Un tratament nou împotriva migrenei a fost aprobat în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Food and Drug Administration – FDA - Administraţia americană pentru alimente şi medicamente a aprobat un tratament nou care combate migrenele. Medicamentul poate fi administrat chiar de către pacienţi.

Noul medicament, denumit Aimovig, a fost creat pentru a fi administrat chiar de către pacienţi, o dată pe lună, cu ajutorul unei seringi cu injecţie, asemănător injecţiilor cu insulină. El va fi disponibil în câteva zile în SUA.

Este vorba despre o „abordare inovatoare“ şi despre “primul şi unicul tratament aprobat de FDA şi dezvoltat specific pentru a preveni migrenele, blocând receptorul de peptidă asociat genei care reglementează calcitonina (CGRP-R)“, se precizează în comunicatul comun dat publicităţii de Novartis grupul farmaceutic elvenţian care a produs medicamentul, împreună cu grupul american Amgen.

În Statele Unite, medicamentul Aimovag va costa 575 de dolari pentru o injecţie lunară de 70 miligrame sau 140 miligrame, iar costul anual al tratamentului va fi de 6.900 de dolari, potrivit agerpres.ro, care preia o ştire AFP.

Specialiştii de la Novartis se aşteaptă ca medicamentul să fie aprobat şi în cadrul Uniunii Europene în lunile viitoare.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite