”Selfie cu elfii”, prima carte de poezii augmentate pentru copii, va fi lansată de Samsung

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Selfie cu elfii

Realitatea augmentată şi noile tehnologii sunt din ce în ce mai prezente în lumea editorială, multiplicând modurile în care putem citi şi întelege un text, prin care putem pătrunde în lumea unor personaje şi a unor poveşti.

Samsung lansează în această toamnă o noua experienţă cu aplcaţia dARe by Samsung: Selfie cu elfii, prima carte de poezie pentru copii, în realitate augmentată, din România.

Cartea este semnată de Carmen Tiderle şi reprezintă o iniţiativă de susţinere a consumului isteţ de tehnologie, care demonstrează că universul cărţilor printate nu se pierde în lumea internetului, ci dimpotrivă, tandemul carte-tehnologie poate funcţiona armonios, într-o manieră complementară şi inovatoare.

Fiecare ilustraţie din carte poate fi scanată cu dARe by Samsung, îmbogăţind experienţa de lectură pentru cei mici şi cei mari şi încurajând, astfel, apropierea între copii şi părinţi, prin intermediul tehnologiei, dar şi dezvoltarea relaţiei dintre copii şi cărţi.

Cartea a apărut la Editura Vellant, sub semnătura lui Carmen Tiderle, ilustraţia şi layout-ul sunt create de Vali Petridean, cu un conţinut de realitate augmentată facilitat de aplicaţia dARe by Samsung, iar animaţiile, amplificate de One Night Gallery, sunt opera lui Tudor Calnegru.

”Faptul că putem vedea ilustraţiile augmentate cu ajutorul aplicaţiei dARe by Samsung, el nu e doar un artificiu, ci un mod de a-i face pe copii să se apropie de citit prin tehnologie. E OMG! ca-n timp ce citeşti o carte să poţi vedea şi filmul!", a afirmat Carmen Tiderle.

Aplicaţia dARe by Samsung  poate fi descărcată gratuit din Google Play şi Apple Store, iar cartea poate fi cumpărată din librariile Cartureşti, fie comandată direct din aplicaţie sau de pe site-ul Editurii Vellant

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite