Fetele nu s-au confruntat cu niciun caz de insubordonare

Fetele nu s-au confruntat cu niciun caz de insubordonare

Baza militară din Talil, aflată în sudul Irakului, e organizată ca un mic oraş care se întinde pe 90 de kilometri în mijlocul pustietăţii. În interiorul ei sunt mijloace de transport, terenuri şi săli de sport, un supermarket.

Zidurile groase care o înconjoară nu împiedică nisipul sărat al deşertului să se infiltreze prin toate cotloanele. Militarii cred că salinitatea crescută a solului din zonă e o urmare a faptului că acolo, cu mii de ani în urmă, s-a aflat o mare; ei mai spun şi că atunci când plouă, pietrele rămân albe după ce se usucă. „Când cobori din avion, vezi numai nisip şi betoane şi-ţi zici: «o să mă obişnuiesc şi cu asta»”, povesteşte sublocotenentul Mihaela Cărăvan. Dezolarea e completă.

„Sunt numai uscăciuni pe-acolo, nici măcar palmierii nu sunt verzi.” Însă odată ce-au ajuns la bază, româncele de la Brigada 2 Infanterie „Rovine” din Craiova au descoperit condiţii decente de trai. „Oamenii stăteau maximum patru în cameră, hrana era foarte bună, iar apă caldă aveam non-stop. Indiferent la ce oră ne întorceam din post, aveam asigurat acest confort”, povesteşte locotenentul Ştefania Istinie.

Viaţa în bază se defineşte însă prin austeritate. „Programul era de opt cu 24. Adică opt ore în post, pe care le executam oricând ne venea rândul, ziua sau noaptea, după care aveam 24 de ore în care dormeam ca să ne refacem, participam la briefinguri de informare şi pregăteam misiunea pentru ziua următoare”, explică Istinie. Deşi baza le punea la dispoziţie o sală de proiecţie video în care se puteau uita la filme, Ştefania spune că, la cât era de obosită, nu îşi permitea luxul să vadă un film. „Preferam să dorm în timpul acela.”

Respectul se câştigă greu

Fiind prima lor misiune internaţională, încordarea româncelor e de înţeles. Amândouă aveau oameni în subordine şi era imperios necesar să se ocupe întâi de problemele plutonului, apoi de problemele personale ale fiecărui soldat din pluton şi abia la sfârşit de ele însele.

„Acolo oamenii ajung uşor să fie irascibili. Din cauza dorului de casă, de soţie, de copil unii mai reacţionează şi altfel­ decât te-ai aştepta”, îşi aminteşte locotenentul Istinie. „Şi da, pot spune că e tracasant. Poate ai problemele tale şi mai ai şi 24 de oameni cu problemele lor. Toate astea până la urmă se aglomerează. Nu mai poţi să te ocupi de tine pentru că trebuie să te ocupi de altul şi de altul şi de altul...” Iar atunci când conduci un pluton de 24 de bărbaţi, trebuie să te asiguri că acei oameni au încredere în tine şi că îţi vor respecta ordinele întocmai. Fetele însă ştiu bine că încrederea şi respectul se câştigă greu.

Locotenentul Ştefania Istinie s-a întors teafără din prima sa misiune în Irak

„În primul rând, subordonaţii trebuie să vadă că îi poţi sprijini. Atunci când îţi spun că au nevoie de ceva sau te întreabă cum rezolvăm treaba asta, tu trebuie să intervii cu o soluţie”, se destăinuie Mihaela. „Bineînţeles că au fost momente în care a trebuit să le arăt că sunt alături de ei”, intervine Ştefania Istinie. „Dar au fost şi zile în care a trebuit să le impun respectul. Dacă unul era mai supărat, păţise ceva pe-acasă sau pur şi simplu era cu moralul la pământ, eu trebuia să îl zgâlţâi, să-i vorbesc pe un ton mai răspicat, adică să-l fac să înţeleagă motivul pentru care a venit acolo şi faptul că toţi facem acelaşi lucru.”

Fetele nu s-au confruntat cu niciun caz de insubordonare. Locotenentul Istinie e de părere că a contat şi faptul că a fost cu plutonul ei oriunde au avut ordin să meargă şi că nu l-a lăsat niciodată în subordinea altei persoane. „Iar dacă au avut probleme personale, am avut grijă să le rezolv, efectiv m-am zbătut pentru ei” povesteşte Ştefania.

Socializare în zona de război

În timp ce speră să fie tratate pe picior de egalitate de către colegii lor bărbaţi, femeile în uniformă din bazele militare încearcă să-şi păstreze şi partea feminină. Fetele n-au renunţat la micile accesorii, la cercei şi inele, şi caută să facă lucruri împreună. Sergentul Tracy Lisenby a petrecut 16 luni în Irak. Ea declara pentru „The Christian Science Monitor” că a încercat să se machieze sau să-şi vopsească părul.

Dacă româncele vorbesc doar despre relaţionarea legată strict de job, americancele sunt mai destinse în a povesti despre ce fac atunci când au o zi liberă. Când interacţionează cu băieţii, ele au totuşi grijă să păstreze o distanţă corectă pentru că orice semn de prietenie poate fi luat drept o invitaţie la flirt. „Tot ce văd toată ziua sunt alţi bărbaţi aşa că, pentru ei, orice femeie este atrăgătoare. Uneori e flatant, alteori îţi vine să-i pocneşti”, a declarat locotenentul LaShell Lentz pentru cotidianul american „The Daily Page”.

O fetiţă irakiană s-a ruşinat după ce i-a oferit flori unei femei-soldat din armata americană

Pentru militarii români, problema hărţuirii sexuale în bazele militare - atât de discutată în rândul forţelor americane - nu pare să existe. De altfel, fetele sunt de părere că americanii exagerează cu avertismentele şi totodată le este greu să înţeleagă anumite reguli cum ar fi interdicţia de a fi privite în ochi de către un coleg bărbat mai mult de nouă secunde.

Pro sau contra femeilor în armată?

După 12 ani în care de pe băncile Academiei Militare nu a mai ieşit nicio femeie în uniformă, porţile le-au fost din nou deschise în 2001, fapt care nu putea să nu stârnească noi dezbateri despre statutul femeilor în forţele armate. În 2004, la un an după ce primele românce plecau în misiune în Irak, generalul maior doctor Vasile Paul purta o polemică în presa militară cu profesorul universitar doctor Mihai Turcu de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, expunând argumentele pro şi contra accesului femeilor pe câmpul de luptă.

„Opinia mea este că femeia are, mai bine zis, trebuie să aibă posibilităţi de afirmare egale cu ale bărbatului, inclusiv în mediul militar”, scria Vasile Paul. „Acum efortul fizic pe câmpul de luptă este oarecum limitat. Intervin alţi factori – concentrarea, stăpânirea de sine în sistemul de identificare a ţintelor. Or, femeile au demonstrat că au un echilibru psihic foarte stabil, că sunt capabile să facă faţă oricăror situaţii de luptă.”

Mihai Turcu consideră că „în cauză se cere adus şi aspectul comenzii militare, cu observaţia că majoritatea soldaţilor sunt şi vor fi bărbaţi, marcaţi de preconcepţii privind rolul de gen. Dacă provin dintr-o cultură abia desprinsă din cea «tradiţională», cu atât mai mult. Această încărcătură poate fi un handicap în special în exerciţiul iniţial al comenzii, admiţând că persoana la comandă este femeie.” În misiunea din Irak, Ştefania Istinie şi Mihaela Cărăvan au avut la dispoziţie doar patru luni şi jumătate în care să demonstreze că rolul eroului poate fi şi feminin.

Sublocotenentul Mihaela Cărăvan alături de un coleg din armata americană, în baza militară de la Talil

Poate că fetele nici nu şi-au propus să răstoarne percepţia acelor bărbaţi de-acasă care le-ar prefera înarmate mai degrabă cu mătura decât cu mitraliera. Însă femeile care merg astăzi în teatrele de operaţiuni din zonele de conflict au făcut, conştient sau nu, un salt imens de la rolul tradiţional acordat de către societăţile paternaliste, printre care se numără încă şi societatea românească. Performanţa femeilor în uniformă a stins orice dezbatere despre rolul lor în armată. Româncele au fost răsplătite cu diplome de merit şi cu emblema de onoare a Statului Major General.

De asemenea, au primit felicitările preşedintelui Traian Băsescu, care a asistat la ceremonialul de încheiere a misiunii de la baza din Talil, oferind fiecărui militar un cuţit multifuncţional drept cadou.

Câte femei sunt în armată

3% din personalul Forţelor Terestre Române sunt femei (aproximativ 550 cadre militare şi 2.200 civili). Această categorie de forţe este cea mai numeroasă dintre toate categoriile forţelor armate.

La Colegiile Militare din Câmpulung Moldovenesc, Breaza şi Alba Iulia, în anul 2009-2010, din cei 377 de elevi din clasa a IX-a 75 sunt fete şi 302 - băieţi.

La Academiile categoriilor de forţe, aproximativ 20% din numărul aspiranţilor la o carieră militară îl reprezintă femeile.

Pentru mai multe detalii citiţi şi: Femei  pe frontul din Irak