
Bisericuţele de la Basarabi-Murfatlar, la un pas de dispariţie
Dincolo de monografii, albume cu fotografii, ghiduri turistice frumos ilustrate, discursuri şi manuale şcolare, adevărata istorie se păstrează prin înseşi locurile care o compun.
Dincolo de monografii, albume cu fotografii, ghiduri turistice frumos ilustrate, discursuri şi manuale şcolare, adevărata istorie se păstrează prin înseşi locurile care o compun.
În centrul oraşului Baia Mare există un monument, inclus în patrimoniul cultural naţional, ca imobil de clasa A, cu o istorie atât de bogată, şi care în ciuda acestui fapt poate fi lense omisă de turiştii care vin în această urbe.
Povestea uneia dintre cele mai vechi staţiuni din România, Băile Herculane, numită la începutul secolului XX de către împărătul Imperiului Austro-Ungar: "cea mai frumoasă staţiune de pe continent", se apropie cu paşi repezi de intrarea în legendă.
Deşi a fost ridicată doar în doi ani de zile (1637-1639), cea mai frumoasă ctitorie a voievodului Vasile Lupu va ajunge în curând să atingă un timp record de restaurare. Biserica „Sfinţii Trei” Ierahi din Iaşi – căci despre ea este vorba – se află de două decenii într-un vast proces de refacere; şi nu sunt semne că acesta se va încheia prea curând.
Povesteam anul trecut despre un loc pe care îl am în suflet, ansamblul rupestru de la Aluniş-Nucu-Bozioru şi pe care unii îl numesc Athosul românesc. Cu tot periplul făcut pe la multe alte monumente de patrimoniu din România, nu am uitat de situaţia acestor locuri.
Vă aducem înaintea ochilor două poveşti despre două clădiri cu valoare istorică: cea a Conacului Cantacuzino-Deleanu din satul Deleni şi cea a Conacului Polizu Micşuneşti din Maxut. Cele două se află în apropiere unul de altul şi chiar mai mult decât atât cei care le-au contruit fac parte din aceeaşi familie. Totuşi realităţile reduc similitudinile aici.
Nu căutăm să demontăm ideea că în România nu ai ce vedea sau că ţara noastră nu este ofertantă din punct de vedere turistic, ci doar să arătăm de ce nu este atractivă şi de ce este evitată o ţară care are la dispoziţie peste 190 de castele pe care le poate prezenta sub diverse forme publicului larg: de la muzee sau elemente de arhitectură ce merită vizitate şi admirate, la hoteluri şi pensiuni în care te simţi ca un nobi
Am tot încercat să prezentăm pe unde scârţie sistemul românesc cu privire la monumente, oferind zeci de exemple. De această dată edificiu pe care îl prezentăm este doar un exemplu din multele, care nu mai are prea multe şanse.
Simbol al celui mai mare port al României, Cazinoul de pe faleza din Constanţa oraşului a fost ridicat în 1904-1910 la iniţiativa regelui Carol I. Totuşi acest monument, ce ar trebui să fie mândria şi punctul de atracţie al urbei, este într-o avansată stare de degradare. Nimănui nu-i pasă! De ani buni autorităţile aruncă vina dintr-o parte în alta într-un război al declaraţiilor care nu fac decât rău acestui monument. Turis
Prima problemă pe care o reclamă orice funcţionar public când vine vorba de a face ceva pentru patrimoniul pe care îl are în gestiune este cea a banilor. Am arătat că şi în cazul patrimoniului cultural situaţia este la fel, dar am văzut că banii, puţin câţi sunt, capătă alte destinaţii după nişte criterii şi interese ce nu sunt cuprinse în lege.
Fondurile alocate prin Planul Naţional de Restaurare, singurul instrument prin care Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi implicit statul român pot acorda susţinere financiară pentru monumentele istorice din România, sunt în unele cazuri împărţite după alte criterii decât cele care ar trebui să primeze: importanţa monumentelor şi starea de degradare.
Am încercat întotdeauna să vedem patrimoniul de pe teritoriul României ca pe un tot unitar, un bun cultural comun, care ne oferă o poziţie distinctă în cadrul culturii europene. Din acest motiv, prezentarea obiectivelor de patrimoniu în paginile revistei noastre nu a ţinut şi nici nu va ţine cont vreodată de criterii politice, etnice sau de altă natură, în măsură să avantajeze/discrimineze pe unele sau pe celelalte. Ridic
Gândindu-ne ce am putea să vizităm şi să vă recomandăm să vedeţi în jurul Bucureştiului, parcurgând o mică distanţă cu bicicleta, mi-am dat seama că lucrurile sunt relativ limitate sau cel puţin aşa credeam. Am pus pe hartă locurile pe care le cunoşteam deja: Mănăstirea Cernica, Palatul Mogoşoaia, Pădurea Băneasa, zona Snagov şi cam atât. Aceste locuri sunt destul de des recomandate spre a fi văzute în astfel de mici
Prezentam în deschiderea periplului nostru pe meleaguri bihorene, în materialul de săptămâna trecută, două din cele mai frumoase biserici din această zonă, cea de la Gheghie şi cea din comuna Hotar care spre deosebire de altele au avut şansa să intre într-un proiect transfrontalier de restaurare. Aminteam de atunci că ele sunt excepţia!
În timp ce ne pregăteam să spunem o nouă poveste tristă despre două bijuterii ale patrimoniului cultural românesc, aflate în administrarea Bisericii Ortodoxe, am primit o ştire potrivit căreia „bisericile de lemn de la Hotar şi Gherghie (ambele aflate pe lista Monumentelor Istorice de categorie A) vor fi restaurate şi introduse în circuit turistic”.
În afară de Piaţa Sfatului şi Biserica Neagră, municipiul Braşov ascunde şi alte locuri încărcate de istorie, dar mai puţin promovate şi cunoscute de turişti. Printre acestea, şi Cetatea Braşovului, aflată totuşi într-o stare nu prea fericită de conservare. Aceasta, în ciuda faptului că pentru reabilitarea obiectivului au fost întocmite planuri şi s-a şi intervenit pe ici, pe colo (dar nu în punctele esenţiale). Ca
De ceva vreme se organizează şi la noi licitaţii de artă după modelul celor din afară. Pe lângă piese a căror preţ este dat de valoarea intrinsecă, tot mai des sunt incluse şi obiecte de artă cu valoare de patrimoniu: spre exemplu picturi semnate de Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Camil Ressu sau alţi pictori români consacraţi, care cu siguranţă au fost incluse şi clasate e autorităţi
La câţiva kilometri de oraşul Piteşti, în proaspătul municipiu Mioveni, există un monument istoric aflat într-o avansată stare de degradare, care este, din păcate pentru el, subiectul unei dispute între autorităţile locale şi Biserica Ortodoxă, mai exact Mitopolia Argeşului şi Muscelului.
Există locuri foarte frumoase în România pe care merită să le vezi şi spunem acest lucru nu doar pentru că cineva ne repetă cu obstinaţie la televizor într-o reclamă. De asemenea există locuri care ar putea fi şi mai frumoase, dacă s-ar face ceva pentru ele.
Multe din monumentele care ne conturează istoria stau lângă noi. Le privim, dar nu le înţelegem; ne vorbesc, însă nu le ascultăm; ne aşteaptă, dar pentru că sunt atât de aproape evităm să mergem să le vizităm. Iar atunci când mor tăcute şi izolate, privim contrariaţi nişte ruine şi ne dăm seama că încă o picătură de istorie s-a scurs fără ca noi să îi păstrăm aroma şi pentru cei care vor veni după noi.
E nedrept ca numelui Bellu să-i fie asociat doar un cimitir, fie el şi cel mai cunoscut din România. Istoria acestei familii de aromâni venită din Pindul Macedoniei în Ţara Românească se leagă de multe monumente reprezentative pentru cultura şi patrimoniul nostru. Dintre aceste ansambluri arhitecturale, unul zace însă într-o stare de paragină cruntă, la mai puţin de 40 de kilometri de Bucureşti, în comuna Goştinari, jude
Am văzut în numeroase rânduri faptul că declararea unei clădiri monument istoric şi introducerea acesteia pe o listă, nu a rezolvat problemele imobilului respectiv. Indolenţa, nepăsarea şi indiferenţa celor autorizaţi să facă ceva, începând cu restaurare sau conservare şi terminând cu sancţiuni, au arătat că pot să îngroape pagini de istorie fără ca cineva să se sesizeze.
În comuna Medieşul Aurit, la aproape 20 de km de municipiul Satu Mare, se găseşte un edificiu semnificativ nu doar pentru arhitectura renascentistă din Transilvania, ci şi pentru istoria acestor locuri. Castelul Lonyai, căci despre el este vorba, deşi este un edificiu renunoscut prin includerea sa pe Lista Monumentelor Istorice la categoria clădirilor de importanţă naţională, precum şi în traseele sătmărene, este la un pas
Dacă afirmăm că realitatea de azi se contruieşte pe o îndelungată istorie, e ca şi cum am repeta o butadă deja intrată în folclor precum „iarna nu-i ca vara", însă modul în care se acţionează vis-a-vis de această moştenire culturală ne face să ne întrebăm dacă idolenţa, nepăsarea şi reaua voinţă nu sunt mai dureroase decât afirmaţiile tautologice.
Despre casa „Darvas - La Roche", din Oradea, monument istoric inclus în L.M.I. (Lista Monumentelor Istorice) la categoria B, puţin ştiu că este prima reşedinţă particulară în stilul vienez secession. Astăzi faţada acestui imobil, care îi dă valoarea extraordinară se dărâmă pe zi ce trece şi nimeni nu face nimic.
Despre casa „Darvas - La Roche", din Oradea, monument istoric inclus în L.M.I. (Lista Monumentelor Istorice) la categoria B, puţin ştiu că este prima reşedinţă particulară în stilul vienez secession. Astăzi faţada acestui imobil, care îi dă valoarea extraordinară se dărâmă pe zi ce trece şi nimeni nu face nimic.
Discuţiile cu privire la starea monumentelor aflate în patrimoniul UNESCO iscate recent în urma declaraţiilor făcute de ministrul culturii, Mircea Diaconu, sunt departe de a fi noi. Domnia sa a ales să se refere doar la situaţia siturilor arheologice de la fortificaţiile dacice din Munţii Orăştie, însă aşa cum am arătat şi în articolul „Ce nu vezi atunci când vizitezi bisericile pictate din Bucovina", mai sunt multe de făcut
Unul dintre simbolurile locale ale municipiului Oradea, Hotelul „Parc", îşi aşteaptă sfârşitul. Nicio urmă de speranţă nu se întrezăreşte printre încurcăturile birocratice pentru monumentul ce se dărâmă pe zi ce trece, iar posibilitatea de a mişca un deget în acest caz pare şi aceasta sortită eşecului. Motivul? Un proprietar care încearcă să se îmbogăţească de pe urma statului şi care s-a pus la adăpost de or
Afirmaţiile făcute recent de Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, cu privire faptul că România riscă să piardă statutul de protecţie UNESCO a fortăreţele dacice din Munţii Orăştie este o recunoaştere şi în acelaşi timp un semnal de alarmă referitor la starea jalnică în care se găseşte întreg patrimoniul cultural din ţara noastră.
Extrem de celebru în secolul al XIX-lea, când a fost inaugurat chiar de împăratul austro-ungar Franz Iosef şi de de arhiducele Ferdinand, construit după modelul edificiului din Baden Baden/ Germania, Cazinoul din Vatra Dornei îşi trăieşte ultimii ani într-o mizerie de nedescris şi în pragul colapsului, vegheat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care în loc să-l îngrijească, îi ţine lumânarea.