Pandemia COVID-19. Cum să faci faţă izolării şi distanţării sociale: sfaturile unor foşti astronauţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Izolare la domiciliu pe vremea coronavirusului FOTO EPA-EFE
Izolare la domiciliu pe vremea coronavirusului FOTO EPA-EFE

Aflaţi timp îndelungat în capsule care navighează în spaţiu, departe de tumultul social, dar mai ales de familie, astronauţii sunt nevoiţi adesea să îşi forţeze limitele fizice, psihologice şi emoţionale pentru a face faţă acestei situaţii de dragul cercetării.

Doi foşti cosmonauţi spun ce reguli au urmat pentru a trece cu bine peste momentele de izolare, care, din cauza actualei crize de sănătate, au devenit o realitate pentru aproape un miliard de persoane din întreaga lume.

NASA  a dezvoltat o serie de programe pentru a vedea cum reacţionează oamenii la perioade îndelungate de izolare în spaţii mici şi cu resurse limitate. Ultimele şase exerciţii de acest tip, efectuate în perioada 2013-2018, au vizat simularea unor misiuni în condiţii asemănătoare planetei Marte. Scopul: menţinerea unei stări bune de sănătate şi a încrederii în sine chiar şi pentru perioade izolare de până la un an.

„Închiderea şi izolarea este ca şi cum ai fi singur într-un spaţiu înghesuit, iar sentimentul se înrăutăţeşte în timp”, spune doctorul Bill Paloski, care deţine funcţia de director de cercetare al Programului de cercetare umană (HRP) din cadrul NASA. „Cu cât o persoană petrece mai mult şi mai mult timp în acest tip de mediu, cu atât există posibilitatea ca problemele să devină mai mari şi mai mari”, adaugă el.

Această situaţie poate fi depăşită cu brio, dau asigurări doi foşti astronauţi, care vin cu mai multe sfaturi în acest sens într-un interviu acordat revistei „Forbes”.

Vezi imaginea de ansamblu şi formulează-ţi aşteptări realiste

„Fă-ţi un bilanţ al situaţiei în care te afli, fă o evaluare sinceră a locului tău”, propune doctorul Chiao, care a petrecut 229 de zile în spaţiu pe parcursul mai multor misiuni. „Ce resurse ai şi cât timp poţi fi în această situaţie? Acest lucru ajută la pregătirea mentală”, continuă el.

O imagine de ansamblu menţine trează perspectiva. Dacă astronauţii se uită spre Terra pentru a-şi aduce aminte rostul aflării lor spaţiu, cei de pe Planeta Albastră trebuie să se gândească la faptul că măsurile de autoizolare/izolare/carantină contribuie la salvarea de vieţi, o misiune la fel de demnă, comentează „Forbes”.

Găseşte mereu ceva de făcut şi păstrează-ţi mintea activă

„Aproape fiecare minut al zilei conţine sarcini”, spune doctorul John Grunsfeld despre munca astronauţilor. „În timp ce eram izolaţi, aveam contact în mod frecvent cu cei de la sol. În unele momente, aveam atât de mult contact încât ne doream ca cei de la sol să ne lase în pace şi să lucrăm”, adaugă el.

Revenind la sol, el le recomandă celor aflaţi acum în izolare să-şi lanseze un nou proiect, să dea curs unei provocări, „ceva ce ne doream demult şi pentru care nu aveam timp”. „Învaţă noi abilităţi”, este sfatul său.

Menţine-ţi corpul activ

„Pe Staţia Spaţială Internaţională, cealaltă activitate cheie pentru menţinerea unei sănătăţi bune - mintea şi corpul - este exerciţiul regulat”, subliniază John Grunsfeld.

Astronauţii sunt obligaţi să petreacă câteva ore pe zi exersând, acest lucru având rol în păstrarea unei condiţii fizice bune şi a unui mental sănătos.

„Încearcă să faci exerciţii fizice în fiecare zi, chiar şi afară, dacă este posibil, dar păstrând distanţa socială”, recomandă el.

Păstrează-ţi căminul curat şi confortabil

Dacă vrei narcise şi lumănări, atunci încearcă să le ai în casă sau pe birou. Şi repară orice e pe punctul de a se deteriora. „Asigură-te că sistemele funcţionează, nu ţine cont de defecţiuni”, spune doctorul Chiao.

Un alt sfat este ca fiecare persoană să-şi identifice un spaţiu propriu pentru a scăpa pentru puţin timp de restul „echipajului”.

Un calcul real al necesităţilor

Consumul şi cumpărăturile raţionale sunt importante într-o astfel de situaţie. Cumpărând panicaţi, nu facem decât să creăm o penurie artificială care va afecta pe toată lumea, precizează doctorul Chiao. În plus, tendinţa de a consuma cât mai mult va deveni o realitate. „Ţine de natura umană, cu cât are mai multe lucruri, cu atât are tendinţa să consume mai mult”, notează el.

Menţine canalele de comunicare deschise

Cândva, astronauţii comunicau intermitent cu cei de pe pământ, fie prin mesaje la fiecare opt ore, fie prin apeluri către familie în momentul alinierii sateliţilor. Acum contactul este mai facil, iar sentimentul de izolare nu mai este atât de apăsător ca odinioară. „Avem acces la internet în timp real. Aşadar, izolarea nu este la fel de îndelungată ca înainte”. Sfatul său pentru aceste vremuri: „conectează-te frecvent cu familia şi prietenii, virtual, desigur”.

Fă lucruri care să ajute reciproc şi menţine o stare de spirit bună

Umorul, adică toate acele meme-uri pe care le rostogolim online, micile surprize plăcute şi micile mesaje care transmit că „mă gândesc la tine şi sper că eşti bine” pot contribui mult la învingerea sentimentului de distanţare, încheie fostul astronaut.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite