Teodorovici promite o rectificare pozitivă. Atac la Vosganian: A trecut ceva timp de când nu mai este ministru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat, luni, că rectificarea bugetară va fi pozitivă, iar toate ministerele care au planificate investiţii vor primi sumele necesare. Ministrul a dat asigurări că există bani şi pentru majorarea pensiilor de la 1 septembrie. El a lansat, de asemenea, un atac la Varujan Vosganian, care a criticat tăierea unor sume la rectificare de la ministerele importante.

„E important de spus că faţă de ceea ce a apărut în spaţiul public zilele trecute, pot să spun aşa, într-un singur cuvânt că va fi o rectificare sperăm noi pozitivă, adică toate ministerele, cele care au planificate măsuri importante de investiţii şi nu numai, vor primi toate sumele necesare astfel încât până la finele acestui an să le şi aplice”, a declarat Eugen Teodorovici, într-un interviu la Radio România Actualităţi.

Întrebat dacă pensiile vor fi majorate de la 1 septembrie, Eugen Teodorovici a răspuns că „Da, categoric”, precizând că sunt bani la buget.

„Sunt. Şi tot timpul noi am spus-o, dar, mai mult decât am spus-o, am şi aplicat ce am spus, în sensul că toate veniturile populaţiei au fost asigurate, adică atât salarii, cât şi pensii - cum spuneaţi puţin mai devereme - de la 1 septembrie creşterea punctului de pensie are prevăzut în buget, încă de la început de an, suma necesară şi pe mai departe aplicarea Legii pensiilor, care, spuneam eu cât mai multe ori, reprezintă o provocare, în special de anul viitor, atunci când în septembrie este un alt moment foarte important, vrem să prezentăm în mod public proiectul de buget pe anul 2020, veţi vedea acolo şi sumele aferente creşterii, să spunem aşa, sau aplicării, ceea ce înseamnă aplicarea Legii pensiilor. Deci, în septembrie, noi vrem să publicăm, pentru transparenţă şi pentru dezbatere publică, proiectul de buget pe 2020, ca să nu mai stăm pe final de an”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Eugen Teodorovici mai susţine că nu sunt tensiuni în coaliţia de guvernare, chiar dacă cei din ALDE au spus public că nu sunt de acord cu proiectul de rectificare, ministrul criticându-l însă pe purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian.

„Îl ştim cu toţii pe domnul Varujan, dânsul... A trecut ceva timp de când nu mai este ministru de finanţe şi probabil că anumite practici, să spunem, aşa-numite /.../ de finanţe au devenit, aşa, cam depărate şi probabil de temut, pentru care dânsul a făcut afirmaţii pe care le-a făcut, dar noi am avut discuţii şi zilele trecute în coaliţie, o să avem şi săptămâna aceasta. Săptămâna aceasta planificăm să aprobăm această rectificare de buget şi cred că lucurile sunt clarificate, doar micile detalii au mai rămas de pus la punct şi lucrurile sunt aşa cum am spus şi în coaliţie şi cum am promis populaţiei, mai ales”, a mai spus Teodorovici.

Citiţi interviul integral pe Radio România Actualităţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite