Sigismund Bathory şi planul unei Dacii ungureşti - principele hulit al Transilvaniei sau artizanul primei Uniri a celor trei Ţări Române?

Sigismund Bathory şi planul unei Dacii ungureşti - principele hulit al Transilvaniei sau artizanul primei Uniri a celor trei Ţări Române?

Principele Sigismund Bathory/Sursa foto:  www.historia.ro

Încercarea lui Sigismud Bathory, Principe al Transilvaniei,  de a-şi impune stăpânirea peste Carpaţi a fost socotită la vremea respectivă o tentativă de refacere a Daciei. Numai că, potrivit unor istorici, ar fi fost vorba de o „Dacie ungurească“, cu Sigismund unic conducător.

Ştiri pe aceeaşi temă

De patru ori principe al Transilvaniei(mai 1581 - 1597;  august 1598 - martie 1599; februarie - august 1601; 1602),  Sigismund Bathory este unul dintre personajele cele mai controversate ale istoriei Principatelor. „În mare parte, această controversă se datorează şi faptului că a abdicat de trei ori la rând, număr neobişnuit de mare pentru un monarh fără prea mari realizări în vreunul din acele planuri care pot revoluţiona şi prin acestea să fi fost pus în acele situaţii,  încât pentru a putea salva sau realiza ceva, să aleagă calea exilului şi renunţarea la putere. Aceasta cu atât mai mult cu cât politica sa externă era în deplină concordanţă cu cea a habsburgilor“, se arată în studiul „Prima abdicare a lui Sigismund Bathory, comentarii pe baza unei  note informative“, postat pe pagina Institutului de Memorie Culturală.

Principele, „un produs trist şi un exemplu respingător al artei pedagogice iezuite“

Principele este văzut diferit de către istoriografia catolică a primei jumătăţi a secolului XVII, (în principal italiană şi maghiară), respectiv cea românească:  de la principe destoinic, la nestatornic, schimbăcios şi până la exponent de seamă al taberei prigonitorilor. În studiul citat, este prezentată şi o notă publicată la Roma, în 1598, ce are ca subiect tocmai renunţarea lui Sigismund la tron. „Nota tratează evenimentele petrecute în luna aprilie a anului 1598, la aproape un an după vizita pe care Sigismund a făcut-o la Praga la curtea lui Rudolf de Habsburg, prilej cu care principele Transilvaniei a oferit Principatul, Imperiului habsburgic în schimbul ducatelor Oppeln şi Ratibor şi a unei pensii de 50000 de ducaţi“, se arată în studiul menţionat. Nu reiese din notă motivul acestei stranii renunţări, aşa cum de altfel acest motiv nu reiese clar nici din alte izvoare narative sau diplomatice.

Un motiv ar putea fi înfrângerea armatei habsburgo-transilvane, la 26 octombrie 1596, unde Sigismund a participat personal alături de arhiducele Maximilian de Habsburg şi unde pierderile au fost puse pe seama prea marii sale grabe şi a urmăririi dezordonate a turcilor tocmai puşi pe fugă. Este posibil ca după această înfrângere, poziţia lui Sigismund să fi fost destul de şifonată în ochii principalilor săi susţinători externi, familia imperială de Habsburg“, se mai arată în studiul citat.

O motivare a primei abdicări a lui Sigismund este dată de către Nicolae Bălcescu în momentul descrierii vizitei pe care Mihai Viteazul a făcut-o la Alba Iulia,  în perioada decembrie 1596 - ianuarie 1597: „principele făcu cunoscut lui Mihai-vodă că inima lui e foarte amărâtă, căci autoritatea papei şi făgăduielile ce a dat împăratului îi leagă mâinile şi nu-l lasă a-şi lua satisfacţia şi răzbunarea ce i se cuvine despre poloni; că Polonia nu numai că e hotărâtă a ţine supt protecţia ei pe Moldavia dar încă voieşte a o întinde şi asupra Valahiei; că împăratul nu-i dă agiutoarele făgăduite în bani şi oameni şi astfel el se află în nevoia sau de a se ruina cu totul sau de a face pace cu turcii; că într-o asemenea poziţie şi ostenit de atâtea griji ale puterii, a hotărât a abdica şi a-şi lăsa ţara în stăpânirea Austriei după tractatul încheiat cu această putere în ianuarie 1595."

Potrivit satudiului citat, cea mai bună explicaţie este dată de către istoricul sas Teutschländer: „Cheia pentru [a înţelege] modul său de acţiune  ar putea fi găsită mai cu seamă în slăbiciunea sa morală şi în lipsa lui de caracter. În această privinţă Sigismund era un produs trist şi un exemplu respingător al artei pedagogice iezuite; plin de cunoştinţe şi nu lipsit de însuşiri, firii sale îi lipsea în întregime armonia interioară. La fel ca şi în viaţa publică, el era în cea privată ezitant şi capricios; la aceasta a putut contribui, nu în mică măsură anturajul său.

Soţia sa, educată de iezuiţi şi rămasă şi mai târziu în întregime sub influenţa lor, avea o vorbă: «Cum vrea Dumnezeu» şi intenţia de a nu zămisli nici un copil cu Sigismund Bathory, ci, dimpotrivă, să-l convingă pe el însuşi să renunţe la domnie şi să treacă în rândul clericilor. Contactele cu ea i-ar fi repugnat lui Sigismund în aşa măsură încât în vecinătatea ei era cuprins aproape de crampe şi totuşi - separat fiind de ea - îi resimţea dorul sau simula că ar simţi un astfel de dor. Acest fapt s-ar datora neputinţei sale naturale".

Principe al Transilvaniei, nu „si al ambelor Dacii“

Potrivit istoricului Constantin Razachevici, încercarea lui Sigismund Bathory de a-şi impune stăpânirea direct în Ţara Românească şi Moldova a fost socotită la vremea respectivă o tentativă de refacere a Regatului Dacia. Pe lângă numeroasele izvoare maghiare şi italiene, în care Bathory apare cu titulatura de   „principe al Ardealului, Moldovei si Tarii Românesti", istoricul contemporan al principelui, János Decsi Baranyai, adaugă sintagmei precizarea: „într-un cuvânt întreaga Dacie" (uno verbo tota Dacia).

„Baza juridică a pretenţiilor lui Sigismund Báthory asupra Ţării Româneşti şi Moldovei se află în tratatul încheiat de acesta cu împaratul Rudolf II, în ianuarie 1595, la curtea imperiala din Praga, care, la cererea sa, le includea şi pe acestea. Prin acest act Sigismund era recunoscut ca principe liber, iar Transilvania era ridicată de la rangul de Voievodat la cel de Principat. Era însă,  doar o victorie parţială, astfel că Sigismund a ratificat tratatul abia în iulie 1595. Coroana ungara, râvnita de el, a ramas împaratului, iar tratatul prevedea ca toate teritoriile dobândite de Principe cu forţe proprii de la turci, aici fiind incluse Ţara Românească şi Moldova, deveneau vasale lui Rudolf al –II-lea, ca rege al Ungariei. Împaratul nu-i aprobase, asadar, cererea de a fi nu doar principe al Transilvaniei, ci «si al ambelor Dacii» (et utriusque Daciae).“

Constantin Razachevici, istoric

Numai că, Sigismund a interpretat tratatul după cum îi convenea şi pretindea stăpânirea asupra Ţării Româneşti şi Moldovei. Istoricul citat ne spune că mai greu s-a dovedit aplicarea în practică a pretenţiilor Principelui, în sensul că domnii de peste Carpaţi nu erau dispuşi să-i accepte dominaţia.

Pentru a face faţă pericolului otoman, Mihai Viteazul caută să atragă de partea sa Transilvania. Aşa, se ajunge la tratatul semnat la Alba Iulia,  în vara anului 1595.  Numai că, nu a fost un simplu act de alianţă- cum voise domnul- ci unul  înjositor pentru Mihai Viteazul, care devenea un aliat suspus al lui Sigismund Bathory în Ţara Românească, cu o autoritate scăzută şi faţă de marii boieri ai ţării, de al căror sfat trebuia să ţină seama în toate actele de guvernare.  Sigismund se declara principe al celor trei Ţări române, numea Ţara Românească „principatul nostru Transalpin", iar boierii îl recunoţteau „principe al nostru şi domn al Ţării noastre Transalpine şi rege ereditar al nostru". Mihai era doar „locţiitorul“.

Nici domnul din Modova nu admitea faţă de Sigismund Báthory, decât relaţii ca «între frati, buni amici ce sunt confederati în beneficiul Crestinatatii, contra turcilor», după cum se raporta la Vatican. După ce, Aron Vodă a fost înlaturat din domnie şi otrăvit din ordinul Principelui, ultimul a semnat, în iunie 1595, la Alba Iulia, tratatul cu noul domn, Stefan Razvan. Un cronicar braşovean contemporan îl socotea pe Razvan doar „guvernator suprem" al Moldovei, în vreme ce la Poartă, ambasadorul englez îl caracteriza drept „locotenentul... principelui Transilvaniei".

Stemele de pe sigiliul lui Sigismud Bathory

La Alba Iulia, la Muzeul Naţional al Unirii, se păstrează sigiliul lui Sigismund Bathory, considerat cea mai veche atestare a utilizării unei steme a Transilvaniei, alături de cele ale Ţării Româneşti şi Moldovei.

Sigiliul lui Sigismund Bathory

 

„Acest sigiliu este prima atestare efectivă a existenţei unui sigiliu unit al celor trei state româneşti medievale şi este prima atestare certă şi mai ales internă a stemei Transilvaniei. În acest caz, Transilvania este cea care îşi arogă supremaţia şi o face, vizavi de celelalte steme, prin includerea sau excluderea unor mici detalii: coroanele de pe creştetele celor două personaje din stema Ţării Româneşti, care nu mai sunt reprezentate, şi belciugul care este pus în nările bivolului de pe stema Moldovei. Ambele semnifică o subordonare care oricum a fost reflectată de tratatele încheiate de Sigismund Báthory cu Ţara Românească şi Moldova“, susţine Ana Dumitran, cercetător la Muzeul Naţional al Unirii.

Planul unei Dacii ungureşti

„Titlul de rege, pe care i-l recunoşteau boierii munteni trădători faţă de Mihai Viteazul, nu era o vorbă în vânt. Asta, de vreme ce pe steagul de învestitură acordat lui Ştefan Răzvan(n.r. domnul Moldovei) apare semnificativa inscripţie «Sigismundus Rex Ungariae»,  ceea ce dovedeşte, de fapt, dorinţa de stapânire,  în final, a unui regat maghiar cuprinzând şi Ţările Române extracarpatice, ceea ce nu s-a remarcat cu adevărat până acum!“, mai susţine Constantin Razachevici. Istoricul spune că astfel ajungem la ceea ce o parte a istoriografiei avizate socotea, fara a-i patrunde cu adevarat sensul, planul înfaptuirii unei Dacii unguresti, cu Sigismund Báthory „unicul conducator al «Daciei»" (I. Ionascu);  asezat pe „tronul dacic" (Veniamin Ciobanu), respective „o Dacie ungurească cu două (ţari) vasale româneşti" (Alexander Randa).

Istoricul Nicolae Iorga atrăgea atenţia, încă din 1919,  că „izvoarele contemporane spun că Sigismund  Báthory se considera ca rege al celor trei provincii reunite într-o Dacie care n-ar fi fost românească, ci tocmai împotriva ideii naţionale româneşti. O Dacie care, dacă ar fi rămas, Dacia noastră nu s-ar fi ivit, niciodată n-am fi trăit s-o vedem cum este acuma", nota Iorga.

Domnia de zece luni a lui Mihai Viteazul în Cetatea Bălgradului

Tot Nicolae Iorga scria, referindu-se la Alba Iulia, că „De aici, drumul de ţară te duce la acea cetate a visurilor noastre, pe care ne-o închipuim cu ziduri înalte, cu palate, cu biserici măreţe, prin care a trecut cândva, într-un mare avânt de vitejie, acela care s-a putut înveşmânta ca într-o mantie de rege cu titlul de «domn al Ardealului, al Ţării Româneşti şi al Moldovei”, Mihai Viteazul, cetatea Albei Iulii»“. Oraşul-cetate a cunoscut la 1600 gloria de a fi prima capitală a celor trei Ţări române.  Acest lucru a fost posibil datorită, în primul rând, multiplelor legături economice şi culturale existente din cele mai vechi timpuri între teritoriile româneşti de la sud şi nord de Carpaţi. Mihai Viteazul apare astfel „ca o întruchipare a unor vechi şi necesare aspiraţii la care a visat poporul nostru şi voievozii cei vechi“, cum spunea Bălcescu.

Litografie semnată de C.Lecca: intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, în 1 noiembrie 1599

Chiar dacă a fost sfătuit de boierii şi de către unii din sfetnicii săi să nu rămână la Alba Iulia, Mihai Viteazul n-a mai vrut să plece din Transilvania pe care a considerat-o prielnică şi situată într-o poziţie strategică mai favorabilă decât Ţara Românească faţă de duşmanul tradiţional, Imperiul Otoman. Cancelaria voievodală de la Alba Iulia a emis sub Mihai Viteazul, pentru prima dată în Transilvania, acte oficiale în limba română, alături de cele în limba latină şi slavă. De la început s-a intitulat „Domn din mila lui Dumnezeu, al Ţării Româneşti şi al Ardealului”. Titulatură considerată cea mai completă, a apărut la Alba Iulia, în 6 iulie 1600: „Io Mihai Voievod din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”. La Curtea de la Alba Iulia a fost întocmit Catastihul ţării, în care erau înregistrate cu meticulozitate în limba română veniturile şi cheltuielile ţării. Episodul domniei de 10 luni a lui Mihai Viteazul în Cetatea Bălgradului(n.r. Alba Iulia)a stat la baza consituirii statului naţional unitar roman, în 1918. (Articol scris de NICU NEAG)

Citiţi şi:

Zece lucruri puţin ştiute despre Gheorghe Doja, liderul răscoalei ţărăneşti din 1514 care a cutremurat Europa - strategia lui Doja de a dărâma nobilimea

Minciunile din filmele istorice româneşti, din comunism: „neînvinsul“ Mircea, „unificatorul“ Mihai Viteazul, „prietenia“ dintre Ţepeş şi Ştefan cel Mare

Cum a ratat Lucian Blaga Premiul Nobel: propus de românii din străinătate, sabotat de comuniştii din ţară

Cât de şmecheri erau cei care aveau Dacie „cu număr mic“ pe vremea lui Ceauşescu şi ce însemna pe atunci să fii „un om cu relaţii“

Atrocităţile armatei sovietice asupra românilor: masacrele de la Fântâna Albă şi Bălţi, o pată roşie de sânge în istoria Bucovinei şi a Basarabiei

„Păcatul“ predării Istoriei la Blaj în Limba română şi nu în maghiară - motivul judecăţii dintre Episcopul Ioan Lemeni şi dascălul Simion Bărnuţiu

Cum a murit Avram Iancu - „Crăişorul Munţilor“. Răpus de inimă rea, a luptat până la sfârşitul vieţii pentru drepturile românilor din Transilvania

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: