
Utilizatorii de servicii de telefonie, internet sau televiziune din România trebuie să ştie că retragerea dintr-un contract încheiat cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice pe durata perioadei minime contractuale implică, de regulă, plata unor penalităţi, atrage atenţia Autoritatea de reglementare a comunicaţiilor (ANCOM).
„Utilizatorii consideră că dacă se portează de la un operator la altul, nu vor mai trebui să plătească penalizări legate de renunţarea la contract. Indiferent de motivul pentru care vor să renunţe la serviciul pe care îl deţin, utilizatorii trebuie să citească prevederile contractului pe care îl au şi să se asigure că au ieşit din perioada minimă contractuală pentru a nu risca plata de penalităţi pentru rezilierea anticipată a contractului”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.
Furnizorii de comunicaţii electronice sunt obligaţi să ofere contracte cu perioade minime de cel mult 24 de luni, dar şi să aibă oferte cu o perioadă contractuală de cel mult 12 luni. După expirarea perioadei minime, contractul se va derula în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se va prelungi succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă.
Perioada minimă contractuală
Potrivit
prevederilor legale, furnizorii de servicii de telefonie,
internet şi televiziune pot stabili o
perioadă contractuală minimă, denumită şi perioadă contractuală iniţială în
cazul contractelor ce au ca obiect furnizarea de servicii de comunicaţii
electronice. Renunţarea la contract în această perioadă contractuală
minimă atrage, de regulă, plata unor penalităţi. Excepţie fac situaţiile în
care utilizatorii solicită rezilierea contractului ca urmare a modificării
unilaterale a acestuia de către furnizor. În funcţie de strategia comercială a fiecărui furnizor, aceştia îşi pot
concepe şi oferte ce presupun încheierea contractului pe o perioadă
nedeterminată (adică fără durată minimă contractuală), de regulă la
preţuri standard (fără beneficii sau reduceri), avantajul pentru utilizatori fiind
că acest contract poate fi reziliat oricând, fără plata unor penalităţi.
Durata
totală a contractului
Durata totală a contractului nu trebuie confundată cu perioada contractuală minimă. Din analiza efectuată de ANCOM a contractelor principalilor furnizori de servicii de comunicaţii electronice din România a reieşit că, după expirarea perioadei contractuale minime, contractul nu încetează, ci se derulează în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se prelungeşte succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă, în funcţie de prevederile concrete ale contractului şi de solicitările abonaţilor. În acest caz, după expirarea perioadei minime iniţiale nu este necesară contractarea unei noi oferte pentru prelungirea duratei contractuale, oferta curentă fiind în continuare disponibilă. De asemenea, după expirarea perioadei minime iniţiale, utilizatorii pot renunţa la contract fără plata penalităţilor de reziliere anticipată.
Bine de
ştiut
ü Prin lege există un prag maxim
pentru stabilirea duratei contractuale iniţiale: de 24 de luni; furnizorii
trebuie să pună la dispoziţia utilizatorilor şi oferte cu o perioadă
contractuală iniţială de maximum 12 luni;
ü Unii furnizori oferă şi
posibilitatea de a încheia contracte pe o perioadă nedeterminată, caz în care utilizatorii
pot solicita încetarea acestora fără plata penalităţilor de reziliere
anticipată;
ü Perioada minimă contractuală în
cazul contractelor încheiate cu utilizatorii - persoane juridice poate depăşi 24 de luni, fiind de regulă negociată de părţi. Aceşti
utilizatori pot însă solicita aplicarea regimului de consumator, respectiv
oferirea posibilităţii încheierii unui contract pentru o perioadă contractuală
minimă de până la 24 de luni;
ü Stabilirea prin contract a unor sume de bani pe care clientul trebuie
să le plătească în cazul în care doreşte rezilierea contractului înainte de
expirarea perioadei minime contractuale nu este interzisă, însă modul în
care sunt stabilite aceste sume trebuie să respecte legislaţia din domeniul
protecţiei consumatorilor;
ü Utilizatorii care doresc rezilierea unui contract de servicii de
comunicaţii electronice ar trebui să verifice (în contractele lor) dacă a
expirat perioada minimă a contractului, precum şi sumele pe care ar trebui să
le plătească pentru încetarea contractului în cazul în care sunt în interiorul
perioadei minime contractuale;
Atenţie!
Portarea numărului
de telefon nu anulează obligaţia de a plăti penalităţi de reziliere anticipată
a contractului, dacă procesul de portare are loc în cadrul perioadei minime
contractuale.
Ce, cum
şi unde reclami?
ü În cazul în care consumatorii doresc
să reclame modul în care un furnizor de comunicaţii electronice a stabilit
sumele percepute ca penalităţi de reziliere anticipată, aceştia se pot adresa
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), instituţia care poate constata existenţa unor clauze
abuzive în contracte.
ü În cazul în care contractul
de servicii de comunicaţii electronice nu conţine nicio precizare referitoare
la durata acestuia sau, în cazul consumatorilor, se menţionează o perioadă iniţială
mai mare de 24 de luni sau nu li se oferă şi posibilitatea de a încheia un
contract cu o durată iniţială de cel mult 12 luni, utilizatorii se pot adresa ANCOM, urmând paşii descrişi în
secţiunea Sesizează ANCOM.
De asemenea, persoanele juridice cărora li s-a refuzat, ca urmare a cererii
acestora, încheierea contractelor cu o durată maximă de 24 de luni, precum şi
posibilitatea de a încheia un contract cu o durată de maximum 12 luni se pot
adresa ANCOM.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: