Remarcatul lui Piţi, din Grecia, criticat de naşul şi patronul său: "Dacă-l pui să dea o centrare bună îşi rupe piciorul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru naţionala României, în meciul cu Grecia, au debutat doi fotbalişti, Gabriel Enache şi Andrei Prepeliţă, deveniţi jucătorii cu numărul 813 şi 814 care au îmbrăcat tricoul naţionalei.

Primul a fost remarcatul lui Victor Piţurcă, acesta apreciind că „Enache a intrat extraordinar în meci”. Şi chiar aşa a fost, mijlocaşul de 24 de ani având câteva şarje care l-au solicitat serios pe Holebas. Gabriel Enache este unul dintre fotbaliştii Astrei care au explodat în ultimul sezon, el devenind titular indiscutabil pe banda dreaptă a giurgiuvenilor. 

Ascensiunea sa remarcabilă dar şi faptul că este un băiat extrem de cuminte, l-au determinat pe patronul echipei sale, Ioan Niculae, să accepte să-i fie naş de cununie. Acelaşi Niculae, care anul trecut în octombrie anul trecut declara că „Enache îşi rupe piciorul dacă-l pui să dea o centrare bună” l-a condus pe Enache la altar şi mai apoi a făcut lobby pentru el pe lângă Victor Piţurcă. Forma bună a lui Gabriel a făcut ca el să fie preferat de Piţurcă lui Torje, ca primă schimbare în meciul cu Grecia, deşi acesta din urmă are o experienţă internaţională net superioară fotbalistului Astrei.

Enache este al 86 fotbalist promovat de Victor Piţurcă la echipa naţională, iar Prepeliţă al 87-lea
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite