coroanvirus - ultimele știri
O tânără de 32 de ani din raionul Edineţ a fost răpusă de COVID-19. Ea a fost internată la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” şi suferea şi de alte maladii, cum ar fi cardiopatie, hipertensiune arterială, encefalopatie, transmite IPN.
Municipiul Călăraşi se aproapie de incidenţa de 10/1.000 de locuitori, în ultimele 14 zile fiind înregistrate 7070 cazuri de COVID-19. În judeţ, rata de infectare este de 7,73.
Banca Mondială va oferi Republicii Moldova o finanţare adiţională, în valoare de 24,8 milioane de euro, sub formă de credit, care are drept scop implementarea procesului de imunizare împotriva infecţiei COVID-19, la nivel naţional.
Numărul persoanelor confirmate pozitiv cu noul coronavirus de la Direcţia de Sănătate Publică din Ialomiţa a ajuns la 14. Informaţia a fost confirmată de Dan Noel, directorul executiv al instituţiei, care a precizat că aceştia au fost izolaţi şi s-au...
Direcţia de Sănătate Publică(DSP) Ialomiţa a anunţat luni că patru angajaţi ai instituţiei au fost confirmaţi cu COVID-19. Este cel de-al doilea focar înregistrat în Bărăgan, după cel de la Prefectură unde doi funcţionari fost testaţi pozitiv cu noul...
Peste 370 de persoane au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus de la debutul pandemiei şi până astăzi în judeţul Călăraşi. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat încă 7 noi îmbolnăviri, astfel că numărul pacienţilor ajunge la 379 şi 17 persoane...
Evoluţia epidemică din ţara noastră îşi menţine trendul negativ, cu aproape 250 de noi cazuri. Medicii atrag atenţia că am ajuns aici pentru că încă există persoane iresponsabile care pur şi simplu refuză să poarte mască şi să se spele pe mâini.
Rusia lui Putin şi China lui Xi profită de coronavirus pentru a-şi promova interesele în Europa, avertizează secretarul american al Apărării Mark Esper într-un interviu acordat pentru „La Stampa”....
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat luni dimineaţa că Spitalul Judeţean din Focşani va avea o conducere militară. Ministrul urmează să facă verificări şi la Galaţi.
O decizie privind prelungirea stării de urgenţă nu s-a luat, precizează preşedintele Igor Dodon într-un nou episod al emisiunii „Preşedintele răspunde”. Dacă situaţia privind răspândirea COVID-19 va fi dificilă, Parlamentului i se va propune să prelu...
Companiile aeriene trebuie să despăgubească clienţii pentru zborurile anulate din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat miercuri comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, care a respins cererile venite din partea transportatorilor pentru re...
Ministerul de Interne a gândit o campanie de conştientizare, în contextul extinderii coronavirusului în toată lumea, cu diferenţa că ţara noastră se numără printre cele în care parte considerabilă din oameni nu respectă regulile autorităţilor.