O sentinţă a Tribunalului Cluj scoate oamenii în stradă: circa 100 de persoane vor protesta, din nou, faţă de construirea unui crematoriu uman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clujenii vor ieşi, din nou, în stradă ca să protesteze împotriva construirii unui crematoriu uman în carterul Mănăştur FOTO: Adevărul
Clujenii vor ieşi, din nou, în stradă ca să protesteze împotriva construirii unui crematoriu uman în carterul Mănăştur FOTO: Adevărul

Sentinţa Tribunalului Cluj de la începutul lunii aprilie, care a dat câştig de cauză firmei care intenţionează să construiască un crematoriu uman într-un cartier clujean, este motivul pentru care oamenii vor protesta vineri, 26 aprilie, într-un marş autorizat. Iniţiatorul marşului este Mircia Giurgiu, consilierul ministrului pentru Dialog Social.

„Apărăm valorile creştine şi oamenii din cartierul clujean Mănăştur“, afirmă Mircia Giugiu, fost deputat şi iniţiatorul marşului de protest anti-cremaţiune de vineri, 25 aprilie.

Acesta a depus la Primăria Cluj-Napoca o cerere prin care doreşte aprobare pentru organizare a unui ,,Marş al Tăcerii”, spune el, în data de 26 aprilie, între orele 14.00 şi 16.00.

Traseul este similar cu cel de anul trecut, când aproximativ 300 de clujeni au spus „Nu“ înfiinţării unui crematoriu uman în cel mai mare cartier al Clujului: Cimitirul Mănăştur (Biserica Adormirea Maicii Domnului) - strada Govora - Calea Mănăştur - Calea Moţilor - Primăria Municipiului Cluj-Napoca - strada Memorandumului - Piaţa Unirii - Bulevardul 21 Decembrie 1989 - Prefectura Judeţului Cluj.

Fostul deputat spune că se aşteaptă ca aproximativ 100 de persoane să participe la marş. Vor fi depuse, tot ca anul trecut, petiţii la Primăria Cluj-Napoca şi Prefectura Cluj.

Firma RDK Cremation, cea care a dat în judecată Primăria Cluj-Napoca pentru că a suferit un prejudiciu de 200.000 de euro prin rezilierea contractului pentru construirea crematoriului din Mănăştur, a câştigat o primă luptă în instanţă cu municipalitatea la începutul lui aprilie.

Sentinţa nu este definitivă. Unul dintre acţionarii firmei declara, pe 3 aprilie, pentru „Adevărul“, că se aşteaptă la proteste.

Scurt istoric

Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, în şedinţa din 18 octombrie 2011, un proiect de hotărâre privind asocierea dintre municipalitate cu SC RDK Cremation în vederea amenajării unui crematoriu uman în incinta cimitirului din cartierul Mănăştur (pe strada Govora, în incinta unui cimitir.

Prin hotărâre, societatea în cauză se obligă să achite Primăriei Cluj-Napoca o sumă de 15.000 de lei pe an, durata asocierii fiind de 49 de ani.

În luna ianuarie 2012, peste 300 de locuitori ai cartierelor Mănăştur şi Zorilor, politicieni, dar şi feţe bisericeşti au protestat faţă de construirea crematoriului uman. La scurt timp după aceste proteste consilierii locali au votat revocarea asocierii municipiului Cluj-Napoca cu firma RDK Cremation, fiind analizate memoriile cetăţenilor.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite