Alcantara e noul Xavi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul de 20 de ani al Barcelonei este noua senzaţie a fotbalului european. Thiago Alcantara a fost comparat cu mult mai celebrul său coleg. El a fost chemat, în premieră, la naţionala Spaniei, iar duminică ar putea apărea în meciul cu Real, din Supercupă. 

La 20 de ani, Thiago Alcantara este fotbalistul despre care se vorbeşte cel mai mult la nivel mondial. Mijlocaşul spaniol este fiul brazilianului Mazinho, câştigător al Cupei Mondiale din 1994, şi s-a născut în Italia.

A început fotbalul la Flamengo, iar în 2005 a semnat cu Barcelona. La 17 mai 2009 a debutat în prima echipă a catalanilor într-un meci cu Mallorca. De atunci, a mai evoluat în alte 19 meciuri şi a marcat, în total, trei goluri. Adevărata explozie s-a produs însă în această vară.

Clauza de reziliere? 90 de milioane

Thiago a ajutat naţionala Spaniei U-21 să câştige Campionatul European, iar la finalul competiţiei a fost desemnat cel mai bun jucător. Acest succes i-a dat încredere şi a început să strălucească şi la Barcelona.

Săptămână trecută, catalanii au câştigat „Audi Cup", turneu amical la care au mai participat Bayern München şi Internacional, iar mijlocaşul de 20 de ani a fost cel mai bun jucător al competiţiei. Chiar şi în eşecul din amicalul cu Manchester United, scor 1-2, Thiago a ieşit în evidenţă. A înscris unicul gol al echipei sale cu un şut de 30 de metri, şi a lăsat pe toată lumea cu gura căscată. Ca urmare a acestor evoluţii, Vicente del Bosque, selecţionerul Spaniei, l-a chemat pentru amicalul cu Italia, de aseară. Şi catalanii au fost impresionaţi de ascensiunea lui Thiago astfel că i-au oferit un nou contract, care îl va ţine pe mijlocaş pe „Camp Nou" până în 2015.

În plus, i-au pus o clauză de reziliere de 90 de milioane de euro. „Thiago trece prin momente foarte bune. Aproape orice şut al său intră în poartă. L-am inclus în prima echipă, ceea ce înseamnă că are anumite calităţi. Este totuşi tânăr, şi nu trebuie să grăbim creşterea lui", a afirmat Pep Guardiola.

A fost în discuţii cu Real Madrid

Înainte de a-şi prelungi contractul cu Barcelona, în vară, Thiago a fost aproape de a ajunge la Real. Mazinho, tatăl fotbalistului, a recunoscut că au existat tratative cu trupa lui Mourinho. Mijlocaşul a mai fost dorit de Luis Enrique la AS Roma, în timp ce Arsene Wenger încearcă şi acum să-l ia la Arsenal.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite