Mituri despre autoritatea părinţilor
0
Ca părinte, probabil nu vrei să fii nici prea sever, nici prea îngăduitor cu copilul tău. Uneori, este posibil ca, tocmai din dorinţa de a-i oferi o educaţie corectă, să faci greşeli pe care le vei regreta mai târziu.
Atitudinea pe care o ai faţă de copilul tău îi influenţează acestuia dezvoltarea mai mult decât crezi. Nimeni nu a spus că meseria de părinte este uşoară, însă, cel puţin, încearcă să eviţi unele greşeli majore, precum agresivitatea faţă de copil.
Stabileşte reguli fără să te transformi într-un tiran şi arată-i afecţiune fără a-l alinta peste măsură.
«Bătaia e ruptă din rai.»
Vorba „unde dă mama creşte” ar putea avea urmări mult mai neplăcute decât îţi imaginezi, dacă este pusă în practică. Violenţa fizică lasă mai ales amprente psihice asupra copilului.
Este foarte probabil ca bătaia să îi creeze sentimente de vinovăţie şi să îl transforme într-un adult introvertit, inhibat şi chiar agresiv. Bătaia îi creează sentimentul de frică faţă de părinţi şi faţă de celelalte persoane.
Pentru a nu se ajunge la o astfel de relaţie între voi, foloseşte mai bine modelul sancţiunilor şi recompenselor. Bătaia nu are un rol educativ, aşa cum mulţi ar putea fi tentaţi să creadă, ci este, cel mult, un mod de a-l învăţa pe cel mic ce nu trebuie să facă, nu şi ce trebuie să facă.
«Copilul trebuie pupat numai când doarme.»
Una dintre cele mai importante nevoi ale copilului este aceea de a se simţi iubit. Afecţiunea îl ajută să se dezvolte sănătos din punct de vedere psihic. Desigur, ai grijă ca alintul să nu se transforme în răsfăţ.
«Nu trebuie să îi arăţi afecţiune după ce a greşit.»
Când îl pedepseşti, trebuie să faci foarte bine distincţia între el, ca persoană, şi greşeala pe care a comis-o. Alege o pedeapsă constructivă, însă nu-i refuza gesturile afective.
Cum îl pedepseşti educativ
Atunci când îl sancţionezi pe copil, este bine să ai un scop educativ. Poţi alege să refuzi să îi cumperi jucăria (cartea, filmul) preferată, poţi să îi interzici să mai stea la calculator, să îi ceri să facă teme în plus faţă de cele date la şcoală sau să îi spui să facă unele treburi gospodăreşti suplimentare.
«Părintele nu trebuie să îşi recunoască greşelile.»
Este foarte probabil ca, din când în când, să îţi pedepseşti copilul pentru o greşeală pe care nu a comis-o. Imediat ce ţi-ai dat seama de acest lucru, recunoaşte deschis faţă de el că te-ai înşelat.
Nu uita că eşti un exemplu pentru copilul tău prin fiecare acţiune a ta. Trebuie să mai ştii şi că severitatea dusă la extreme îi poate dezvolta copilului unele frustrări şi complexe pe care şi le va „revărsa” la maturitate.
«Poţi să-l pedepseşti şi mai târziu.»
Dacă îl pedepseşti mâine pentru o greşeală pe care a comis-o ieri, s-ar putea ca el să nu facă o legătură imediată între sancţiunea ta şi fapta comisă de el.
De aceea, este bine ca, după ce a comis o greşeală, să îi spui imediat ce interdicţii are, pentru ca în mintea lui să se contureze logic relaţia cauză-efect. De asemenea, pedeapsa trebuie să fie proporţională cu fapta comisă de el, nici prea îngăduitoare, dar nici prea exagerată.
Specialistul nostru
Lena Rusti
psiholog psihoterapeut
Privind autoritatea părinţilor, există în primul rând proiecţia greşită că aceasta este bună. Astfel, copilul este un rezultat reuşit direct proporţional cu autoritatea părinţilor. Ca şi cum copilul ar fi rău prin definiţie şi, cum îl laşi să scape, o ia în direcţia greşită dacă nu îl ţii în frâu.
Aşa îşi justifică mulţi părinţi abuzul şi agresivitatea verbală şi fizică în familie, lipsa de comunicare şi restricţiile de tipul „pentru că aşa spun eu”. Pentru a se dezvolta armonios, un copil are însă nevoie de încredere şi de încurajare. Autoritatea de tip restrictiv îl poate transforma într-un rebel care să aibă o perioadă lungă de căutare ca adolescent şi ca adult.
O altă idee preconcepută este cea că între părinţi şi copii este o competiţie. Copiii şi părinţii nu ar trebui să fie însă în competiţie, ci într-o colaborare armonioasă.
Se încarcă comentariile...
