Cristian Ducu
Expert în Etică & Conformitate
Cristian Ducu este doctor în Etică al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti si membru fondator al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată şi al Centrului de Studii Medievale din aceeaşi instituţie.
Din 2008, el coordonează Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics, centru de cercetare independent care organizează mai multe evenimente internaţionale de profil -- Bucharest Conference in Applied Ethics; European Media Ethics Congress; European Ethics & Compliance Forum; International Conference on Social Responsibility, Ethics, and Sustainable Business – şi primul program de formare profesională dedicat Responsabililor de Etică şi Conformitate (Ethics & Compliance Officers) / Consilierilor de Etică din companii, spitale şi instituţii publice. Prin intermediul acestui program, el ajută la formarea primilor specialişti în domeniul Eticii şi Conformităţii din România, dar şi din Europa Centrală şi de Est.
Articole scrise de Cristian Ducu
Prima lecţie în domeniul conformităţii sau anti-fraudei, indiferent de locul în care ne-am afla pe planetă, este cea a prevenţiei. Este la fel ca în medicină, unde a preveni o boală e considerat a fi mai benefic pe termen scurt, mediu şi lung, decât ...
Opinii
20 ian. 2016
În decembrie 2014, Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin de ministru care urmează să schimbe modul cum funcţionează consiliile de etică din spitalele publice. O analiză atentă realizată de Centre for Advanced Research...
Opinii
02 feb. 2015
Nu e deloc întâmplător că primul text scris pentru acest blog se ocupă de inapetenţa pentru critică. O observăm cu toţii, zi de zi, în felurite forme: de la reacţiile umorale ale celor din studiourile de televiziune faţă de cei care le contestă punct...
Opinii
28 ian. 2014