VIDEO Prototipul viitoarei rachete Starship de la SpaceX a completat cu succes primul test de zbor
0La numai două zile de la revenirea primilor astronauţi trimişi în spaţiu pe o rachetă SpaceX, compania a reuşit să zboare cu un prototip al navetei Starship, construită pentru zboruri de distanţă lungă în spaţiu.
Prototipul Starship a fost trimis la aproximativ 150 de metri în aer, pentru ceea ce este numit ”hop test” (un mic salt), aterizând apoi în siguranţă pe pământ. Aceasta a fost cea mai mare versiune a navetei testată într-un zbor până acum, însă cea finală ar urma să ajungă la dimensiuni mult superioare, atingând o înălţime de 122 de metri şi o lăţime de 9 metri.
Starship este construită pentru călătorii de durată în spaţiul cosmic, mai exact pentru misiunile planificate de NASA către Marte şi către Lună, şi va putea duce peste 100 de tone de materiale.
Naveta va zbura cu ajutorul unei rachete uriaşe, numită Super Heavy, care va beneficia, alături de Starship, de noul motor de rachetă extraordinar de puternic construit de SpaceX, numit Raptor.
Prototipul din videoclip a fost ridicat de la sol de un singur motor Raptor, montat la baza sa. Versiunea finală a navetei este însă proiectată pentru a fi propulsată de şase astfel de motoare.
Succesul acestui test este extrem de important pentru SpaceX, care nu prea a avut noroc cu prototipurile Starship până acum. De fapt, patru dintre ele au explodat sau au suferit o implozie înainte de a putea zbura, astfel că acesta este primul prototip care supravieţuieşte unor astfel de teste.