Într-o epocă a fragmentării şi a disoluţiei identitare, Statul român este chemat să realizeze mai multă unitate între oameni; mai multă unitate între regiunile ţării; mai multă unitate între sate şi oraşe; între metropolă şi provincie; între ţară şi diasporă.
Un şofer care circulă pe o autostradă din Europa a făcut în timpul cursei un filmuleţ de puţin peste 6 minute, arătându-le românilor o autostradă în adevăratul sens al cuvântului şi certându-i pe cei care ar împiedica, spune bărbatul, ca lucrurile să se schimbe în bine în România.
„Ruşii din Moldova au suferit ruşinea de a fi numiţi minoritate naţională“, scria referindu-se la evenimentele din anii 1990-1991 Anatoli Cerniaiev, consilierul de politică externă al lui Mihail Gorbaciov. Aceasta este fraza cheie pentru înţelegerea dezbaterilor identitare din Republica Moldova care au ajuns de ceva vreme la concluzia că este nevoie să fie edificată o „naţiune civică moldovenească“.
Mitologia puterii spune că nimic nu este mai important decât răspunsul unitar al unei naţiuni pe timp de criză. Realitatea jocurilor de putere spune însă că, din neştiinţă, incultură sau prostie, unitatea naţională poate fi transformată într-o variabilă cu evoluţie aleatorie. Să vedem unde suntem şi de ce.
Hai să ne promovăm copiii idioţi în detrimentul celor care merită în poziţiile vacante din stat, că na, cum naiba să facem altfel? Au făcut-o toţi înaintea noastră. Ce om sănătos la cap ar promova interesele grupului (naţiei) înaintea intereselor de personale, de familie, clan?
Harababura peltică din Spania ne informează că, pe locul rezervat odinioară bunului simţ occidental, s-a aşezat, surîzător şi tîmp, ridicolul. Catalanii au dibuit, în sfîrşit, numele duşmanului: Madrid!
Revin la o temă care mă preocupă de ceva vreme: cum poţi să schimbi o naţiune pornind de la datele ei proprii, de la tipul ei de sensibilitate, de la mentalitatea şi tradiţiile ei. Este uşor să îndemni un popor să se schimbe urmând idealurile altora.
Este o întrebare pe care mi-am pus-o de foarte multe ori atunci când un român s-a afirmat la nivel internaţional. Fie că vorbim despre sport sau învăţătură, rezultatele bune ale conaţionalilor nasc fenomene sociale mai mici sau mai mari. Hagi, Năstase, Ţiriac, Nadia Comăneci, Halep, gimnastică, matematică, informatică şamd.
Discursul de azi al lui Jean Claude Juncker, Preşedintele Comisiei Europene, a început promiţător: „În ciuda progreselor care au fost făcute, Uniunea nu are destul de multă Uniune. Unele lucruri s-au îmbunătăţit, dar altele nu“.
Lumea se schimbă cu o viteză pe care numai un melc adormit în cochilie nu o percepe. Înţeleptul spune, pe bună dreptate, că istoria nu se schimbă, iar oamenii vor fi aceiaşi (dacă vor mai fi) şi peste o mie de ani.
Pe 28 decembrie 1940, la Bucureşti, Iuliu Maniu scria un lung memoriu în care pleda pentru anularea Arbitrajului de la Viena şi în care le explica destinatarilor, Hitler şi Mussolini, în detaliu, de ce Dictatul a fost o măsură nedreaptă.
Trăim într-un secol în care probabil nu conflictele armate care mai au loc în diferite state ne leagănă existenţa, ne-o alină chiar, cu acel atât de egoist sentiment că „dacă nu mă priveşte şi nu are loc în ţara mea“, atunci „sunt în securitate şi nu mă interesează“, ci aceste atât de cotidiene, de omniprezente, de invizibile totuşi războaie ale respectului.
Am văzut într-un articol anterior că de la substantivul „popor” pot fi formate două adjective, „popular” şi „populist”. În cel de al doilea, sufixul „ist” este peiorativ. O soartă similară o are şi substantivul „naţiune”. Şi acest substantiv are două adjective, „naţional” şi „naţionalist”, al doilea fiind marcat de sufixul cu pricina, adică „ism”-„ist”. În perioada interbelică, adjectivul „naţionalist” nu avea un caracter peiorativ.
Uniunea Europeană are 28 de state membre la acest moment, iar thrillist.com a realizat o serie de hărţi care arată capitolele la care aceste naţiuni se prezintă cel mai rău. De la cel mai mare număr de fumători tineri până la cea mai mare diferenţă între salariile primite de angajaţii bărbaţi şi femei, minusurile există în fiecare caz.
Show-ul alegerilor prezidenţiale a fost împins într-o zonă în care şi ultimele fărîme de raţionalitate au fost distruse. Orice încercare de a mai dezbate teme, proiecte de ţară, programe electorale a eşuat. Asistăm la bătălii între instituţii ale statului, grupuri şi structuri de putere.
Un sondaj efectuat de revista Reader’s Digest în zece ţări din Europa, inclusiv România, plasează elveţienii pe primul loc în topul încrederii, în timp ce românii reprezintă naţiunea în care ceilalţi europeni au cea mai puţina încredere.
Venirea unui număr mare de imigranţi într-o ţară este echivalentă cu efectul nenaşterii unui număr important de copii de către populaţia băştinaşă a acelei ţări. Atât teritorial, cât şi demografic, populaţia băştinaşă rămâne vitregită de pe urma migraţiei. Aceasta e una din concluziile la care putem ajunge de pe urma studierii fenomenelor demografice şi migraţioniste din zilele noastre.
Am fost săptămîna trecută şase zile în Ucraina pentru două evenimente. Primul a fost o vizită organizată de Institute of World Politics (partenerul ucrainean al Forumului nostru România – Ucraina) – au fost invitaţi experţi pe spaţiul estic de la cele mai importante think-tank-uri europene, din Bruxelles, Londra, Paris, Stockholm etc.
Se pare că nimeni nu a învăţat nimic din istoria de sânge a cumplitelor conflicte mondiale care au zguduit lumea în secolul trecut. Mulţi se pregătesc acum să dea drumul câinilor războiului, agitând ideologii extrem de primejdioase deoarece potenţialul lor destructiv a fost deja pe deplin probat. Revine în actualitate doctrina dreptului celui mai puternic, asociată, ca nu demult, cu nevoia redefinirii spaţiilor vitale.
Naţionalismul a născut naţiunea modernă. Aruncat în derizoriu, naţionalismul îşi cere acum plata vituperării sale: apariţia în tot mai multe regiuni a dorinţei de autonomie ca refuz al identităţii în interiorul unui popor şi înlocuirea sa cu identitatea zonală. Această dispersie a naţiunii este însă şi un efect al globalizării: cu cât postmodernitatea impune uniformizarea, cu atât mai mult individul se refugiază în comunităţi restrânse.
Trăim vremurile când rolul etnicităţii se face tot mai simţit şi mai reliefat pe harta fenomenelor geopolitice, în agenda de lucru a guvernelor şi în studiile cercetătorilor. Îndrăznesc să afirm că dacă secolul XIX a fost secolul formării statelor-naţiune, iar secolul XX a fost secolul marilor ideologii, secolul XXI pare a fi secolul revendicărilor identitare, secolul revenirii la comunităţile etno-regionale.
În timp ce unii oficiali bruxellezi avansează ideea Statelor Unite ale Europei, bătrânul continent e mai divizat şi mai respingător ca oricând. În loc să tot propună suprastructuri în care nu se recunoaşte nimeni, proiectanţii ar face mai bine să ia seama la discriminarea cu accente rasiste care face ravagii în Uniune, la Zidul Rece care se înfiripă tot mai insidios între Estul şi Vestul UE şi la răscolirea extremistă care ia proporţii.
Reprezentanţii Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad nu l-au uitat pe patronul sspiritual al univeristăţii care a fost un mare patriot.
Înainte de orice, profesorul Lucian Boia rămâne autorul cărţii „Istorie şi mit în conştiinţa românească”, a cărei prime ediţii a apărut în anul 1997 la editura bucureşteană Humanitas a provocat reacţii de neuitat.
În România lor, a celor care vorbesc în numele naţiunii fără ca vocea acesteia din urmă să se faca vreodată auzită, adoptarea unei noi constituţii devine o chestiune de rutină -mobilizare mediatică, câteva dezbateri anemice şi varianta amendată a legii fundamentale este pregătită.
Ştim cu toţii că Traian Băsescu e un tip ludic. Râde mereu şi glumeşte, miştocăreşte. Uneori chiar îi reuşeşte. Ba, îmi aminteşte de o vizită neoficială a lui Richard Nixon la Bucureşti, pe vremea când acesta nu era nimic, anterioară deci mandatului.
Respinşi de ţările pe care ei le numesc "acasă" şi care le neagă drepturile de bază, oamenii fără stat trăiesc ca nişte fantome, fără trecut, fără prezent şi fără viitor.
În 1988, clauza naţiunii celei mai favorizate acordată de SUA, României din 1975 în baza amendamentului Jackson-Vanick, era compromisă din cauza politicii regimului comunist de îngrădire a emigrărilor din România şi a încălcării tot mai făţise a drepturilor omului.
Populaţiile sărace, care trăiesc în state cu morbiditate ridicată, au un IQ mediu mai scăzut decât cele prospere. Organismul îşi canalizează energiile în lupta cu boala în loc să le folosească pentru a-şi dezvolta creierul.
Tulpina Omicron pune pe jar întreaga planetă: „Rata de creştere este incredibilă”. Ce măsuri ia România
Descoperire uimitoare în munţi, lângă Sarmizegetusa Regia. Ce au lăsat în urmă romanii din anii războaielor cu dacii
REPORTAJ Învestirea Guvernului Ciucă: PNL şi-a luat porţia de
umilinţă. Ce şi-au reproşat partidele şi cum s-a ajuns iar la proteste în Parlament
Anunţ neaşteptat în România: autostradă gata de inaugurare înainte de termen. Pe unde vom putea circula VIDEO
Împărţirea
ministerelor aprinde spiritele în PNL. Ce lideri au întors armele împotriva conducerii partidului
SURSE Cum arată schiţa Guvernului Ciucă, după împărţirea ministerelor între partide
Două TIR-uri conduse de tată şi fiu au strivit intenţionat o dubă. Scandal în timp ce victima murea în braţele medicilor. „M-a făcut pachet” | VIDEO
Negocierile PNL-PSD-UDMR,
deblocate: Nicolae Ciucă, variantă de compromis
Prima mare
înţelegere a noii coaliţii: împărţirea dregătoriilor din pachetul media
Şedinţă cu scandal la PNL. Orban, exclus din partid. Atacuri dure la adresa fostului lider: „Ce faceţi acum e grobian”