De curând s-a încheiat încă un sezon al Big Bang Theory. Acesta trebuie că este cel mai popular sit-com din ultimii ani. Scriitorul, Chuck Lorre, este omul care scrie şi Two and a half Men. Este un om ciudat--un stângist la modă, care pare să guste stilul de viaţă tipic hipiotului care ajunge milionar. Este ciudat pentru că este un specialist în a face de râs America burgheză, dar îşi ancorează personajele excentrice într-o viaţă burgheză. Mai mult, arată un scepticism tipic poetului comic faţă de orice fel de moralism.
 
Big Bang Theory este atât de popular pentru că a reuşit să facă lumea noastră acceptabilă, deşi nu respectabilă. Burghezia din epoca corporaţiilor de tehnologie este o clasă socială fără mare încredere în sine şi fără vreo idee despre viitor. Trăim într-o lume care depinde de progres mult mai mult decât majoritatea oamenilor înţeleg, fără ca vreo idee despre progres să fie luată în serios. Pur şi simplu reuşind să ne continuăm vieţile, suntem eroi! Gândiţi-vă că ideologia la modă după criza financiară vrea să repare multe lucruri, dar nu poate inventa nimic. Chiar dacă toate fricile şi tot moralismul ar fi exact corecte, ar fi sfârşitul oricărui progres.
 
Cum faci burghezia respectabilă? Asta nu ştiu dacă pot explica. Cum o faci acceptabilă, suficient de plăcută? Asta cred că Chuck Lorre a reuşit. Problema este că oamenii de ştiinţă de care avem nevoie sunt neplăcuţi. Într-o lume în care fie bărbaţi de acţiune, fie bărbaţi care se opun burgheziei sunt atrăgători, oamenii de ştiinţă sunt nişte figuri şterse. Ar fi stupid să discutăm cu Einstein despre virtuţile socialismului. Este stupid să discutăm cu oameni de ştiinţă despre terorism. Din fericire, burghezia este apărată de aceste extreme. Poate continua să se bucure de plăcerile prosperităţii.
 
Oamenii de ştiinţă sunt plauzibili ca eroi comici. Sunt ridicoli pentru că sunt atât de străini de lumea în care noi trăim. Individual, sunt relativ slabi şi nu ne înspăimântă. Creaturile ştiinţei pot terifia--dar nu creatorii ei înşişi. Big Bang Theory ne arată că sunt de fapt copii. Sunt creaturi care fie nu înţeleg căsătoria, fie nu reuşesc să se căsătorească; ale căror gusturi sunt copilăreşti, inclusiv pasiunea pentru eroi; mai ales, sunt oameni apolitici, care au îmbrăţişat idealul liberal al vieţii private. Sunt atât de moderni încât nu cunosc pe nimeni care să cunoască pe cineva care să creadă în Dumnezeu.
 
Burghezia nu este prima noastră alegere. Ştiinţa vorbeşte prea puţinor oameni. Adolescenţa noastră este dominată de o combinaţie de romantism şi atacul nihilist asupra romantismului. Celebritate sau avere, o iubire pasională sau o misiune indiscutabilă--lucrurile astea au o putere imediată, nu numai pentru că adolescenţa este vremea în care furia şi erotismul se trezesc, ci pentru că într-o epocă a individualismului, trebuie să începi devreme să te îngrijorezi despre ce vei face cu viaţa ta. Dar după liceu şi facultate, tinerii trebuie să coboare în oraş, în lumea serioasă.
 
Big Bang Theory ne promite că lumea intelectului nu este superioară lumii noastre şi ne flatează cu gândul că mâna înarmată a iluminismului, ştiinţa, de fapt ne invidiază luxul. Într-o democraţie, oamenii de ştiinţă, pe vremea când sunt numai copii de ştiinţă, sunt vulnerabili şi umiliţi. Tocmai când vine vorba de relaţiile cu alţi oameni, sunt fricoşi şi lipsiţi de farmec. Nu au talentele sau îndrăzneala care îi fac pe alţi copii atrăgători şi le este prea uşor să se însingureze. Copiii dibuiesc ciudăţeniile şi nu le tratează cu milă sau discreţie. Astfel că lumea burgheză este ca o a doua şansă pentru aceşti copii. Asta cel puţin ne dă o şansă să vedem ce e bun în lumea noastră. Nu este o viaţă serioasă--nu trebuie să juri în faţa justiţiei divine şi să faci război.