Ce ar putea face Rusia în cazul Ucrainei? Cinci scenarii posibile

„Omuleţi verzi” în Crimeea FOTO Shutterstock

SUA, NATO şi Occidentul în ansamblu urmăresc cu îngrijorare desfăşurările de forţe ruseşti la graniţa cu Ucraina şi nu exclud ipoteza unui nou atac din partea Moscovei. Deşi este imposibil de prezis care-i adevărata intenţie a acestei mobilizări masive, totuşi Kremlinul ar putea decide în funcţie de mai multe opţiuni.

Va ţine seama preşedintele rus Vladimir Putin de avertismentele de a nu invada Ucraina? Sau se profilează o nouă ofensivă militară sângeroasă a armatei ruse? Geopoliticianul Luke Coffey, de la Heritage Foundation, este de părere că această chestiune nu trebuie văzută în alb şi negru, întrucât Vladimir Putin poate lua în calcul mai multe opţiuni. El enumeră cinci potenţiale scenarii.

Ucraina se află într-un punct de cotitură, iar deznodământul luptei sale naţionale va arăta dacă se îndreaptă spre Vest sau spre Est. Rezultatul va avea implicaţii pe termen lung pentru comunitatea transatlantică şi noţiunea de suveranitate naţională.

Din 2014, Rusia ocupă ilegal aproape 5% din teritoriul Ucrainei şi mai mult de jumătate din coasta ei. În plus, continuă să propage războiul din estul Ucrainei, unde separatiştii proruşi luptă împotriva armatei locale. Cel puţin 13.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în acest conflict armat ce afectează economia Ucrainei şi o îndepărtează de Occident.

În aceste zile, Rusia escaladează din nou tensiunile, pentru a doua oară în acest an. Aproximativ 175.000 de militari ruşi ar fi gata de luptă. Nu este sigur ce plănuieşte Putin, dar SUA trebuie să fie pregătite să răspundă nu doar unui atac la scară largă, ci şi altor scenarii menite creşterii presiunilor asupra Kievului, scrie Luke Coffey într-o analiză publicată pe portalul Breaking Defense.

Scenariul non-cinetic

Rusia recurge la acumulări de forţe pentru a obţine concesii în privinţa extinderii NATO. În acest caz, scopul strategic al Rusiei este de a ţine Ucraina la distanţă de Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană. În timp, ar putea să o reorienteze către alianţe susţinute de ea, precum Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă şi Uniunea Economică Eurasiatică.

Cea mai eficientă modalitate prin care Rusia îşi poate atinge acest obiectiv este să menţină „îngheţat” conflictul din estul Ucrainei. Astfel, trupele ar rămâne la graniţă ca pârghie politică, nu ca forţe invadatoare.

O ofensivă limitată, în vederea întăririi forţelor separatiste proruse

Este un scenariu plauzibil în cazul lipsei fermităţii SUA şi a Europei. Moscova i-ar ajuta pe separatişti să-şi consolideze poziţiile în teritoriile pe care le ocupă în regiunile Luhansk şi Doneţk, chiar până la punctul de a crea o entitate statală viabilă. Acest lucru ar implica capturarea nodurilor majore de infrastructură şi tranzit (cum ar fi oraşul-port Mariupol) şi centrala electrică de la Luhansk, aflate în prezent sub controlul Kievului.

O ofensivă extinsă, menită creării unei legături terestre cu Crimeea

În prezent, singura legătură a Rusiei cu peninsula Crimeea, pe care a anexat-o în 2014, este un pod recent construit peste strâmtoarea Kerci. Conectarea Rusiei cu Crimeea de-a lungul coastei, adică prin Ucraina, ar soluţiona multe dintre provocările logistice întâmpinate după anexare, în principal accesul la apă dulce, blocat de Kiev. Mai mult decât atât, ar transforma din Marea Azov un lac rusesc. Însă Rusia are nevoie de o forţă militară considerabilă pentru a străpunge poziţiile ucrainene puternic fortificate de-a lungul liniei de front din Donbas şi a captura oraşul Mariupolul, al zecelea ca mărime din ţara vecină.

O ofensivă la scară largă pentru capturarea oraşelor mari

Este cel mai agresiv scenariu, menit asigurării controlului asupra unei regiuni cunoscute în trecut ca Novorusia. În acest caz, Rusia ar putea avea o punte de legătură terestră cu Crimeea şi mai departe către Transnistria, regiune separatistă din Republica Moldova. În cazul realizării acestui scenariu, care presupune şi cucerirea Odesei, pe lângă Mariupol, peisajul geopolitic şi de securitate din Europa de Est s-ar transforma într-un mod nemaivăzut de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

„Wildcard”

Rusia ar putea provoca probleme politice în Bugeac, lângă graniţele actuale ale României şi Republicii Moldova. În acest caz, scopul principal ar fi să cauzeze noi bătăi de cap Kievului. Regiunea este relativ izolată faţă de restul Ucrainei, de care este legată doar printr-un singur drum regional. În plus, se află lângă Găgăuzia, o regiune autonomă din sudul Republicii Moldova locuită în mare parte de un popor turc de confesiune creştin ortodoxă ce se simte mai apropiat de Moscova decât de Istanbul. O eventuală dominaţie în Bugeac, pe lângă prezenţa militară în Transnistria, i-ar asigura Moscovei controlul pe o porţiune considerabilă de la graniţa de vest a Ucrainei. Acest lucru ar ameninţa şi stabilitatea Odesei.

Trebuie de remarcat faptul că orice scenariu care implică operaţiuni militare convenţionale ar include, de asemenea, atacuri cibernetice sofisticate, campanii de dezinformare pentru a submina sprijinul local şi internaţional pentru guvernul Ucrainei şi activarea „omuleţilor verzi” - militarii fără însemne -, aşa cum s-a întâmplat în Crimeea.

În toate aceste scenarii, Rusia este agresorul, iar Ucraina este victima, notează Luke Coffey.