Cum se igienizează şi se conservă alimentele. Sfaturi de la medicii nutriţionişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alimentele perisabile trebuie puse de îndată la frigider
Alimentele perisabile trebuie puse de îndată la frigider

Contaminarea produselor cu bacterii poate cauza boli grave, chiar fatale. Poate fi prevenită însă dacă ţinem cont de câteva reguli simple. Care sunt acestea?

Grija pentru siguranţa alimentelor începe la cumpărături, atrage atenţia prof.dr. Nicolae Hâncu, medic de diabet, nutriţie şi boli metabolice. În „Abecedarul de nutriţie“ acesta face câteva precizări despre felul în care putem evita să ne îmbolnăvim în urma consumului de alimente alterate.

Astfel, alimentele perisabile trebuie transportate rapid acasă şi depozitate imediat în frigider sau congelator. E nevoie să citim etichetele produselor uinde sunt specificate condiţiile de refrigerare.

Regula numărul 1 este aceea de a ne spăla pe mâini înainte de a manipula alimentele. Dacă intenţionăm să punem la congelator carnea şi peştele proaspăt cumpărate trebuie să le spălăm mai întâi sub jet de apă rece, să le şetrgem cu un prospo de hârtie, după care să le porţionăm, să le ambalăm separat şi să le punem la rece în congelator.  

Principalele surse de bacterii din bucătărie sunt tocătorul , astfel că indicaţia este de a folosi unul pentru carne şi altul pentru legume şi zarzavaturi, şi să le spălăm după utilizare cu apă şi detergent. Tocătoarele din sticlă şi cele din plastic sunt mai uşor de întreţinut şi mai uşor de igienizat decât cele din lemn.

Cum se decongelează corect alimentele

Buretele de vase trebuie clătit în apă caldă înainte de folosire plus că trebuie schimbat frecvent. La fel, trebuie spălate des şi prosoapele de bucătărie dacă sunt din pânză. Utilizarea prosospelor din hârtie este o opţiune foarte bună, potrivit sursei mai sus citate. Toate ustensilele de bucătărie trebuie spălate cu apă şi detergent după folosire.

Decongelarea alimentelor se va face de preferinţă lent, în 1-2 zile, în frigider. Dacă ne grăbim le putem decongela sub jet de apă caldă sau în cuptorul cu microunde.

Peştele trebuie preparat la minimum 65 de grade Celsius, iar carnea de porc, de vită sau de pui la minimum 80 de grade Celsius.

Mâncarea caldă trebuie pusă în recipiente închisă şi pusă imediat la frigider. Nu se va lăsa la răcit la temperatura camerei şi în niciun caz în vase descoperite.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite