Supărările lui Rednic după înfrângerea cu CFR Cluj: “Şmecheraş Păun ăsta…”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Rednic (sportpictures.eu)
Mircea Rednic (sportpictures.eu)

Tehnicianul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, după meciul cu CFR Cluj, scor 0-2, din etapa a X-a a Ligii I, că dacă de la formaţia sa ar fi fost eliminat un singur jucător, nu trei, dinamoviştii ar fi revenit, pentru că au început bine repriza secundă.

"A fost o seară urâtă nu numai pentru că am pierdut, dar am pierdut şi trei jucători de bază. Soluţii voi găsi, dar va fi greu. A fost o nervozitate care nu trebuia să existe, pentru că suntem profesionişti. Noi şi în zece oameni am avut cele mai mari ocazii, păcat că nu am reuşit să marcăm. Ei însă au marcat dintr-un penalti şi o execuţie de la distanţă. Vojnovici a făcut mai multe greşeli şi i-am spus că este păcat de evoluţiile bune pe care le-a avut. Trebuia să jucăm simplu, mai ales în prima repriză am pierdut foarte multe mingi şi le-am dat lor ocazia de a ajunge lângă poarta noastră. Şmecheraş Păun ăsta, pentru că a provocat şi două faulturi la Feussi şi eliminarea lui Matei. E greu să joci în nouă. Dacă rămâneam în zece oameni eu sunt sigur că reveneam, pentru că începusem bine a doua repriză. Le-am spus jucătrilor că primul vinovat sunt eu. Eu sunt răspunzător de rezultate, păcat că am pierdut acest meci. L-am pierdut din cauza noastră, nu pentru că au fost adversdarii mai buni", a spus Rednic, citat de Mediafax. 

Mircea Rednic a precizat că nu înţelege de ce a fost trimis în tribună. "Eu nu l-am înţeles pe arbitru de ce m-a eliminat pe mine, pentru că eu l-am întrebat doar de faza cu Goian, dar am avut şi noi penalti la «bizon» pe care un l-a văzut. Eu am înţeles că nu e la primul meci în care arbitrează aşa, dar şi noi l-am ajutat, pentru că a fost prea multă nervozitate", a adăugat tehnicianul.

Rednic a menţionat că Dinamo va mai avea ocazii de a ajunge pe primul loc: "Vom mai avea ocazii să ajungem pe primul loc, important e că parcursul e bun şi asta se datorează lor, jucătorilor. Era un meci greu de câştigat şi a fost iumportant să suporterii au fost lângă noi".

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite