin Vântu este născut la Piatra Neamţ şi are domiciliul în comuna Grinţieş, însă de ceva timp se află în Sheffield, lucrând ca şofer de TIR. 
 
Luna trecută, nemţeanul, împreună cu un amic britanic, Paul Harrison, de 38 de ani, au intervenit la momentul oportun într-o situaţie limită, când o englezoaică era pe punctul de a se arunca de pe un pod peste Sheffield Parkway. 
 
Când poliţiştii au fost alertaţi despre acest caz şi au ajuns la faţa locului, au găsit o femeie care era pe marginea podului,
fiind ţinută de încheieturile mâinilor de către cei doi bărbaţi. 
 
Persoana cu gânduri de suicid se zbătea să scape de cei doi, astfel încât să cadă, dorind cu disperare să-şi încheie socotelile cu viaţa, după cum notează TheStar.uk. Lucru care s-ar fi petrecut cu siguranţă, pentru că distanţa până jos era foarte mare.
 

„Vă felicit pentru vitejia dumneavoastră“

Apoi a fost o simplă formalitate ca poliţiştii să o scoată pe femeie de după balustradă, aceasta fiind preluată de un echipaj medical şi  transportată la un spital, pentru îngrijiri de specialitate. 
 
După operaţiunea de salvare, Paul Harrison a declarat pentru presa din Anglia: „Am trecut imediat în ajutor şi Vântu a fost repede în spatele meu. Am apucat-o pe femeie, am ţinut-o strâns şi în câteva minute am auzit sirenele de poliţie“. 
 
Comandantul Poliţiei din South Yorkshire i-a premiat pe cei pe data de 10 iulie, la sediul Grupului de Suport Operativ, susţinând că intervenţia celor doi a fost decisivă în salvarea femeii. 
 
„Acesta este un moment incredibil de mândrie, de a recunoaşte eforturile cetăţenilor care au salvat, fără dubiu, viaţa unei femei aflate în suferinţă. E important să fie recunoscute acţiunile dumneavoastră şi vă felicit pentru vitejia dumneavoastră“, a transmis şeful Poliţiei din South Yorkshire, Paul McCurry.
 

Pe aceeaşi temă:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările