REVIEW Olympus OM-D E-M5 - Aparatul foto mirrorless care face designul de secol XX să arate bine chiar şi în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Olympus are în portofoliu OM-D E-M5. Dacă l-ai vedea la cineva în mână şi nu l-ai recunoaşte drept aparat foto modern, ai fi îndreptăţit. Are un aspect retro, carcasa e construită din metal şi Olympus l-a dotat cu tot ceea ce ştie mai bine, dar asta doar la interior. La exterior seamănă cu un aparat pe film. Cât de bun este?

Olympus OM-D E-M5 a venit cu două lucruri interesante la data lansării: senzor de stabilizare a imaginii pe 5 direcţii - sună pompos şi pretenţios, dar respectă ceea ce promite, şi rezistenţa la apă. Te aştepţi ca în familia DSLR-urilor să găseşti astfel de modele, dar mai rare la mirrorless. Asta este Olympus OM-D E-M5, un mirrorless micro four thirds robust, rezistent la şocuri şi apă, dar bogat în funcţii.

Hardware

Olympus OM-D E-M5 e greu, asta observi prima dată când începi să-l foloseşti. Este robust, construit din metal, dar bine echilibrat, însă asta doar până îi pui obiectivul, apoi va fi tras puţin în faţă. Cel pe care l-am avut cu acest aparat este de 12-50 mm cu un amănunt destul de important: zoom-ul se face în interiorul acestuia, astfel că nu vei sfârşi cu un "monstru" dincolo de dimensiunile iniţiale. Se descurcă foarte bine, deşi nu este cel mai luminos pe care l-ai găsi. La fel ca aparatul şi obiectivul se simte la fel de rezistent, deşi nu este un sfat bun să începi să-l scapi din mână.

Sunt oameni care cer vizor pe aparatul foto, fie el electronic, fie optic. OM-D E-M5 are aşa ceva, este electronic cu 1,4 milioane de puncte. Mi-a plăcut mai mult decât la alte aparate mirrorless, oferă o reproducere mai bună a culorilor şi trecerea de la ecran la vizor este mai rapidă decât la modele concurente de la Samsung sau Sony, spre exemplu. Ecranul aparatului foto are 3 inci cu peste 600 de mii de puncte.

Nu pare de o rezoluţie impresionantă, nici nu e, dar Olympus livrează un produs bun. Uneori suprasaturează culorile pe ecran mai mult decât e cazul, sunt mai accentuate decât în fotografia rea, dar compensează minusul printr-o afişare bună a imaginii chiar şi în lumina directă a Soarelui. Ecranul se roteşte la aproape 90 de grade în sus şi 45 de grade în jos, în caz că te găseşti mai creativ ţinând aparatul în alte poziţii.

olympus omd em5 foto razvan baltaretu

Ecranul este tactil, poţi focaliza prin intermediul acestuia şi poţi naviga mai uşor prin fotografii astfel. Pe lista de dotări semnificative mai trec conectivitatea WiFi, iArt care te face puţin mai artist, dacă nu vrei să faci poze simple în care să conteze subiectul, şi cea de-a doua rotiţă pentru reglat expunerea. De foarte multe ori am găsit-o utilă, deşi aş fi preferat ca poziţia acesteia să fie înlocuită cu cea a rotiţei de control a deschiderii sau vitezei. Ţine mai mult de confort, decât de vreo scăpare din partea Olympus. Canon alege să pună acest buton de control lângă declanşator, este astfel mai la îndemână.

Olympus OM-D E-M5 are o baterie cotată de CIPA la 330 de cadre. Eu am reuşit să fac aproximativ 200 de poze şi să filmez peste 40 de minute înainte să ajung la ultima unitate de energie. Aparatul rezistent, contează însă şi cum îl vei folosi. Dacă renunţi la ecran în favoarea vizorului deja ai un plus de economie.

