Preferinţele românilor pentru telefoane îţi arată ce îşi doresc şi ce îşi permit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câteva zile, e un an nou, dar mai e niţel loc de un bilanţ pentru 2016. Pe lângă cele două branduri mari şi cunoscute, a ajuns în top unul din China, din ce în ce mai popular.

Quickmobile comunică un bilanţ al investiţiilor în telefoane în 2016. Bugetul mediu a fost de 1.200 de lei, iar în top 3 branduri regăsim Samsung, Apple şi Huawei. Cea din urmă companie a crescut mult la nivel global şi în România în ultimul an şi activează pe vreo trei direcţii mari: seriile Mate şi P sunt premium, Honor e sub P, dar cu aspect premium, iar sub acestea regăsim Lite şi alte versiuni mai slab dotate.

Conform cifrelor magazinului, smartphone-urile din seriile J, A şi S, produse de Samsung, au fost printre cele mai cumpărate modele de către români, în 2016. Cel mai popular a fost J5, disponibil în mai multe variante, cu preţuri cuprinse între 760 de lei şi 810 de lei, dar de interes a fost şi J5 (2016), cu un preţ ceva mai mare, de până la 1.000 de lei. Iar J3 completează lista, cu un preţ între 680 şi 760 lei.

Cum ziceam recent despre noua serie Galaxy A, popularitatea ei e dovedită de cifrele din retail. A5 şi A5 (2016) au fost alte două modele destul de bine cumpărate. Desigur, nu lipseşte un flagship, aici fiind vorba de S7 edge.

De cealaltă parte, Huawei, cu modelele P8, P9 şi Y5, ocupă a doua poziţie în topul celor mai populare smartphone-uri în 2016. P8 Lite şi P9 Lite au fost cele populare. În final, nu lipseşte Apple cu iPhone 7, model pentru care clienţii au plătit peste 3.500 de lei. Au mai fost căutate telefoanele Xiaomi şi HTC, cel dintâi fiind un producător din China care a investit mult în telefoane bune la preţ mic şi într-o diversificare a gamei de produse în ultimii doi ani, inclusiv televizoare.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite