partidul national taranesc - ultimele știri
La 29 iulie 1925 s-a născut actrița Carmen Stănescu, iar în anul 1945 s-a născut antrenorul de fotbal Mircea Lucescu. În aceeași zi, dar în anul 1957, și-a început activitatea Agenția Internațională pentru Energie Atomică.
În Testamentul său, Corneliu Coposu, liderul opoziţiei din România postcomunistă, era convins că Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat „va fi cel mai puternic partid politic al României de mâine“.
Imediat după Revoluție, când românii învățau ce înseamnă cuvântul „libertate“, cu papion la gât, cu un zâmbet blând în colţul gurii, în iarna anului 1990 se reîntorcea în România, după o pribegie de jumătate de secol, Ion Raţiu.
În urmă cu 150 de ani, la 8 ianuarie 1873, se năștea Iuliu Maniu, luptător pentru drepturile românilor transilvăneni, făuritor al Marii Uniri din 1918, părinte fondator al Partidului Național Țărănesc și de trei ori prim-ministru.
Corneliu Coposu obişnuia să spună că Partidul Naţional Român s-a născut pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, în 1848. În 1926, au avut loc la Bucureşti congresele Partidului Naţional Român şi a Partidului Ţărănesc, care au votat fuziunea şi astfel s-a nă...
La 5 februarie 1953, într-o celulă de la Sighetu Marmaţiei murea unul dintre făuritorii Marii Uniri. Cel care fusese de trei ori prim-ministru al României Mari este trecut pe actul de deces „fără ocupaţie“.
În condiţiile în care naţionalismul câştigă teren în Europa şi în Statele Unite, este un moment potrivit pentru a ne aminti de crimele politice săvârşite de Mişcarea Legionară în România secolului al XX-lea. Virgil Madgearu, economist, membru al PNŢ ...
Fundaţia „Corneliu Coposu” a făcut public astăzi „Testamentul Seniorului” la 23 de ani de la moartea marelui om politic. Aflat în faţa „scadenţei inevitabile”, Seniorul a lăsat moştenire într-un mesaj emoţionant esenţa gândirii sale politice, care a ...
Iuliu Maniu, condamnat în comunism de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Bucureşti la închisoare pe viaţă pentru „crimă de complot“ şi „înaltă trădare“, şi-a trăit ultimii ani în penitenciarul din Sighet. Înainte de arestare, îndepărtase Transilva...
În cartea sa „CIA o istorie secretă”, jurnalistul american Tim Weiner, laureat al Premiului Pulitzer, face mai multe referiri extrem de interesante privind implicarea CIA în România după Al Doilea Război Mondial. Weiner scrie inclusiv despre o tentat...
Deşi primise dreptul de senator pe viaţă, Nicolae Titulescu era convins, cu foarte puţin timp înainte de alegeri, de Iuliu Maniu să candideze, în 1937, pentru un post de deputat pe listele Partidului Naţional Ţărănesc, în Olt, derulând o campanie în ...
Autorul acestor însemnări despre cartea Coposu - Confesiuni - Dialoguri cu Doina Alexandru (ediţia I a apărut în 1996 la editura Anastasia, cea de a doua în 2014 la editura Vremea) şi-a făcut ceea ce azi se denumeşte îndeobşte cu sintagma “studii...