Trei morţi în Iran, după ce un avion de luptă s-a prăbuşit într-un cartier rezidenţial
0
Un avion de luptă aparţinând armatei iraniene s-a prăbuşit luni într-un cartier rezidenţial, la Tabriz, în nord-vestul Iranului, un accident soldat cu trei morţi - doi membri ai echipajului şi un locuitor, potrivit televiziunii iraniene de stat, relatează AFP.
Directorul Semilunii Roşii din Tabriz a anunţat că aeronava a lovit zidul unei şcoli şi că au murit cei doi membri ai echipajului şi un locuitor din cartierul rezidenţial.
Un avion de antrenament de tip F-5 s-a prăbuşit către ora locală 9.00 (7.30, ora României) la Monajam, un cartier din centrul oraşului, a precizat la televiziunea iraniană directorul Centrului de gestionarea crizelor din provincia Azerbaidjanul Oriental, Mohammad-Bagher Honarva.
„Din fericire, şcoala era închisă din cauza pandemiei covid-19”, a declarat el.
O anchetă a fost deschisă în urma acestui accident, potrivit televiziunii de stat iraniene.
Agenţia oficială iraniană de presă Irna publică o scurtă înregistrare video în care apar pompieri în timp ce sting un incendiu la locul prăbuşirii.
Forţele aeriene iraniene sunt echipate cu avioane de luptă ruseşti de tip MiG şi Suhoi care datează din epoca sovietică, câteva aeronave chinezeşti şi avioane americane de tip F-4 şi F-5 de dinainte de Revoluţia islamică din 1979.
În ultimii ani, Iranul a fabricat avioane de luptă de tip Azarakhsh - o versiune a avionului de tip F-5.