În ceea ce priveşte pozele, sunt două lucruri de spus importante: OM-D E-M5 este pe formatul micro fourd thirds, adică are un factor de crop de 2 ceea ce înseamnă că obiectivul de 12-50 mm este, de fapt, de 24-100 mm corespondent pe un aparat full frame. Pentru majoritatea utilizatorilor n-are importanţă acest aspect, diferenţa apare la încadrare, senzorul mai mic cuprinde doar jumătate din cadrul acoperit de unul full frame. Al doilea detaliu este că stabilizarea aceea pe 5 direcţii dă rezultate. Anulează mare parte din mişcările naturale ale mâinii când faci o poză şi este un avantaj pentru Olympus spre deosebire de alţi producători care preferă stabilizarea în obiectiv.

olympus omd em5 foto razvan baltaretu

Designul OM-D E-M5 am spus deja că aduce a aparat foto retro. Arată a secolul trecut, dar este bine echipat pentru timpul prezent. Butonul pentru alegerea modului de fotografiere este pe stânga, în timp ce în dreapta sunt aşezate celelalte, de la cele configurabile la cele cu comenzi fixe. Eu am ales să-mi pun butonul de schimbare între modurile de focalizare lângă declanşator, asta pentru că obiectivul nu e dotat cu aşa ceva. Mai sunt câteva butoane cărora le poţi atribui funcţii noi, modificând astfel aparatul foto pentru a se potrivi mai bine nevoilor tale.

Calitatea imaginilor

Viteza maximă ajunge la 1/4.000 sec. şi valoarea ISO maximă este de 25.600, dar te aventurezi acolo doar dacă nu-ţi trebuie poze mai mari de un thumbnail. Performanţa este decentă la 1.600. Olympus nu se diferenţiază cu mult de alţi producători la acest capitol, dar recuperează la poate cel mai important aspect când vine vorba de poze rapide: focalizarea. Olympus are funcţia AF tracking care presupune că din momentul în care ai blocat punctul de focalizare pe un obiect, acesta poate fi urmărit de-a lungul şi de-a latul cadrului. Desigur, dacă nu intervin schimbări majore în cadru.

Aparatul e rapid, asta e cert, iar la cei 16 megapixeli ai senzorului oferă fotografii foarte bune. Zgomotul de imagine e bine gestionat, dar are anume dificultăţi când scena este vag întunecată cu un punct de iluminare puternică. Are nevoie de mai mult timp pentru a focaliza. Un minus pentru acest aparat este că nu reproduce pe ecran schimbările din setări - o expunere mai mare nu are corespondent pe display. După un timp ajungi să aproximezi cam cum va ieşi poza, dar ar fi frumos să ştii în timp real. Poţi, totuşi, să tragi în rafală cu până la 9 cadre pe secundă.

mostre foto olympus omd em5 foto razvan baltaretu

Dacă DSLR-urile medii aveau nevoie de un rival, Olympus OM-D E-M5 poate fi. Reproduce bine culorile, este rapid şi focalizarea este de lăudat. Am ataşat galeriei foto acestui articol câteva mostre.

12-50 mm nu este un obiectiv gândit pentru bokeh, dar aparatul poate livra rezultate decente, în special dacă ai un fundal alcătuit din frunze şi lumină strecurată printre acestea. Dacă nu te laşi complet pe mâna presetărilor făcute de Olympus, vei scoate cadre foarte bune cu acest mirrorless.

Calitatea videoclipurilor

Filmează full HD şi HD, dar şi VGA la 30 de cadre pe secundă. Revin şi aici la subiectul "focalizare". Spre deosebire de alte camere foto care şi filmează, Olympus a reuşit să ofere în acest produs un sistem de autofocalizare mai bun. În loc să "uite" ultimul punct de focus şi să caute unul nou, moment în care sesizezi asta, aparatul face o trecere lină între cele două, păstrând cadrul uşor difuz până la stabilizare. Este un sistem bun, mai ales când cauţi să ai acel efect de film profesionist şi nu de smartphone uşor mai bune. Poţi focaliza şi forţat, din declanşator, dar atunci se ajunge la efectul de care spuneam înainte că Olympus a încercat să scape.

Videoclipurile sunt mulţumitoare. Nu este domeniul în care aparatul să exceleze, dar la rezoluţie maximă vei avea ceva bun pe card. Nu este deloc extraordinar, nu cum sunt pozele, iar dincolo de o trecere frumoasă de la un punct de focus la altul, Olympus nu se mai remarcă cu nimic. Poate doar cu sunetul stereo, dar încă nu a fost implementat microfonul perfect pentru un aparat foto şi nici aici nu este cazul. Sunet decent, atât timp cât nu ai vârfuri de zgomot deranjante.

Poţi folosi zoom-ul din obiectiv în timp ce filmezi şi aici e de menţionat alt avantaj al OM-D E-M5: obiectivul are două moduri de zoom, iar E-Zoom e cel mai bun când filmezi. Trecerea este lină, trebuie doar să ţii întors inelul până la apropierea dorită. Pe modul M-Zoom vei roti manual lentilele în corpul obiectivului, iar asta se va vedea uşor pe film, va fi deranjant.

Alte câteva detalii serioase

OM-D E-M5 e uşor pretenţios. Nu zic asta doar pentru că are un preţ mare faţă de alte aparate foto concurente, ci pentru că Olympus l-a gândit ca atare. Este pentru un fotograf amator-avansat care ştie că rotiţa din stânga nu are doar poziţia de auto. Meniul este încărcat şi îţi ia ceva timp să te obişnuieşti cu locurile prin care găseşti cum să modifici anumite caracteristici. Nu este chiar o cameră foto mirrorless care să-ţi înlocuiască aparatul foto compact, ci este o cameră care să te ajute să mergi mai departe de un compact, de un smartphone, dar fără să cari un ditamai aparat foto DSLR.

olympus omd em5 foto razvan baltaretu

Este rezistent şi asta contează, rezistă la apă şi este un alt punct forte. Recomand pentru acest aparat foto şi un obiectiv de 14-16 mm wide, astfel încât să prinzi cadre mai largi, mai luminoase. Nu este deloc uşor, iar prinderea unei curele se face doar într-o parte, ceea ce-l face uşor incomod de purtat la gât, este dezechilibrat. Este un aparat foto de purtat în mână şi de pus la făcut poze.

Funcţia de urmărire a subiectului este foarte bună, mai ales când faci poze oamenilor sau animalelor şi se mişcă destul de mult. De ce l-ai lua? Pentru că Olympus nu dezamăgeşte cu dotările de care nu ştii cât de utile sunt decât atunci când le foloseşti, mai ales la poze, iar rezultatele sunt dintre cele mai bune în gama mirrorless. De ce nu l-ai lua? Pentru că nu vrei să dai atât de mulţi bani pe un aparat foto.

Plusuri

Calitate ridicată a fotografiilor

Rezistent la apă

Ecran tactil, sincronizare WiFi

Aspect premium

Setări suficiente şi pentru cei mai pretenţioşi

Vizor electronic

Minusuri

Butonul de vizualizare a imaginilor e pus lângă vizor

Suprasaturează culorile pe ecran 

Concluzie: l-aş cumpăra?

Dacă aş fi niţel hipster cu aproximativ 1.000 de euro pe mână, l-aş lua. Cum nu sunt, l-aş cumpăra doar pentru sistemul de stabilizare a imaginii, a carcasei foarte bune şi a calităţii ridicate a fotografiilor pe care le livrează. Ecranul mi-a plăcut, este luminos, răspunde repede la comenzi, fix ca un smartphone, dar as prefera ca Olympus să reducă din saturarea culorilor.

Merită acest aparat foto 1.000 de euro? Da, dacă urmăreşti să faci foarte multe poze, să focalizezi repede şi să ştii că aparatul nu dezamăgeşte. Există alternative mai ieftine, desigur, dar Olympus oferă anumite funcţii în plus, mai bine implementate. Dacă astea contează pentru tine, atunci nu e o achiziţie de moft.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite