Articole scrise de Irina Margareta Nistor

Deocamdată lui Tarantino i s-a împlinit visul, adorabila căţeluşă Brandy ia PalmDog-ul, după ce ne-a cucerit pe toţi cât este de expresivă şi de eficientă şi mai ales ce bar cu bunătăţi are, la concurenţă cu berea stăpânului, Brad Pitt, alias cascado...

Cine ar fi crezut că până şi un cineast de talia lui Tarantino apelează la tot felul de şmecherii ieftine (pe lângă un casting beton) ca să-şi sporească numărul de bilete vândute?

E imposibil să nu-ţi aminteşti de vorba asta de duh, când vezi Jeanne/ Ioana d’Arc (R: Bruno Dumont, deşi ne plictisise destul şi până acum cu Humanite,Flandres sau recentul Ma Loute), noua versiune, cu o puştoică extrem de neconvingătoare, care în p...

Pe o ploaie mocănească, derutantă, de te credeai în plin noiembrie şi, cu siguranţă, nu pe Croazetă, lumea îmbrăcată la patru ace şi cu umbrelele din dotare sau ale hotelurilor mai răsărite, deloc descurajată de capriciile meteo, sfidându-le chiar, a...

Dolor y Gloria este un film atât de tulburător, în sensul cel mai bun al cuvântului, profund, cu umor, cu lumea creatorilor de cinema (cu un clin d’oeil plin de tandreţe pentru Marilyn şi Natalie Wood) şi trecerea timpului peste opera lor, cu un Anto...

Dacă între timp Delon n-a rămas dator şi a replicat usturător la cabala pornită împotriva lui (continui să mă îndoiesc că va veni să-şi ia Palma de aur, de onoare, după aceste palme peste obraz retroactive, absolut alăturea cu drumul când e vorba de ...

Celebra replică finală a lui Billy Wilder, din Unora le place jazz-ul, e nemuritoare şi ideală pentru orice cronicar!

Nici n-a început bine conferinţa de presă, care şi-a schimbat ora de la fără un sfert la şi un sfert (mai devreme), şi unde Thierry Fremaux se aştepta la atacuri pentru faptul că a refuzat Netflixul, ceea ce n-a mai apucat să justifice, că un america...

8-9-10, cine-i nu-i gata îl iau cu lopata. Cel mai mult în aceste ultime 3 zile s-a vorbit despre Dieter Kosslick, cel pe care îl supranumisem Kaiserul acum câţiva ani într-o cronică....

Din păcate, s-a adeverit bănuiala mea pe care nici n-am îndrăznit s-o aştern în scris, spunându-mi că e doar paranoia deceniilor de comunism trăite....

Şi au rămas doar... 16, ca să citez din piesa Agathei Christie, al cărei vechi titlu a devenit incorect politic: Zece negri mititei. Ei bine, nu mai sunt la Berlinală 17 titluri în competiţia oficială (nu degeaba italienii socotesc că e un număr cu g...

Zi mare pentru CineRomânia! N-am apucat să citesc vreun horoscop, dar le-aş sugera specialistelor să facă unul şi pentru cinematografia noastră, pentru că atunci când vezi atâta sincronicitate jungiană nu poţi să nu constaţi că e ceva în stele pentru...

După o călătorie de o oră şi 61 de minute (după cum ne-a anunţat stewardesa de la Ryanair (o fi crescut şi ora de când cu Roborul!), am ajuns la Berlin, unde nu puteai trece la automatele pentru paşapoarte pentru că nu mergeau şi taxiurile erau hăt d...

La ediţia a 33-a a Festivalului Filmului Francofon de la Namur, trofeul cel mare, cei 4 călăreţi, care în varianta de reclamă prinseseră viaţă şi se modernizaseră, a fost câştigat, racord cu cifra biblică pe care o are deja longevivul eveniment, de o...

În caz că ar putea contraria formularea minoritate majoritară, ei bine, este vorba despre femeile care, deşi sunt mai multe pe faţa pământului, sunt mai puţin prezente în lumina reflectoarelor....

În racord perfect cu nominalizările - inclusiv pentru „Un Certain Regard“ (un bun prieten german, Knut, mare cronicar radio, mă întreba ce s-a întâmplat cu România că n-a fost selecţionat niciun lungmetraj, iar răspunsul a fost limpede: în afară de „...

A început dimineaţa cu Dogman, sau mai bine zis despre Oameni şi câini, deşi oamenii sunt mai câinoşi, foarte violenţi şi cel mai dur, care seamănă cu personajul autohton, cel care a băgat un prezentator TV în tomberon, se pare că nu se teme, în trec...

Dacă de dimineaţă francezii sunt bine cunoscuţi pentru cafeaua cu lapte şi un croissant (n-am să uit niciodată cum la prima călătorie în Franţa, în 1990, după Revoluţie, stăteam la Rouen şi seniorul casei s-a sculat în zori ca să–mi aducă foietajul f...

Am trăit s-o văd şi pe-asta! La Cannes, în avanpremieră absolută, „Solo: A Star Wars Story“ s-a proiectat bine păzit de 8 agenţi speciali care au făcut cu rândul, stând în picioare, în laterala ecranului, privind în întuneric cu ochi de vultur ca nu ...

Definiţia stării noastre de spirit, mondializarea indiferenţei, îi aparţine fascinantului Papă Francisc, despre care a făcut un documentar, nu prea inspirat, din păcate (în afară de dublul sens al titlului, „Un om de cuvînt“, căci cuvintele sunt unic...

Un 13 mai de neuitat! Nostalgii şi fericire în stare pură! Prima proiecţie, interzisul Panahi, cu 3 chipuri, iranianul care a reuşit iar să-şi trimită creaţia, ca şi la Berlinală, dar tot nu-i lăsat să călătorească, a izbutit aparent imposibilul....

Oare cât de mare a devenit rolul televiziunii în şlefuirea sau, mai bine zis, în influenţarea gustului publicului, inclusiv al celui avizat, care se presupune că se află în sălile de presă de la Cannes?...

Până spre seară i-aş fi zis ziua ciudaţilor, dar lucrurile s-au dres la Arcades, secţiunea ACID, odată cu proiecţia urmată de Q&A, pentru Singură la nunta mea al Martei Bergman (frumoasă coincidenţă de nume, în anul centenarului de la naşterea celui ...

Anul acesta s-a vrut o cât mai mare diversitate, am fost serviţi cu un cocktail, nu numai cel din deschidere, ci mai ales cel de pe ecran! Seara s-a încheiat cu unul dintre cele mai colorate, la propriu şi la figurat, „Rafiki/ Prietenie“, o peliculă ...

Canal+ transmite en clair (adică şi dacă n-ai abonament, sau n-are hotelul, poţi vedea) Ceremonia de deschidere şi, după 11 zile, şi pe cea şi mai aşteptată, cea de închidere, prin urmare poţi urmări şi mai în detaliu, ca din sală, pe covor fiind 2 p...

Nu-mi dau seama dacă a fost o întâmplare sau Casa Regală britanică chiar a ignorant Cannes-ul, dar exact în ziua mult comentatei nunţi princiare se decernează şi Palme d'Or-ul, în primul weekend de Festival e Eurovision-ul, cu mari speranţe pentru pa...

O să vi se pară un titlu ciudat, dar să ştiţi că am aflat, de la o peisagistă, că lalelele bătute, care seamănă mai degrabă cu bujorii şi au cele mai neaşteptate culori, au şi parfum. Iar când le vezi în covoare în toate nuanţele curcubeului, împodob...

În noaptea de 26 spre 27 martie, în aşteptarea Premiilor Gopo, pe la 4 dimineaţa, ora României, putem urmări, simultan cu Statele Unite şi alte peste 125 de ţări din lume, pe Canalul AMC, primul episod dintre cele 10 care ilustrează un roman-thriller...

Aşa se vrea ediţia 68, care se gândeşte şi la agitatul an '68, de când a trecut deja o jumătate de secol, dar a rămas la fel de intens şi schimbător de destine....

Prima jumătate s-a scurs deja rapid, pe nesimţite, cu vreo 20 de filme pe care le-am văzut dintr-o suflare în 4 zile, într-o sală nouă, Quai22, undeva, pe nişte străduţe pustii, ca în visele interpretabile psihanalitic, dar care cred că a fost aleasă...

Mai erau doar câteva: Aus dem Nicht al turcului stabilit în Germania Fatih Akin, care a demonstrat, încă o dată, cât de mare e de-a scos din frigida Diane Kruger o mare actriţă, care de obicei e mediocră, în cel mai bun caz.

Serialul cult, cu o Elodia avant la lettre şi celebra cherry pie, pe care aveam s-o degustăm abia după ce s-a instalat MacDonald’s şi la noi, i-a cucerit imediat pe telespectatorii de pe tot globul.

Cred că Zâna Azurie e în vacanţă şi nu mi-a auzit disperarea după un film cu happy-end. Sofia Coppola a venit cu Beguiled, tradus La Proie / Prada, dar care e mai degrabă Captiv sau Momeala, un fel de spin-off de Pe aripile vântului, cu un soldat duş...