Prima reacţie a Simonei Halep după înfrângerea suferită în faţa Carlei Suarez Navarro. Ce va face pentru a se linişti
0Simona Halep, locul 2 WTA, a pierdut în mod dramatic, în semifinale, la Roma, cu spaniola Carla Suarez Navarro, locul 10 WTA, un meci pe care l-a dominat în prima lui parte, dar pe care l-a scăpat apoi din mână mai ales pentru că nu şi-a putut stăpâni nervii.
La final, Halep a avut însă puterea să recunoască că adversara sa a fost mai în formă şi a meritat victoria.
"A fost un meci bun, trebuie să iau pozitivul din asta şi să mă gândesc la ceea ce nu a mers. Ea joacă bine şi toate meciurile contra ei au fost dificile. Am pierdut puţin ritmul în setul doi, dar ea a stat în teren foarte bine, este meritul ei şi chiar a meritat victoria azi. Am o săptămână de relaxare şi de muncă pentru noul turneu. O să fie o săptămână frumoasă. Sunt bucuroasă de ce am făcut aici. Cred ca o să mă duc direct la Paris şi acolo o să stau să mă liniştesc şi să o iau de la capăt. Bineînţeles că o să ţin capul sus, este doar o înfrângere şi nimic mai mult. A fost un meci bun, aveam nevoie de un asemenea meci de efort şi mai mult fizic pentru săptămâna viitoare şi sper să fie un turneu bun şi la Roland Garros", a spus Simona Halep pentru Dolce Sport. De cealaltă parte, Carla Suarez Navarro a declarat că meciul cu românca a fost foarte dificil. "Am luptat pentru fiecare minge, fiecare punct. Simona a jucat foarte agresiv. Când joc împotriva ei mereu sunt meciuri lungi. Trebuie să mănânc, să mă hidratez şi să dorm bine pentru a mă reface după un asemenea meci", a afirmat ea.