Traian Ungureanu

Scriitor

Vom rămîne singuri, cu mobilul în mînă, ca un lot de copii închişi alături de jucăriile preferate într-o creşă fără ieşire. Refuzul de maturizare ne va fi tovarăş comod. Vom fi alintaţi cu basme trucate despre eroismul civic al năbădăilor încurajate de conducerea instituţiei. Cea mai aleasă şi mai furioasă colegă de internat, o fată bolnăvioară, pe numele ei Greta, ne va verifica şi ne va certa ori de cîte ori lăsăm murdărie în sala de mese.

După 30 de ani, Revoluţia din 1989 se îndreaptă spre locul în care se va întîlni cu 1848, 1877, 1918 şi alte date aniversate maşinal. Unii vor protesta, scandalizaţi de această sentinţă care le răpeşte tinereţea. Alţii, înţelepţiţi pînă la cinism, vor observa că marele tocător de pulverizat trecutul nu putea face o excepţie pentru 1989. Mai tîrziu, şi unii şi alţii vor avea prilejul să înţeleagă unde au greşit faţă de ceilalţi.

După trei ani şi jumătate de umilinţe, alegătorii britanici au întîlnit la urne echipa care i-a declarat cireadă de proşti şi au zdrobit-o. Vineri dimineaţă, la capătul unei  răfuieli paşnice şi dure ca un ciclon civil, Marea Britanie şi-a recîştigat poporul şi şi-a pierdut ideologia.

Cînd au defecte de creştere, naţiunile împrumută psihologia piticului semeţ care se consolează cu ideea că suferă de o „provocare verticală“. Diagnosticul savant alină, ba chiar înalţă. Astfel, a suferi de „analfabetism funcţional“, mai ales că ai aflat-o de la ditamai OECD, pe bază de Test PISA, nu e aşa de rău.

Înaintea turului doi al prezidenţialelor, principala sarcină ce revine societăţii româneşti e să îi găsească Preşedintelui Iohannis un partener intelectual de dezbatere. În caz contrar, Preşedintele va continua să creadă că nu are nici egali, nici contemporani. Iar publicul va înţelege, poate, că aroganţa Preşedintelui Iohannis e o problemă la fel de mare ca inepţia Vioricăi Dăncilă.