HCM Constanţa va participa la turneul amical Echo Kielce Cup 2011
0Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, va participa, la sfârşitul acestei săptămâni, în Polonia, la turneul Echo Kielce Cup 2011, alături de vicecampioana Poloniei, KS Vive Kargi Kielce, campioana Croaţiei, Croatia Zagreb, şi campioana Macedoniei, Vardar Skopje.
Pentru acest turneu, HCM Constanţa nu va putea conta pe şase jucători: A.Stamate, Csepreghi, Adzici şi Onyejekwe (accidentaţi) şi Stavrositu şi Selaru (nu
au fost păstraţi în lot).
"Am preferat să îi lăsăm să se poată reface până la Supercupa României, pentru a avea atunci la dispoziţie întreaga formulă. Ne va fi cu atât mai dificil fără
aceşti jucători pentru că va trebui să «improvizăm» puţin pe unele posturi. Va fi însă o şansă şi pentru ceilalţi jucători", a declarat antrenorul secund Eden
Hairi.
Programul turneului Echo Kielce Cup 2011: vineri: HCM Constanţa - Croatia Zagreb (ora 18.00) şi KS Vive Targi Kielce - Vardar Skopje (ora 20.00); sâmbătă: Croatia - Vardar (ora 17.00) şi Kielce - HCM (ora 19.00); duminică: Vardar - HCM (ora 14.00) şi Kielce - Croatia (ora 16.00).