Satul românesc din America. Cum a fost înfiinţat primul „colţ de Românie“ din SUA pe un domeniu cumpărat de o mănăstire

Satul românesc din America. Cum a fost înfiinţat primul „colţ de Românie“ din SUA pe un domeniu cumpărat de o mănăstire

Gheorghe Chindriş în SUA

Un român pasionat de folclor a reuşit să pună bazele primului ”Sat românesc din America”. Gheorghe Chindriş este cetăţean american din 2004, dar a revenit în ţară şi acum lucrează la exploatarea minieră de stat Cupru Min Abrud.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ideea de înfiinţare a ”Satului românesc din America” a existat în urmă cu 10 ani. În 2010, Mănăstirea „Înălţarea Domnului” din Statele Unite a cumpărat în oraşul Clinton, statul Michigan, 27 hectare de teren, cu un râu ce străbate terenul şi două lacuri. 

Aici, în jurul bisericii maramureşene din lemn care s-a ridicat în mijlocul terenului, a început construcţia unui sat cu uliţe şi case tradiţionale româneşti reprezentative pentru toate zonele etnografice ale României. În 2013 au fost aduse din Bârsana (Maramureş) trei porţi şi o toacă.
 
„Într-un sat românesc toate se învârt, totul se petrece în jurul bisericii. Am spus că pe acest domeniu minunat să punem câteva case tradiţionale româneşti, să le construim şi să fie un colţ de Românie”, a declarat Gheorghe Chindriş. Este un proiect unic prin care i-a adus pe românii de acolo mai aproape de originile lor.
 
 
Gheorghe Chindriş s-a născut în Ieud (Maramureş) în 1960 şi a urmat studii la Cluj-Napoca (liceul) şi Petroşani (Institutul de Mine). Apoi a lucrat 13 ani la mina (judeţul Cluj), devenind directorul acestei unităţi, la vârsta de 31 de ani. După alţi şapte ani, a devenit director adjunct la compania minieră din Deva. În 2001, a aplicat la Loteria Vizelor şi un an mai târziu a plecat în SUA. Acolo a început de la zero, ca muncitor într-o companie producătoare de roboţi industriali în domeniul auto. A urcat ierarhic în această companie, fiind într-o echipă de service. S-a întors acasă în 2012, iar de atunci merge în SUA mai mult în concedii.
 
 
Cât timp a fost în America, a înfiinţat, alături de câţiva prieteni, Societatea Culturală Româno-Americană Avram Iancu, prin intermediul căreia au fost organizate evenimentele de Ziua României pentru comunitatea română de acolo. Potrivit elitaromaniei.ro, ideea de întemeiere a “Satului românesc din America” a fost concretizată în 2009. 
 
Anul viitor se estimează să apară primele căsuţe. Prima ar fi o reproducere a casei lui Avram Iancu. Acestea urmează a fi expuse sub forma unui muzeu, deoarece în SUA legile sunt foarte stricte şi este greu să se obţină autorizaţiile pentru a putea fi locuite. Totuşi, cei interesaţi să viziteze acest sat românesc au la dispoziţie 60 de locuri de cazare pe acest domeniu. În prezent, Gheorghe Chindriş este director tehnic la Cupru Min Abrud SA, explotare minieră de stat din Alba. (Sursa foto: Facebook/ Gheprghe Chindris)
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările