Cine este Sundar Pichai, noul CEO al Google
0Pichai Sundararajan, cunoscut mai degrabă ca Sundar Pichai, este noul director executiv al Google Inc. Noul CEO al Google, în vârstă de 43 de ani, s-a născut în India şi provine dintr-o familie modestă.
Sundar Pichai a urmat o facultate în India, înainte să obţină o bursă la Stanford University pentru un program de masterat în Inginerie Mecanică şi un MBA la Wharton School.
S-a alăturat companiei Google Inc. în anul 2004 iar 4 ani mai târziu ocupa funcţia de manager.
Pichai a jucat un rol foarte important în producerea şi lansarea browser-ului Chrome, care este astăzi cel mai utilizat browser de Internet din lume conform StatCounter.
Sundar Pichai, creatorul Google toolbar
În calitate de director de product managemenet, Sundar Pichai a fost cel care a creat Google toolbar, o armă foarte importantă cu care Google şi-a depăşit cel mai mare competitor, Microsoft, informează revista „Fortune”.
Datorită succesului pe care l-a avut browser-ul, Pichai a fost promovat ca vicepreşedinte şi ulterior senior vicepreşedinte. În data de 10 august, Sundar Pichai a preluat conducerea companiei Google, în timp ce fostul CEO, Larry Page, va manageria noua companie înfiinţată de Google, respectiv Alphabet.