Sorin Paşcanu: „Când operezi copii, se triplează emoţiile“

Medicul Sorin Paşcanu (42 de ani) spune că anestezia este mult mai complicată în cazul unui copil: substanţele administrate trebuie să fie în cantitate perfectă. Sorin Paşcanu este medic anestezist la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş.

Lucrează în cadrul celei mai performante echipe de profesionişti în chirurgia pediatrică din ţară, în clinica din Târgu-Mureş realizându-se cele mai multe operaţii de acest gen din ţară: peste 300 pe an. A fost alături de Raed Arafat atunci când a pus bazele SMURD-ului şi s-a aflat printre primii voluntari.

Mai citiţi şi:

Sorin Paşcanu, a pus bazele chirurgiei cardiace pediatrice

Ce este diferit la chirurgia pediatrică?

Totul. Unii spun că un copil este un adult mai mic, ceea ce este fals. Patologia nou-născuţilor este total diferită. Este cu mult mai greu să operezi un copil. Ca să nu mai spun de anesteziat. Toate substanţele administrate trebuie să fie în cantitate perfectă. Este foarte greu şi trebuie neapărat să fie o muncă în echipă. De exemplu n-aş lăsa niciodată o asistentă abia ieşită de pe băncile şcolii să se atingă de un copil mai repede de un an. De asta este atât de important să ai o echipă şi să te poţi baza că fiecare om în parte îşi face treaba impecabil.

Cum merge treaba pe timp de criză?

Suferim ca toţi ceilalţi. Poate că suferim chiar mai mult. La noi când lipseşte un om se simte. Dincolo de salariile mici, încercăm să ne facem treaba aşa cum putem. Dar ne poticnim de lipsa de medicamente sau instrumente medicale sau lipsa de personal. Toate aceste lucruri duc la contraperformanţă. Dacă noi nu avem personal să primim un pacient, copilul se învârteşte pe la alte spitale şi medicii de acolo încearcă fiecare să faca ceva şi ajunge la noi la mâna a patra, după ce a adunat tot felul de microbi rezistenţi. De aici cresc complicaţiile şi chiar rata mortalităţii.

Există o frenezie a plecatului din spitalele de stat?

Toată lumea vrea să plece în străinătate sau în sistem privat. Aş fi putut şi eu pleca de mult, dar nu pot. Nu mă lasă conştiinţa. Am datorii morale faţă de mulţi oameni de pe aici, doctori extraordinari care au învestit încredere şi timp în mine şi nu mă lasă inima să plec. Dincolo de asta, aici am o familie, o casă, părinţii, prietenii, echipa de la spital. Nu pot pur şi simplu să trag linie şi să încep o altă viaţă în altă parte. Rămân să sting lumina eventual. În plus nu cred în soluţii imediate. România suferă de acest virus al „tunului". Toată lumea speră să câştige dintr-odată bani la loto sau să facă mulţi bani deodată. Chiar dacă eu aş avea 30 de milioane de euro salariu nu aş putea evolua cu mult mai mult în ceea ce fac pentru că nimeni nu ar putea reuşi de unul singur.

Cum aţi ajuns la chirurgie pediatrică?

Cu foarte multă muncă şi foarte mult noroc. După facultate am făcut un an de stagiatură, apoi rezidenţiatul unde mi-am ales Anestezie şi Terapie Intensivă. Am lucrat apoi doi ani cu medicul Raed Arafat la „baracă", cum se numeşte unitatea de primire urgenţe de aici. Am fost printre pionierii de atunci pentru că am ridicat baraca aceea cu mâinile noastre. Au fost doi ani fructuoşi şi pot să spun că am învăţat foarte multe la medicina de urgenţă. Apoi am încercat să facem un proiect frumos la Timişoara, să facem acolo o clinică de chirurgie cardiacă. A căzut proiectul din motive politice şi de susţinere. Nu sunt omul să vorbesc despre asta sau să arăt cu degetul. Am revenit acasă şi apoi am plecat cu o bursă în Israel la Ierusalim. Acolo am simţit gustul chirurgiei de top, ce înseamnă medicină adevărată şi asta pentru că aveam acces la informaţie. Este vital să ai acces la informaţie, la internet, să fii abonat la reviste de specialitate. Numai aşa poţi evolua. Apoi m-am întors în ţară şi am avut şansa să colaborez foarte bine cu medici ca Deac, Făgărăşanu sau Horaţiu Suciu. Aşa am început.

Aţi fost printre primii voluntari de la SMURD. Ce era SMURD-ul în 1990?

La început, SMURD-ul era un amestec de 90% voluntari cu 10% personal medical calificat. Erau alte timpuri, alte preocupări. Nu erau foarte multe de făcut, aşa că fiecare îşi alegea câte o ocupaţie din asta. Ţin minte că era la modă ca studenţii să se angajeze cu jumătate de normă ca asistenţi medicali. Aşa am făcut şi eu, şi separat mai făceam gărzi la SMURD. Se făcea altfel de medicină atunci. Se învăţau foarte multe. Aveai şi impresia că faci ceva. Apoi s-a construit baraca SMURD pe baza unui proiect de televiziune. Ştiu că se construia câte ceva în zece zile, asta era emisiunea. Aşa s-a construit un bloc operator. Apoi a venit cineva cu ideea, cunoscându-l pe doctorul Arafat, să îi doneze lui acel bloc. Ţin minte că au venit câteva tiruri acolo în parcarea de lângă spital, iar noi aşteptam cu mânecile suflecate. Aşa s-a construit SMURD-ul.

„La nou-născuţi nu lucrezi cu «merge şi aşa»"

Medicul spune că satisfacţia apare atunci când copilul ieşit din operaţie se bucură de viaţă

De ce este această clinică de chirurgie cardiovasculară pediatrică unică în ţară?

Nu putem să spunem unici pentru că se mai face chirurgie cardiovasculară şi la alte spitale. Dar nu la nivelul nostru. Suntem unici pentru că la noi diferă şi cantitatea şi calitatea. Dacă alte spitale operează 30 de cazuri pe an, la noi se operează 300. Şi calitatea diferă, pentru că noi numai asta facem. Pe asta ne-am axat de la început. Ţin minte că, poate inconştient atunci, am ales această specialitate pentru că nimeni nu făcea aşa ceva. Şi n-a trebuit să aşteptăm să luăm locul altor medici, am intrat direct în pâine cum se zice.

Cât de mare este încărcătura emoţională la chirurgie cardiovasculară pediatrică?

Este foarte adevărat că, atunci când operezi copii, încărcătura emoţională se triplează. Chiar dacă
ne-am rodat şi încercăm să fim mai distanţi, nu putem uita nicio clipă că lucrăm cu un copil şi că există un întreg univers în jurul lui. E o viaţă legată de zeci de alte vieţi. Nu este un obiect care trebuie reparat. Orice operaţie trebuie explicată părinţilor, orice intervenţie necesită o atenţie infinit mai mare. Operaţiile sunt foarte dificile, dar şi satisfacţiile sunt pe măsură. De exemplu, îmi amintesc de primul Switch arterial aplicat unui bebeluş din Timişoara, operaţie care a reuşit şi fără de care micuţul nu ar fi supravieţuit. Iar faptul că se poate bucura de o viaţă normală, să poată alerga, să poată merge pe bicicletă, ei bine, satisfacţie mai mare nu găsesc. Ca să nu mai zic că primim scrisori de la familie în fiecare an.

Ca medic ce vă irită cel mai mult?

Amatorismul. Cum nu-mi place şi nu suport expresia „merge şi aşa". Este cea mai nocivă expresie din vocabularul românesc. Când vine vorba de nou-născuţi, nu se poate lucra cu „merge şi aşa". Pentru că e foarte simplu. La noi, pacienţii trăiesc sau mor. Dacă îţi faci treaba bine, trăiesc.

Ce crede despre

Presă. Nu-mi plac acei reporteri-trompetă ai şefilor de instituţii. Aşa, oricine cu patru clase şi un reportofon ar putea fi reporter. Ar trebui ca reporterul să aprofundeze subiectul şi să se documenteze mult mai mult înainte să scrie ceva. Un adevăr scris pe un sfert e mult mai rău decât o minciună.
Internet. Absolut vital. Sunt dependent de tot ce înseamnă IT. Am ajuns să vorbesc şi cu asistentele pe internet. Îmi place pentru că în ziua de azi găseşti aproape tot ce te interesează ca informaţie medicală.
Viaţa de familie. Sunt un familist convins şi, chiar dacă sunt multe de făcut la spital, îmi găsesc întotdeauna timp să stau şi cu familia. Nu găsesc ceva care să mă relaxeze mai mult. Consider că, dacă nu găseşti timp şi pentru asta, înseamnă că nu eşti bun în ceea ce faci şi lucrezi haotic.
Ceilalţi medici. Sunt foarte mulţi doctori buni, profesionişti şi am norocul să lucrez cu o parte dintre ei. La fel şi asistentele sau infirmierele. Mie, personal, nu mi-a plăcut să imit pe cineva anume. Probabil că de asta fac acum împreună cu ceilalţi din echipă ceva ce nu face nimeni în România.

Curriculum Vitae

- Doctorul Sorin Paşcanu s-a născut pe 16 aprilie 1968 la Târgu-Mureş. A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, unde a făcut şi rezidenţiatul în Anestezie şi Terapie Intensivă.
- În 1997 a obţinut o bursă de un an la Hadassah Medical Center din Ierusalim, unde a efectuat anul trei de rezidenţiat.
- În 1998 susţine examen pe post la Timişoara unde începe să facă chirurgie cardiovasculară.
- În 1999 revine în Târgu-Mureş, unde dă examen pe postul de medic anestezist. Efectuează stagii de pregătire la Vatican, la Spitalul „Bambino Gesu", unde ia contact petru prima dată cu Chirurgia Cardiovasculară pediatrică. Momentan este în echipa Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş