Mircea Rednic a preluat în mod oficial conducerea tehnică a clubului de fotbal CSM Politehnica Iaşi

Mircea Rednic a preluat în mod oficial conducerea tehnică a clubului de fotbal CSM Politehnica Iaşi

Mircea Rednic

CSM Politehnica Iaşi are o nouă conducere tehnică. Contractul a fost semnat miercuri, 8 ianuarie, şi este valabil până la finalul acestui campionat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mircea Rednic a preluat în mod oficial conducerea tehnică a clubului de fotbal CSM Politehnica Iaşi. Contractul este valabil până la finalul acestui campionat, tehnicianul având posibilitatea de prelungire. Miercuri, 8 ianuarie, la Palatul Roznovanu, fostul dinamovist a avut o întrevedere cu primarul Iaşului, Mihai Chirica, şi cu preşedintele executiv al clubului, Adrian Ambrosie.

„La începutul campionatului echipa a avut rezultate, a arătat un joc frumos. Dar în fotbal sunt momente în care nu decide numai antrenorul, ci şi jucătorii. Au urmat rezultate negative şi s-a ajuns la despărţirea de fostul antrenor (Mihai Teja - n.r.). Avem susţinere, nu doar promisiuni. Am fost şi la stadion, terenul arată foarte bine, la fel şi sala de forţă. Promisiunile s-au făcut, dar s-au şi realizat. Datori au rămas jucătorii”, a declarat Mircea Rednic.

Antrenorul va încasa venituri consistente la Poli Iaşi, urmând a avea un salariu lunar de 8.000 de euro, prime duble faţă de cele ale jucătorilor şi un bonus de 20.000 de euro pentru evitarea retrogradării.

În prima etapă din 2020, la 3 februarie, Poli Iaşi va juca, acasă, cu Viitorul.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: