Viticultor: Cartelul vinului ţine preţul strugurilor la nivelul anului 2000

Viticultor: Cartelul vinului ţine preţul strugurilor la nivelul anului 2000

Strugurii se vând aproape de pomană în Vrancea FOTO Aurel Nişcoveanu

Vrancea are cea mai mare suprafaţă din ţară cultivată cu viţă de vie, aici existând peste 11% din terenul viticol al României.

Ştiri pe aceeaşi temă

În Vrancea sunt 23.000 de hectare de vie nobilă, adică mai mult de 11% din terenul viticol al României, zeci de mii de vrânceni lucrând în acest domeniu.

Majoritatea viilor se află în proprietatea a 18.000 de fermieri, care după 1990 şi-au luat terenurile înapoi terenurile confiscate de regimul comunist şi nu s-au mai unit să-şi lucreze compact viile.

Din acest motiv, valorificarea producţiei se află la mâna marilor producători din judeţ, care par înţeleşi între ei atunci când stabilesc preţul de achiziţie al strugurilor. Un preţ batjocoritor, spun viticultorii, care nu a mai crescut de 20 de ani, ba din contră.

Principalele firme de profil din judeţ oferă preţuri cuprinse între 80 de bani şi 1,20 de lei/kilogramul de struguri, în funcţie de soi şi de concentraţia de zahăr, indiferent de podgoria de unde sunt culeşi, Panciu, Coteşti sau Odobeşti, cunoscute ca cele trei zone cu potenţial ridicat din Vrancea.

Un calcul simplu arată că în timp ce viticultorul care-şi vinde strugurii abia se descurcă să-şi scoată lucrările dintr-un an, fără nici un profit, firmele care fac achiziţie au şansa la un profit de patru-cinci ori mai mare. Pentru un litru de vin sunt necesari 1,6 kg de struguri, prin urmare, investiţia în obţinerea licorii lui Bachus nu este mai mare de 1,5 de lei/litru. Iar pe piaţa liberă, un litru de vin se vinde acum cu 7-8 lei.

Vin scump din strugure ieftin 

„Noroc că am avut câteva rânduri cu struguri de masă şi i-am vândut de acasă sau la marginea drumului, cu un preţ mai bun. Dar la cât oferă procesatorii, 1 leu / kg, de abia ne acoperim cheltuielile. Cu 1 leu am vândut şi acum 20 de ani. Nu am unde să păstrez vinul, să-l vând eu, că altfel nu mi-aş bate joc de munca de peste an. Cum poate să crească vinul la cramă şi în acelaşi timp preţul strugurilor să scadă, eu asta nu pot să o pricep”, spune Vasile Militaru, podgorean din zona Panciu.

Trebuie spus că lucrările necesare pentru întreţinerea unui hectar de viţă-de-vie costă în jur 10.000 de lei, iar la o producţie medie de zece tone la hectar, rar când se ajunge la 13 tone, se poate spune deja că munca viticultorilor care-şi vând strugurii este pierdere de vreme.

“În toată lumea asta normală, materia primă are ponderea cea mai mare în realizarea unui produs finit. În cazul nostru, materia primă este strugurele, care are o pondere de doar 10% în  obţinerea produsului finit, vinul, ceea ce înseamnă o batjocură. Dacă un litru de vin se vinde acum cu 8 lei, ar trebui ca preţul strugurelui să fie o treime din preţul vinului”, arată Marian Constantin, fermier din Vrancea.

De partea cealaltă, achizitorii de struguri afirmă că n-au nicio vină că viticultorii au acceptat negocierea şi nu au pus întrebări foarte multe. „Noi am deschis centrul de săptămâna trecută, dar abia de azi au început să vină benele cu struguri. Oamenii nu comentează, ei şi-au făcut calculele de acasă asupra câştigului şi cam asta este. Nu ştiu să spun dacă preţul strugurilor este mic sau mare”, a declarat pentru „Adevărul“ reprezentanta uneia dintre cele mai cunoscute firme de profil din Vrancea. 

Reprezentanţii asociaţiilor producătorilor de vin nu au putut fi contactaţi de reporterul „Adevărul“.

Anul trecut, Parlamentul a votat o lege care venea în sprijinul viticultorilor, prin care ei primeau o primă de comercializare în valoare de 200 de euro/tona de struguri. Măsura, care trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021, a fost amânată pentru 2022.

Vă mai recomandăm:

Cea mai mare podgorie din România va avea un impresionant muzeu al vinului. Vizitatorii, invitaţi la degustări

FOTO VIDEO Struguri amanetaţi pe Internet încă de cruzi

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările