Florin Buhuceanu

Activist pentru drepturile omului, membru ECPI şi ACCEPT

O serie întreagă de recomandări internaţionale au fost primite de România în această lună, în cadrul procesului Universal Periodic Review al Naţiunilor Unite. Am petrecut o întreagă săptămână la Geneva în întâlniri cu organizaţii internaţionale şi Misiunile Permanente, nota dominantă fiind mai degrabă de perplexitate.

În sfârşit, avem şi noi misionarii noştri! Sunt noii apostoli ai unui creştinism de tip fundamentalist care construiesc pas cu pas societatea Omului Nou. Dumnealor sunt baptişti şi penticostali, cel mai adesea. Cu ani în urmă, au format Alianţa Familiilor, rebotezată ortodox sub denumirea Coaliţia pentru Familie.

Sunt puţine relaţiile de prietenie de o viaţă în cultura română recentă. La stingerea din viaţă la Paris a lui Dan Mastacan în 23 aprilie, Gigi Căciuleanu îl omagiază într-un text cald şi emoţionant. Cititorii noştri merită a-l citi în integralitatea lui.