Modalitatea prin care Elon Musk vrea să salveze statele distruse de uragane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Reuters
Foto: Reuters

Elon Musk nu prea mai are nevoie de prezentare. Atunci când nu se ocupă cu lansarea rachetelor SpaceX sau cu rezolvarea problemei traficului, antreprenorul sud-african vrea să salveze lumea. În contextul ultimelor uragane, care au făcut ravagii în zona Americii Centrale, Musk vrea să ajute. Mai concret, în Puerto Rico.

Puerto Rico a rămas complet fără electricitate în urma Uraganului Maria, iar lucrările de reabilitare a sistemului decurg foarte greu. Un utilizator de pe Twitter l-a întrebat direct pe Elon Musk dacă poate reconstrui reţeaua electrică din Puerto Rico cu ajutorul bateriilor şi a panourilor solare.

Fără să stea prea mult pe gânduri, Musk i-a răspuns acestuia, şi a spus că acest lucru este posibil, el fiind deja realizat, însă la un nivel mai mic. În plus, CEO-ul SpaceX a spus că soluţia este scalabilă şi că sistemul presupune o combinaţie între baterii Tesla şi panouri solare realizate de Solar City, o altă companie de-ale sale.

Tesla a trimis deja sute de pachete de baterii în Puerto Rico, imediat după trecerea Uraganului Maria. Acesta a făcut prăpăd în insula din America Centrală, lăsându-i pe toţi cei 3,5 milioane de cetăţeni fără  energie electrică, notează Business Insider.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite