Elevi prinşi la păcănele. Mesajul unui luptător SAS: „Am ales să-mi pun forţa în slujba Binelui“

Elevi prinşi la păcănele. Mesajul unui luptător SAS: „Am ales să-mi pun forţa în slujba Binelui“

Mai mulţi liceeni au fost depistaţi prin baruri, deşi ar fi trebuit să fie la cursuri FOTO Poliţia Neamţ

O acţiune a poliştilor, care a vizat combaterea absenteismului şcolar, a dus la depistarea unor liceeni care se aflau prin cârciumi, deşi ar fi trebuit să fie la şcoală

Cadrele Poliţiei Roman, împreună cu colegii de la Biroul de
Siguranţă Şcolară din Inspectoratul Judeţean Neamţ, au organizat, în zilele de 2 şi 3 februarie 2022, o acţiune în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiu, pentru combaterea absenteismului şi a faptelor antisociale. 
 
Misiunea poliţiştilor a vizat identificarea elevilor care absentau nemotivat de la cursuri, fiind efectuate verificări prin baruri şi săli de jocuri din apropierea instituţiilor şcolare. 
 
„În acest context, cu privire la 20 de elevi care absentau de la cursuri, poliţiştii au informat unităţile de învăţământ pentru luarea măsurilor conforme cu regulamentele interioare şi prevenirea acestor abateri disciplinare. 

Totodată, poliţiştii de la structura de Siguranţă şcolară au discutat cu elevii aflaţi în pauze, cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile, aducându-le în atenţie situaţiile vulnerabile la care pot fi expuşi atât în viaţa reală, cât şi în cea on-line“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. 

Totodată au fost instruiţi operatorii economici cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la comercializarea băuturilor alcoolice şi a produselor din tutun către elevi. 
 
O altă activitate care i-a vizat pe elevi a avut loc înainte şi după data de 30 ianuarie 2022, când se celebrează Ziua Internaţională pentru Nonviolenţă în Şcoală. Poliţiştii de la siguranţa şcolară, investigaţii criminale, relaţii publice, ordine publică şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale (SAS) Neamţ, au transmis şcolarilor un mesaj inedit, pornind de la experienţele trăite de ei. 
 
Au fost, timp de cinci zile. activităţi sportive cu scopul de a conştientiza efectele violenţei manifestate în şcoală, identificarea modalităţilor de rezolvare a conflictelor prin comunicare nonviolentă, dezvoltarea abilităţilor şi a motivaţiei de relaţionare. 

Un luptător SAS le-a transmis elevilor propriile experienţe, sub forma unei scrisori adresată acestora: „Dragi elevi, deşi pare surprinzător, să ştiţi că şi eu am fost copil şi am trăit pe propria piele situaţiile tensionate din curtea şcolii sau din faţa blocului. Chiar dacă vremurile s-au schimbat, sunt convins că
trăirile mele sunt aceleaşi cu ale voastre. De mic, am ales să trec pragul unei săli de sport, în cazul meu de arte marţiale şi am înţeles după mulţi ani, că nu doar corpul meu a devenit mai puternic, ci şi mintea mea a devenit mai sănătoasă“. 
 
Epistola către şcolari continuă astfel: „Aflat în mijlocul unui conflict, am ales să nu rănesc prin gesturi sau cuvinte, ci să îmi pun forţa în slujba binelui. Un pumn sau o vorbă jignitoare nu te va face să te simţi nici mai puternic, nici mai bun, nici mai prietenos. Înţeleg perfect cuvintele lui Mahatma Gandhi: «Nonviolenţa este arma celor puternici» şi îmi doresc ca, în momentele tensionate în care o răbufnire pare cea mai la îndemână armă, să alegeţi să fiţi puternici!“
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările