ANALIZĂ Codul Silvic şi uscăciunile lui. Cât de mare este pericolul ce pândeşte „plămânul verde“ şi care sunt interesele celor ce roiesc în jurul pădurilor

Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic, retrimisă Parlamentului spre reexaminare de către preşedintele Klaus Iohannis, este înţesată cu hibe ce ar putea afecta grav pădurile României pe termen mediu şi lung. „Adevărul“ a discutat cu specialişti în silvicultură pentru a afla cât de mare este pericolul ce pândeşte „plămânul verde“ şi care sunt interesele jucătorilor din acest sector.

Noul Cod Silvic, adoptat de Parlament şi respins de la promulgare de preşedintele Klaus Iohannis, conţine unele prevederi ce s-ar putea dovedi în timp nocive pentru pădurile României, pentru economie şi societate. 

Actul normativ, ce modifică şi completează Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic al României, a fost iniţiat de 125 de deputaţi şi senatori social-democraţi şi a fost adoptat de Parlament la 25 februarie, în ciuda criticilor dure venite din partea liberalilor. Proiectul de modificare a Codului Silvic a fost trimis spre promulgare şefului statului, însă, în urmă cu o săptămână, Iohannis l-a transmis spre reexaminare Parlamentului. Motivul? 

Şeful statului consideră că „unele dintre intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi să aibă un impact nedorit asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei, creând premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator“. Mai mult, unele prevederi ale acestei legi creează posibilitatea ca statul român să fie acuzat de încălcarea obligaţiilor asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene.  

Liber la tăierea pădurilor mici

„Adevărul“ s-a consultat cu specialişti din domeniul silviculturii şi a analizat fiecare punct nevralgic al acestui proiect de lege. Completarea articolului 20 din Legea 46/2008, prin introducerea unui alineat nou (1¹), este poate cea mai criticată modificare adusă Codului Silvic. Astfel, se prevede aici că „întocmirea de amenajamente silvice este obligatorie pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10 hectare“. Mai exact, obligativitatea nu intervine şi în cazul proprietarilor de păduri mai mici de 10 hectare. 

Amenajamentul reprezintă un sistem de măsuri pentru organizarea exploatărilor forestiere, cuprinzând refacerea, ameliorarea, mărirea fondului forestier, protecţia şi exploatarea lui raţională.

Preşedintele Iohannis apreciază că „această reglementare se constituie într-o premisă a unei măsuri legislative discriminatorii între diferite categorii de proprietari“. Mai mult, şeful statului arată că „aplicarea acestei dispoziţii, care la prima vedere poate avea drept efect flexibilizarea gestiunii pădurilor, ar putea antrena accelerarea tăierii pădurilor din fondul forestier dincolo de principiile continuităţii, eficacităţii funcţionării şi conservării pădurilor“. 

În prezent, există aproximativ 540.000 de hectare de păduri proprietate a persoanelor fizice, cu suprafaţă sub 10 hectare, având peste 300.000 de proprietari.

Marian Stoicescu, preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor, susţine că această prevedere este principalul motiv pentru care Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic trebuie respinsă. 

„Un motiv real de respingere a legii ni se pare prevederea care arată că pădurile până în 10 hectare nu trebuie amenajate. Noi credem că toate pădurile trebuie amenajate. În unele ţări din Uniunea Europeană, pentru pădurile particulare de o suprafaţă mică se face un studiu, nu foarte stufos, cu rubrici clare ce trebuie completate de proprietarul de pădure, care se angajează că va recolta un volum de masă lemnoasă care nu va depăşi posibilitatea pădurii lui“, a explicat Stoicescu. 

El crede că totalul costurilor cu amenajarea poate fi acoperit din subvenţiile datorate proprietarilor de păduri. „Dacă s-ar da subvenţii proprietarilor de păduri sub 30 de hectare pentru administrare, această problemă nu ar mai fi existat. Ei ar avea puterea financiară să susţină amenajarea. Subvenţia să nu ajungă direct la proprietarul pădurii, ci la administratorul acesteia, fie el statul sau un ocol silvic privat“, a mai spus preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor.

Pe de altă parte, Daniel Paul Dima, preşedintele Asociaţiei Proprietarilor de Păduri, este de părere că amenajamente ar trebui să constituie doar statul şi marii proprietari. 

„Amenajamentul înseamnă o analiză amplă, ştiinţifică, a pădurii. Vine o echipă de profesionişti de la minister, care analizează toate determinările specifice locale ale acelei păduri – tipul şi calitatea solului, flora, fauna, dăunătorii, amplasamentul geografic etc. – astfel încât pentru viitor să se stabilească o strategie, o ţintă către care urmează să se conducă acea pădure. O astfel de analiză nu ai de ce să o faci pe o pădure de 10 hectare, care e, aşa, ca o pată pe munte, o acoperi dacă pui degetul pe hartă“, a spus Dima. 

Lupta dintre micii şi marii beneficiari

O altă problemă spinoasă pe care o ridică noul Cod Silvic este impunerea unui prag maxim de 30% la achiziţia sau procesarea de masă lemnoasădin fondul forestier naţional. Mai exact, la articolul 60 din Codul Silvic (46/2008), se introduc două noi alineate (4 şi 5), iar la litera f) de la alineatul 5 se prevede că „un operator economic/grup de operatori economici nu poate achiziţiona/procesa mai mult de 30% din volumul dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie, stabilit ca medie a ultimilor 3 ani în baza actelor de punere în valoare autorizate la exploatare şi exploatate la nivel naţional“. 

Iar la litera g) a alineatului 5 se prevede „asigurarea cu prioritate de masă lemnoasă pentru producătorii din industria mobilei din păduri proprietate publică a statului sub formă de lemn fasonat, pe baza necesarului anual estimat; aceştia au drept de preempţiune la cumpărarea de masă lemnoasă, la oferta de preţ şi în condiţii egale de vânzare“. 

Iohannis apreciază că aceste prevederi sunt de natură să aducă atingere principiilor libertăţii economice şi contractuale. În sesizarea şefului statului se arată că „introducerea unei limitări arbitrare în activitatea operatorilor economici, care ar genera dezavantaje pentru unii şi avantaje pentru alţii, ar putea avea impact negativ asupra mediului concurenţial şi ar putea atrage posibilitatea de a fi invocată încălcarea obligaţiilor asumate de statul român în calitate de stat membru al Uniunii Europene“. 

Mai mult, Iohannis consideră că regulamentul privind valorificarea masei lemnoase din fondul forestier al statului ar trebui elaborat cu avizul autorităţii de concurenţă. 

Prin cele două prevederi menţionate mai sus, iniţiatorii actului normativ au avut în vedere avantajarea (protejarea) operatorilor economici autohtoni, de regulă de mai mici dimensiuni, în detrimentul marilor firme străine străine care au deschis unităţi în România. Astfel, introducerea acestui prag va limita, la un moment dat, (după epuizarea pragului de 30%) accesul unor operatori la licitaţii organizate pentru vânzarea lemnului. 

Primii cărora li se va restricţiona accesul la cumpărarea de masă lemnoasă sunt cei care au cumpărat anterior (până la 30% din total) oferind cel mai bun preţ, adică marile grupuri cu putere financiară. Odată excluşi cei care au oferit anterior preţul cel mai bun, rămân în licitaţii cei care oferă preţuri mai mici, astfel că statul elimină un ofertant care poate să-i ofere sume mai mari, adică să-i aducă mai mulţi bani la buget. 

CC: Poate afecta concurenţa

Suspiciunea de încălcare a regulilor concurenţei şi faptul că statul, prin aceste prevederi, ar putea renunţa la venituri suplimentare ce puteau fi încasate în licitaţii sunt evocate şi de Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-un răspuns oferit la o sesizare a unui operator economic din domeniu. 

„Apreciem că introducerea pragului maximal de 30% din volumul de masă lemnoasă (...) este de natură să limiteze posibilitatea operatorilor/grupurilor de operatori de a achiziţiona sau procesa masă lemnoasă, ceea ce poate afecta concurenţa care trebuie să se exercite cu ocazia licitaţiilor pentru vânzarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică“ şi „ar putea conduce la renunţarea, din partea statului, la veniturile suplimentare pe care acesta le-ar putea obţine în urma derulării unei licitaţii“. 

Dincolo de posibilitatea încălcării Legii Concurenţei prin aceste prevederi, pentru a putea stabili dacă este în avantajul statului, economiei şi societăţii în ansamblu ca firmele autohtone să fie protejate în detrimentul celor străine ar trebui puse în balanţă contribuţiile celor două părţi: investiţii realizate şi planuri pentru viitor, dezvoltarea pe orizontală, număr de angajaţi, sumele virate la bugetul statului, dezvoltarea zonei în care îşi desfăşoară activitatea, impactul asupra mediului şi altele.   

Cu sau fără limitare?

Ioan Sbera, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România, spune că impunerea pragului maxim de 30% la achiziţionarea lemnului a fost şi propunerea asociaţiei, dar şi a firmelor mici de pe piaţă. „În Legea Concurenţei se arată că, dacă ai mai mult de 40% din piaţă, ai poziţie dominantă şi se încalcă legea. Atunci de ce să nu îi limitezi pe agenţi la maximum 30%, să aibă loc şi cei mici, având în vedere că sunt zone în România cu economia la pământ? Sper să se găsească soluţii legale pentru menţinerea acestei prevederi“, a spus Sbera.

Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor susţine că acest prag de 30% nu ar trebui să existe. „Pe de-o parte, se interpretează că, dacă nu ar exista acest prag, marii beneficiari de masă lemnoasă pot să-i excludă pe ceilalţi beneficiari şi astfel s-ar pierde locuri de muncă, activitatea acestora ar fi afectată, la fel şi economia. Pe de altă parte, sunt interpretări că acest prag nu ar conveni acelor operatori străini care au venit şi au deschis aici mari unităţi de prelucrare a lemnului. Poziţia noastră, a celor de la Federaţia pentru Apărarea Pădurilor, a fost iniţial ca acest prag să nu existe, dar să se introducă în lege alte măsuri de protecţie pentru beneficiarii autohtoni“, a explicat Stoicescu. 

Un motiv real de respingere a legii Codului Silvic ni se pare acea prevedere potrivit căreia pădurile până în 10 hectare nu trebuie amenajate. - Marian Stoicescu, preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor

Casa de vacanţă poate fi în pădure

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului Silvic permite posesorilor de pădure să scoată din fondul forestier până la 250 de metri pătraţi pentru a construi locuinţe sau case de vacanţă şi permite investitorilor imobiliari să ridice construcţii în zona de protecţie de 50 de metri faţă de marginea pădurii. 

Mai exact, se poate efectua scoaterea de terenuri din fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice pentru construcţia de locuinţe sau case de vacanţă. Suprafaţa maximă care poate fi scoasă definitiv, incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 de metri pătraţi în cazul proprietăţilor forestiere mai mari de 5 hectare şi de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200 de metri pătraţi, dacă suprafaţa este mai mică de 5 hectare. 

Proiectul noului Cod Silvic mai prevede că autorizarea construcţiilor la distanţe mai mici de 50 de metri de liziera pădurii, în afara fondului forestier, se face cu avizul structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. 

Alte scoateri din fond permise

Orice scoatere definitivă din fondul forestier trebuie compensată. În acest caz, compensarea se realizează fizic cu un teren care are de cinci ori valoarea terenului care se scoate din fondul forestier naţional, iar suprafaţa lui nu poate fi mai mică decât de trei ori faţă de cea a terenului scos din fondul forestier pentru construcţia casei de vacanţă. 

Terenuri mai pot fi scoase din fondul forestier doar pentru exploatarea resurselor minerale, obiective turistice, de agrement, inclusiv structuri de primire turistică, unităţi de cult, obiective sportive sau culturale, surse şi reţele de apă şi de canalizare, reţele de energie, de comunicaţii, drumuri de interes judeţean şi local, lucrări hidrotehnice sau de piscicultură. Toate scoaterile de terenuri din fondul forestier se fac numai prin compensare. 

Fără angajament pentru împădurire

Statul român nu mai are nicio obligaţie în ceea ce priveşte împădurirea. Iniţial, în proiectul adoptat de Senat, suprafaţa pe care statul român se obliga să o împădurească până în 2035 a scăzut de la 2 milioane de hectare la un milion de hectare până în 2030. În varianta adoptată de Parlament, se arată doar că dezvoltarea fondului forestier naţional şi extinderea suprafeţelor de pădure constituie o obligaţie a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi o prioritate naţională şi se realizează prin Programul naţional de împădurire. 

Regia Naţionala a Pădurilor - Romsilva poate să achiziţioneze terenuri în vederea împăduririi, cu prioritate terenuri degradate, astfel încât suprafaţa fondului forestier proprietate publică a statului să crească. Până în prezent, a împădurit circa 1.000 de hectare anual.