mars de protest - ultimele știri
Timp de patru zile sătmărenii au ieşit continuu la proteste. Unele persoane nu au lipsit în nici una din zile, pe când alţii s-au alăturat doar vineri, când protestul a fost cel mai numeros de până acum.
Sătmărenii sunt chemaţi să iasă în stradă şi în următorele zile, respectiv de vineri până duminică. Aceştia protestează de trei zile consecutiv.
Circa 100 de oameni au ieşit în stradă la satu Mare. Protestul faţă de adoptarea ordonanţelor de urgenţă a fost anunţat pe Facebook. Miercuri seara peste 500 de persoane au ieşit în stradă.
Efective ale Jandarmeriei Mehedinţi vor asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor la marşul de protest al organizaţiilor sindicale afiliate Federaţiei Energetice Bucuresti, ce se va desfăşura în municipiul Drobeta Turnu Severin,...
Pe 16 ianuarie 2014, la ora 16:24:30, OPTAR a depus la registratura Primăriei Municipiului Bucureşti o notificare prin care anunţa faptul că pe data 10 mai 2014 organizează o adunare publică. În acest fel, organizatorul şi-a îndeplinit obligaţia lega...
Protestatarii din Bucureşti care se opun proiectului de exploatare minieră pe bază de cianuri de la Roşia Montană au mărşăluit, duminică, încă o dată prin centrul oraşului. De data aceasta, protestatarii au schimbat traseul, ajungând la final în Piaţ...
Peste 3.500 de oameni au ignorat ploaia abundentă şi vântul rece şi au pornit pentru a patra duminică consecutiv într-un marş de peste opt kilometri, duminică după masă. Tineri înarmaţi cu umbrele, salopete şi saci de plastic, bătrâni cu steaguri şi ...
„Ziua fără maşini" este un eveniment marcat în toată lumea. În Bucureşti, evenimentul din acest an se va numi „Bucureşti pentru OAMENI !” Pe 21 septembrie 2013, pe bicicletă, pe role sau cu trotineta, în alergare uşoară sau în cărucior, vă invităm s...
Tinerii protestează astăzi, din centru și până în cartierul Govândari, pentru că nici până la această oră nu au piste pentru biciclete. Studiul de trafic făcut pentru construirea de piste este inutil până acum, deși a costat 150.000 de lei din banii ...