OnePlus 5, poate cel mai aşteptat telefon al verii, va avea versiune cu 8GB RAM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chinezii de la OnePlus vor lansa un nou telefon anul acesta. Va veni în vară, cel mai probabil, şi cea mai bună versiune ar avea 8GB de memorie RAM.

Pe Weibo au apărut noi speculaţii cu privire la specificaţiile noului telefon de la OnePlus. Majoritatea dintre informaţii coincid cu zvonurile din trecut, astfel că e aproape sigur că vom avea un sistem de camere duale verticale pe spatele smartphone-ului.

Cel mai probabil OnePlus 5 va avea procesorul Snapdragon 835, cu zvonuri care indică spre o memorie RAM de 8GB. Posibil să existe şi o versiune cu 6GB. Senzorul de amprentă va rămâne în partea din faţă a telefonului, în timp ce spaţiul de stocare ar ajunge la 128GB (ca pe modelul de top OnePlus 3T). Nu este exclusă, totuşi, varianta unui telefon cu 8GB de RAM şi 256GB de spaţiu de stocare, lansat la o dată ulterioară.

Bateria va avea o capacitate de 3.600 mAh, în timp ce încărcarea va putea fi efectuată cu 25% mai rapid, în comparaţie cu modelul OnePlus 3T. Sistemul de operare va fi un Android puţin modificat de OnePlus. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite