Team-managerul Petrolului îşi explică demisia: "Prea le stăteam în gât multora"
0Demiterea lui Răzvan Lucescu de la Petrolul şi înlocuirea lui cu Gigi Mulţescu a determinat şi plecarea team-managerului Marius Nicolae, în semn de solidaritate cu fostul antrenor.
Acesta şi-a explicat gestul printr-un comunicat de presă, publocat de ph-online. “Eram acasă când am aflat că Răzvan nu mai este antrenorul Petrolului! M-am hotărât pe loc să mă despart de echipă, nu de alta dar prea le stăteam în gât multora! Ultimele <<săgeţi>>, cu Hoban şi Cristi Vlad, m-au făcut să iau această hotărâre! Irevocabil! Nu mi-am putut imagina atâta ipocrizie şi minciună, din partea unora!
Adică, în cazul Hoban, după o discuţie de 20 de secunde cu acesta şi două înjurături bărbăteşti, din ambele direcţii, am fost scos ţap ispăşitor! OK! Mai târziu, în speţa Cristi Vlad, tot eu am fost de vină? Am fost <<cântat>> în tot oraşul, ameninţat, scuipat, blamat... Şi, vă jur, complet gratuit! Dacă nici eu nu l-am mai promovat pe Cristi Vlad, cine a mai făcut-o?
Toate s-au terminat astăzi, cu această despărţire, nu de alta dar aşa poate se va vedea cât de mult am fost eu parte în telenovelele mai mult sau mai puţin recente! Voi ajunge la Ploieşti, la Marius Bucuroiu, vom regla ultimele chichiţe scriptice şi... gata! Îmi pară rău că nu am fost mai apropiat de mass-media, de unele intenţii bune pe care voi le-aţi avut în timp! Vreau însă să vă spun că în aceşti doi ani şi jumătate petrecuţi la Ploieşti am trăit momente în care nimic nu s-a făcut la echipă fără girul şi implicarea mea!
Mai bine de 60% din toate cele întâmplate aici au purtat şi ştampila mea: jucători noi, plecări, cantonamente, mese, activităţi, meciuri, prietenii, etc. Toate le-am făcut numai pentru echipa care mă plătea şi o iubeam, Petrolul! Asta vreau să se ştie, la final, că Mario Nicolae a muncit cu plăcere şi ambiţie la Ploieşti. Şi, poate, nu merita tratamentul la care a fost supus de puţină vreme! Atât!”