Tot ce trebuie să ai în buzunar ca să pleci la munte, să găseşti cazare şi să schiezi: un smartphone cu internet mobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schiorii pot găsi pârtiile bune şi locurile de cazare de pe telefon FOTO Shutterstock
Schiorii pot găsi pârtiile bune şi locurile de cazare de pe telefon FOTO Shutterstock

La început de weekend, drumurile ne poartă către staţiunile de schi din România. Aşadar, posesorii de smartphone ar trebui să se uite după aplicaţii care să-i ajute în drumul lor spre munte.

Adevărul încearcă să vă facă un ghid succint al aplicaţiilor pe care trebuie să le aveţi dacă doriţi să plecaţi la munte în România. Ele cuprind aplicaţii pentru monitorizarea traficului, cele pentru cazare, dar şi pentru verificarea stării pârtiilor din România.

Pentru pârtiile de schi avem la dispoziţie aproximativ patru aplicaţii pentru diferite platforme. Cea mai cunoscută este Ski România (cu varianta ei plătită  Ski Romania Pro, care costă 0,89 euro în AppStore pentru iPhone şi iPad).

La schi pe smartphone

Ski Romania doreşte să fie un ghid al tuturor pârtiilor din România. Aplicaţia oferă detaliile pârtiilor, lungimea şi dificultatea lor. De asemenea, programul oferă informaţii despre nocturnă sau tunurile cu zăpadă artificială. Ea a fost realizată de clujenii de la Work in Progress, cei care au mai făcut şi aplicaţiile Cinema+, Redescoperă România, Braggr, Headspace, iSpeed sau iStanford sau Zonga.

Impresiile utilizatorilor sunt împărţite pentru aplicaţia de 4 MB. Pe iTunes utilizatorul vmihalca scrie „Chiar frumos designul, foarte robustă şi intuitivă. Fiind developer chiar ştiu ce înseamnă efortul depus. Felicitări!“.

În schimb, pe Play Store unii utilizatori se plâng că datele nu ar fi actualizate. Datele vin de la site-ul romaniaturistica.ro.

O altă aplicaţie care apare pe Play Store Google este Info Ski, oferită de către Orange România. Aceasta promite aflarea datelor de pe principalele pârtii din România, detalii despre vreme, camere web, hărţile pârtiilor. De asemenea, pentru pasionaţi există şi posibilitatea de a bifa o pârtie ca favorită, pentru accesarea rapidă.

image

Localizarea pârtiilor şi a utilizatorului se face prin GPS, iar detaliile variază de la tarife, la gradul de dificultate a pârtiei sau existenţa nocturnei.

Pe lângă aceasta, Orange mai aduce o aplicaţie interesantă în România. Ei recomandă aplicaţia i-Rewind pentru a filma traseele noastre pe pârtie şi urcarea lor online. Astfel, pe lângă faptul că putem să ne filmăm singuri, mai există şi posibilitatea să vedem înainte de plecarea pe traseu cum s-au descurcat alţii, pentru a simţi pe viu pârtia şi a vedea dacă suntem capabili să schiem sau să ne dăm cu placa acolo.

Hotelul, rezervat din timp online

Renunţaţi la clasicele rezervări de pe calculator. Urcaţi-vă în maşină, activaţi internetul mobil pe telefon şi căutaţi o aplicaţie potrivită pentru găsirea unui loc de cazare oriunde aţi dori să staţi. Nu există şi nici nu am dori să spunem care este cea mai bună aplicaţie, dar vă vom oferi câteva sfaturi de încercat.

Rolidays este o aplicaţie pentru găsirea de hoteluri şi pensiuni direct de pe telefonul Android. Aplicaţia este actualizată cu 1.000 de unităţi de cazare şi oferă numere de telefon, listă de servicii pentru fiecare hotel şi poziţie geografică. De exemplu, dacă sunteţi la Ploieşti, aţi dori să căutaţi unităţi de cazare din apropiere, aşadar trebuie să acceptaţi să oferiţi localizarea acestei aplicaţii.

De asemenea, de curând a fost actualizată aplicaţia auto.ro, care are o categorie de pensiuni şi oferă localizarea pe hartă a celor mai apropiate pensiuni. După selectarea acesteia, cu ajutorul GPS-ului aplicaţia vă va ghida până acolo.

Şoferii sau pasagerii pot rezerva locuri la pensiunea dorită chiar din trafic, iar baza de date este anunţată la aproximativ 4.000 de unităţi din zonele turistice, dar şi din oraşele mari. Aplicaţia este gratuită şi a fost realizată împreună cu infopensiuni.ro.

Dacă nu ştiţi foarte multe despre zona unde doriţi să vă duceţi, vă recomandăm aplicaţia Tourist Informator – Romania, care are peste 17.000 de hoteluri şi informaţii turistice în baza ei de date. Destinaţiile totale ajung la un număr de 1.326. Programul are propria hartă pentru navigaţie.

image

moBooking Romania compară preţurile de pe mai multe site-uri de rezervări online şi cuprinde în baza de date aproximativ 250.000 de unităţi de cazare.

Iar dacă nu vreţi să staţi neapărat în România (deşi oferta există) vă recomandăm aplicaţia Last Minute pentru Apple, care este plină de oferte de ultimă oră, cu mari reduceri, iar tarifele sunt chiar foarte interesante pentru sejururi neprogramate de un weekend în ţară sau în afara ei.  Last Minute este un director de oferte, care poate folosi filtre pentru selectarea unui preţ maxim sau al unui loc sau ţări în care am dori să mergem.

Siguri, la drum

Dar nu v-am spus cum să ajungeţi. Probabil că mulţi dintre noi avem deja un GPS în interiroul maşinii şi este aproape redundant să folosim vreun serviciu de hărţi pe telefon. Vă vom spune de Google Maps, dar deja ştiţi. Aplicaţia oferă şi informaţii despre trafic în timp real. Dacă aveţi iPhone, evitaţi Apple Maps.

Dar sunt şi completări. TraficOk este o aplicaţie lansată de curând de site-ul info-trafic-tmc-romania.ro care oferă detalii despre starea traficului, zonele unde sunt accidente sau ambuteiaje. Aplicaţia îşi colectează datele cu ajutorul utilizatorului. Putem să raportăm accidente, să raportăm ambuteiaje, iar totul se concretizează într-o hartă în direct. Despre această aplicaţie Adevărul a scris chiar astăzi. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite