Piţurcă e cel mai bun selecţioner din istoria României. Cifrele antrenorului care a bătut două recorduri la naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă.

Hulit şi contestat, apreciat şi aplaudat, Victor Piţurcă conduce în topul tehnicienilor care au antrenat echipa naţională.

Iar meciurile de baraj îl vor aduce pe Piţi la o cifră rotundă. Va sta pe banca tricolorilor cel puţin 90 de meciuri, însă ţinând cont că obiectivul său principal este calificarea la Euro 2016, unde va fi mai uşor de ajuns deoarece vor participa 24 de echipe la turneul final, există şanse foarte mari ca Piţurcă să ajungă la peste 100 de meciuri ca antrenor al echipei naţionale.
El l-a depăşit oricum pe Anghel Iordănescu, care a condus ani buni în top, atât la numărul de meciuri, cât şi la cel de victorii. Mai are de doborât doar recordul de goluri, însă două-trei meciuri cu adversari precum Trinidad Tobago, Andorra ori San Marino vor rezolva şi această situaţie.
Cum arată naţionala sub comanda lui Piţurcă, din prisma rezultatelor şi nu a jocului de pe teren? Ca o echipă greu de bătut. În cei zece ani în care a condus prima reprezentativă, România lui Piţi n-a pierdut niciodată mai mult de trei meciuri pe an. Piţurcă a avut cea mai bună perioadă în primul său mandat, când a beneficiat de serviciile „Generaţiei de Aur” şi în care a luat o singură bătaie, într-un amical cu Israel. Cel mai negru an a fost 2009, când n-a bătut pe nimeni şi a fost demis de la naţională.
Deşi are trei mandate la prima reprezentativă, Piţurcă nu este singurul selecţioner român în această postură, dar este unicul care a avut mandate de durată. Emerich Vogl, spre exemplu, a fost de cinci ori antrenor al naţionalei în perioade diferite, dar n-a avut continuitatea lui Piţurcă. Actualul antrenor n-are nici cel mai lung mandat, fiind depăşit de Anghel Iordănescu şi de Mircea Lucescu, care au stat câte patru ani şi zece luni pe banca tricolorilor, faţă de numai patru ani şi trei luni, cât a avut Piţi în cel de-al doilea său mandat.
Coşmarul lui Piţurcă este de departe Olanda, echipă care l-a bătut de cinci ori, dar care ne-a ajutat acum să prindem barajul pentru Mondiale. Dintre marile puteri ale fotbalului, Piţi n-a jucat niciodată contra Angliei, dar s-a întâlnit des cu Olanda şi Franţa, iar dintre echipele cu care ne putem întâlni la baraj, selecţionerul n-a stat niciodată faşă în faţă cu Ucraina. Meciuri oficiale a avut doar cu Portugalia (1-0 şi 1-1) în primul său mandat (1998-1999), în vreme ce Croaţia şi Grecia i-au fost partenere de amicale.  Cu el pe bancă, Croaţia ne-a bătut la Bucureşti, 2-1 în 2009, iar pe greci i-a învins în 2011, 3-1 într-un amical disputat în Austria.

image
tabel Piti
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite