Cum avem o ţinută corectă. Lista capcanelor în societate: de ce e interzis să-ţi încrucişezi picioarele, cum ne aşezăm pe scaun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În societate trebuie să ţinem cont de câteva reguli de bun simţ FOTO Adevărul
În societate trebuie să ţinem cont de câteva reguli de bun simţ FOTO Adevărul

O ţinută corectă va transmite celor din jur numeroase mesaje despre noi. De aceea este foarte important să ne supraveghem în permanenţă mişcările: nu ne aplecăm umerii înainte, nu mişcăm exagerat braţele, facem paşi nici prea mari, nici prea mici, ne sugem burta şi ne ţinem şira spinării dreaptă.

1. Când ne oprim să stăm de vorbă cu cineva pe stradă, nu ne sprijinim de zid, pentru că ne putem ţine şi pe propriile noastre picioare.

2. Domnii nu au niciodată voie să-şi ţină mâinile în buzunare.

3. În casă, nu ne vom sprijini de spătarul scaunului şi nici nu ne vom juca nervos cu diferite obiecte. Unii au chiar obiceiul insuportabil de a bate tactul unei muzici auzite numai de ei, cu un creion, o brichetă, nefiind conştienţi că-i enervează pe ceidin jur.

4. Chiar dacă suntem antrenaţi într-o discuţie aprinsă, nu-l vom lua pe interlocutor de nasture şi nici nu-l vom aproba, bătându-l energic pe umăr sau dându-i un cot în coaste.

5. Într-o vizită, vom evita să stăm cu spatele la cei din jurul nostru. Dacă o facem, siliţi de o împrejurare -suntem solicitaţi să răspundem la o întrebare - ne cerem scuze. Şi când ne aşezăm, o facem cu grijă.

“Să te aşezi pe un scaun, pe o canapea sau pe un fotoliu înseamnă să dai aproape un examen, deoarece poţi să te aşezi cu un gest plin de graţie, după cum poţi să te trânteşti ca un lemn sau să te tolăneşti de parcă n-ai mai pleca niciodată.

Lista greşelilor pe care le poţi face aşezându-te se poate prelungi la nesfârşit:

Să amintim genunchii ţinuţi cu mâinile sau depărtaţi (poziţie extrem de dezagreabilă la doamne), bătaia nervoasă a degetelor pe suprafaţa mesei, fredonatul unei melodii.

Este, de asemenea, inestetic să-ţi încrucişezi partea de jos a picioarelor.

Când te ridici, faci în aşa fel încât să nu stai cu spatele la ceilalţi când îţi iei rămas bun şi să nu împingi cu forţa scaunul. E bine să-ţi dovedeşti simţul de ordine punându-l la loc, dar fără să cazi în extrema cealaltă, căutând cu prea multă grijă locul unde era la începutul vizitei”, se arată în Codul bunelor maniere, de Aurelia Marinescu.

Cum ne mişcăm

Nici poziţia mâinilor nu trebuie lăsată la întâmplate. Trebuie să ştim că este interzis să le mişcăm fără rost, să le înfundăm în buzunare şi să batem nervos cu degetele pe suprafaţa mesei.

“Renunţând la orice mişcare a mâinilor, conversaţia noastră ar deveni total inexpresivă, prin urmare, moderaţie în toate. Niciodată nu vom arăta cu degetul un obiect sau o persoană. De asemenea, este agasantă mania unora de a-şi trosni degetele sau de a-şi încerca elasticitatea falangelor, rotindu-şi podul palmei la nesfârşit. Nu vom termina acest capitol fără a aminti şi alte "mişcări" greşite în societate: degetele în nas – un gest interzis cu desăvârşire”, notează autoarea celei mai bine vândute cărţi.

Cartea cu sfaturi preţioase
 
Pretutindeni în lume, cărţile care ne învaţă normele comportamentului civilizat se bucură astăzi de un imens succes. “Codul bunelor maniere astăzi” nu face excepţie: la douăzeci de ani de la apariţie s-a vândut în peste 300.000 de exemplare. Scris cu inteligenţă, deplin adaptat uzanţelor moderne occidentale şi totodată celor româneşti, Codul este un veritabil bestseller naţional.

În urma extraordinarului succes al cărţii, autoarea, Aurelia Marinescu(licenţiată a Facultăţii de Limba şi Literatura Română), a fost invitată să vorbească la radio şi la televiziune, să dea interviuri, să scrie în reviste de mare tiraj pe tema comportamentului civilizat, să ţină cursuri de bune maniere la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii Bucureşti.

Vă recomandăm şi:

Bunele maniere la masă. Care este poziţia corectă a corpului când mâncăm şi când nu trebuie să spunem „poftă bună“

Codul bunelor maniere la telefon. Ce este interzis să spui şi când nu eşti obligat să răspunzi. Topul celor mai comune gafe

Bunele maniere şi igiena personală: „Apa de toaletă nu le e permisă decât acelora care mai întâi s-au spălat bine“


 

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite