Revoluţia transportului e aici: Netflix livrează folosind drone într-un videoclip în care face mişto de planul Amazon
0
Amazon a anunţat în 2013 că vrea să livreze produse cu ajutorul dronelor. Nu şi-a pus încă proiectul în aplicare, dar i-a luat-o înainte Netflix, platforma de conţinut video. Se întoarce la origini şi le livrează oamenilor DVD-uri cu filmele preferate, folosind drone în sistemul „Drone2Home“.
Netflix şi-a pus pe picioare sau, mai bine spus, în aer flota de drone capabile să livreze produse acolo unde sunt clienţii săi. Prin sistemul „Drone2Home“ şi prin localizarea activată pe dispozitivul mobil, Netflix te găseşte oriunde eşti şi îţi livrează pachetul. Eşti la baie? Nu-i nicio problemă, drona vine. Eşti în câmp, cu cortul? Vine şi acolo. Toate acestea sunt situaţii incluse în videoclipul de prezentare, iar totul este o glumă pe seama Amazon şi a altora care vor drone pentru livrare, scrie „The New York Times“.
Videoclipul Netflix a fost lansat aseară, dar a ajuns rapid viral pe Internet. Se apropie de 200 de mii de vizualizări pe YouTube şi ilustrează, în aproximativ un minut, cam tot ceea ce poate merge prost cu un astfel de sistem. „Faţă de alte companii care se străduiesc să lanseze tehnologii netestate pe piaţă, noi am muncit, la propriu, câteva zile pentru a îndrepta majoritatea problemelor“, se aude vocea naratorului în timp ce videoclipul prezintă o femeie fugind de drona Netflix, înainte ca drona să explodeze.
Totuşi, drona ajunge oriunde, asta e clar. Aşa ajung cei din videoclipul Netflix să-şi primească DVD-urile în maşină, la cort sau la toaletă. Cert e că Netflix nu se jenează să facă mişto de competiţia sa, fie că e directă, ca HBO, sau indirectă precum Amazon. Şi până îşi va lansa gigantul comerţului online propria linie de drone, putem să vizionăm produsul Netflix şi să ne imaginăm cum ar fi să primim un produs fix acolo unde suntem.
Jeff Bezos, şeful Amazon, a anunţat proiectul pentru viitorul comerţului, livrarea prin drone, în decembrie 2013. Premisele sunt simple: 86% din pachetele livrate de către Amazon cântăresc aproximativ două kilograme, suficient pentru ca o dronă să le care, şi pot fi livrate prin astfel de sisteme în aproximativ 30 de minute pe o rază de 16 kilometri. Programul se numeşte „Amazon Prime Air“. „Ne place să fim pionieri, să explorăm. (...) Programul va fi pus în practică şi va fi tare interesant“, a spus Jeff Bezos.
Află mai multe despre drone şi Amazon:
Revoluţia transportului cu drone: între visul nebun al Amazon şi realitate
VIDEO Australienii vor să folosească drone pentru a transporta manuale