Topul destinaţiilor turistice „vedetă“ în 2019

Topul destinaţiilor turistice „vedetă“ în 2019

Peisaj Maldive

Raluca Anghel, consultant Marketing Turistic,  a făcut topul destinaţiilor turistice „vedetă“ în 2019. Dacă în ultimii ani, românii au optat în continuare pentru Grecia şi Turcia, temerarii fiind atraşi Republica Dominicana, Thailanda, China, India sau Bali, anul 2019 va avea cu siguranţă vedetele lui în materie de vacanţe.

La început de an suntem obişnuiţi să facem o retrospectivă a anului care a trecut, dar în acelaşi timp să privim cu încredere la cel în care am intrat. La fel se întamplă şi în domeniul turistic. De la obişnuitul city break în Europa, până la vacanţele de vară la plajă în destinaţii exotice, mulţi dintre noi suntem deja în căutarea locurilor din lumea întreagă care ne vor crea amintiri de neuitat în 2019. Dacă în ultimii ani, românii au optat în continuare pentru Grecia şi Turcia, temerarii fiind atraşi Republica Dominicana, Thailanda, China, India sau Bali, anul 2019 va avea cu siguranţă vedetele lui în materie de vacanţe. Revenind la city-break-uri, Raluca Anghel, consultant Marketing Turistic,  spune că în top 10 vor ramane: Roma, Paris, Nisa, Istanbul, Barcelona, Budapesta, Praga, Viena, Berlin şi Venţia. Vor concura pentru top cu siguranţă şi destinaţii din ţările baltice şi cele nordice.  Specialistul nu exclude ca Moscova, India şi Japonia să câştige şi mai mult teren în 2019, iar croazierele pe distanţe medii şi lungi să-şi consolideze poziţia în preferinşele românilor.

Topul destinaţiilor turistice „vedetă“ în 2019, în opinia Ralucăi Anghel, Consultant Marketing Turistic:

Turcia

Deşi a suferit în 2017 o scădere drastică a numărului de turişti care a vizitat-o mai ales în perioada estivală, Turcia şi-a revenit în 2018, iar în 2019 cu siguranţă va primi din nou un număr semnificativ de turişti pe plajele sale. Recunoscută pentru serviciile de 5 stele, regimul all inclusiv consacrat şi distanţa relativ apropiată de România, fac din această destinaţie în continuare una favorită. De asemenea, ofertele tour-operatorilor autohtoni care se întrec în pachete promoţionale mă determină să cred că Turcia îşi va relua locul fruntaş în rândul ţărilor vizitate în număr mare de către românii dornici de relaxare.

Republica Dominicană

Pentru iubitorii de căldură, plaje exotice, palmieri şi all inclusive, Republica Dominicană va cunoaşte o creştere în 2019 a numărului de români care o vor vizita. Preţurile relativ accesibile către această destinaţie, numărul mare de oferte din piaţă, peisajele şi ospitalitatea localnicilor din Dominicană vor atrage românii ca un magnet în Punta Cana în anul care vine. De asemenea, în acest final de 2018, mulţi conaţionali de ai noştri au ales să petreacă trecerea dintre ani pe plajele de la Oceanul Atlantic.

Grecia

Aflată mereu în topuri, Grecia nu va fi mai prejos nici în 2019. Recunoscută ca fiind o destinaţie preferată de români, vechea Elada va fi în top 10 ţări vizitate mulţi ani de acum încolo. Ce ne atrage la aceasta ţară? Apropierea faţă de România, oferta culinară, plajele şi apa precum cristalul. Accesibilă multora dintre noi, această ţară oferă infinite posibilităţi de petrecere a timpului liber. Vremea de asemenea este un atu al grecilor, dar oricum ar fi, atât pachetele de lux, cât şi cele economice sunt accesate de sute de mii de romani anual. Şi in acest caz, agenţiile de turism se întrec în oferte care mai de care mai atractive.

Dubai

Dubai este o destinaţie pe care românii au început să o descopere pas cu pas în ultimii 5-6 ani. Promovată cu abilitate, această destinaţie a intrat în topuri spulberând alte zone considerate exotice pentru români(Egipt, Maroc, Tunisia). Recunoscută pentru opulenţă, siguranţă şi decoruri altfel, Dubaiul este o alternativă bună la o vacanţă exotică. Deşi este limitată ca şi perioadă de vizitare, din cauza climei nefavorabile o mare din timp, începutul şi sfârşitul de an îi găseşte pe români la shopping, distracţie sau la plajă.

SUA

Pământul Făgăduinţei începe să devină o destinaţie turistică pentru românii cu un buget peste medie. Considerată una dintre cele mai frumoase şi interesante ţări, SUA are oferte infinite pentru toate tipurile de turişti: de la shopping, circuite în natură, circuite cu autorulota, vacanţe active şi de aventură sau plajă. Astfel, America rămâne o ţară de bifat pe lista de vacanţe a oricărui român. Observând acest trend, unele agenţii oferă pachete turistice interesante pentru această destinaţie, ieţind din obişnuitele vacanţe la New York, Washington, Los Angeles sau Las Vegas. Întrebaţi de ce aleg America, romanii găsesc motive infinite penttu a vizita ţara tuturor posibilităţilor. Deşi încă mai există vize, conaţionalii noştri nu se sperie şi aleg din ce în ce mai mult să călătorească în SUA, iar perioada de vizitare depaseste 9 nopţi. De Revelion şi de Crăciun, numărul turiştilor din tara noastră care caălătoresc aici creşte cu cel puţin 10-15%, mirajul unui sfârşit de an în Time Square făcând toţi banii.

Bali

Pâmă în urmă cu 2 ani, Bali era un vis de neatins pentru mulţi români. Ofertele companiilor aeriene, dar şi a agenţiilor de turism au transformat această zonă într-una vizitată de români. Atraşi de exotismul ei, dar şi de faptul că sună frumos să mergi în Bali, turiştii noştri aleg uneori chiar şi hoteluri şi companii aeriene low cost, doar să bifeze această destinaţie. Considerată una dintre cele mai mari atracţii turistice din lume, Bali, o insulă din Indonezia ne atrage atât pentru decoruri, cât şi pentru partea de SPA şi masaje în care sunt maestri. O altă categorie de turişti care vor alege Bali în 2019 sunt cei care iubesc sporturile acvatice: surfing, scufundări, pescuit. Pe de altă parte şi iubitorii de cultură, istorie sau excursii în junglă îş vor putea satisface aici capriciile de vacanţă.

Maldive

Dacă te căsătoresti în 2019, cu siguranţă Maldive rămâne numarul 1 pentru a petrece luna de miere. Creşterea numărului de hoteluri deschise în Maldive, ofertele tour-operatorilor români şi străini pentru această destinaţie o poziţionează în top 3 destinaţii vândute în ultimii ani. E greu de crezut că în 2019 va fi altfel. Deşi nu este o destinaţie care să-ţi ofere foarte multe posibilitati de activitaţi cum se întamplă în: Puerto Rico, Costa Rica, Mexic sau Argentina, Maldive cucereşte prin decoruri de vis, plaje cu nisip fin şi romanitism la tot pasul.

Mauritius

Deşi poate părea neaşteptat, în 2019 pariez şi pe Mauriţius. Aici orice turist va petrece zile relaxante pe însoritele sale plaje bucurându-se de o atmosferă exotică. Mauritius este o combinaţie spectaculoasă de vegetaţie tropicală, cu munţi abrupţi de origine vulcanică, lacuri vulcanice şi plaje cu nisipuri de un alb strălucitor marginite de apele limpezi de culoare turcoaz ale Oceanului Indian, resorturi colorate cu grădini luxuriante pline de flori exotice parfumate. Insula oferă o largă paletă de activităţi: pot fi făcute tururi pe insulă, croaziere pe mare, poţi face shopping, te poţi distra în localurile de pe plajă, iar preţul per persoană începe de la 1390 euro.

Israel

Campaniile de promovare realizate de către Ministerul Turismului din Israel, circuitele religioase la Mormantul Sfânt, dar şi ataţamentul nostru faţă de această ţară va face din Israel o destinaţie vizitată şi în 2019. Dezvoltarea acesteia din punct de vedere turistic, clima blândă şi noile destinaţii lansate vor atrage romanii în Israel. În ajutor vin şi ofertele companiilor aeriene. Tel Aviv, Ierusalim,Haifa sunt doar 3 din oraşele care vor primi în 2019 mai mulţi români. Considerată însă o ţară scumpă, Israelul compensează prin climă, mâncare, plajă şi proximitate, doar 2 ore de zbor cu avionul.

Thailanda-Vietnam-Cambodgia

Bangkok, Angkor Wat, Angkor Thom, Saigon (Ho Chi Minh) sunt doar câteva din atracţiile care şi în 2019 îi vor determina pe români să scoată un buget considerabil din portofel, Triunghiul THAILANDA-VIETNAM-CAMBODGIA este renumit prin amestecul de senzaţii pe care le oferă celui care ajunge în aceste locuri. De la vizite culturale cu iz istoric, la mâncarea tradiţională şi accesul la anumite obiceiuri asiatice, toate fac savoarea unei vacanţe condimentată cu de toate. Nu departe, plajele şi sesiunile de masaj sunt doar câteva atuuri ale acestor ţări care se combină într-un mod unic oferind călătorului o experienţă de neuitat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: