Maverick Vinales s-a impus în prima cursă MotoGP din calendarul anului
0Maverick Vinales s-a impus în prima etapă a campionatului MotoGP desfăşurată ieri în Qatar şi transmisă pe Eurosport. Pilotul spaniol l-a învins după un duel aprig pe Andrea Dovizioso de la Ducati, în timp ce ultimul loc pe podium a fost ocupat de Valentino Rossi.
Anterior, Franco Morbidelli (Moto2) şi Joan Mir (Moto3) s-au impus la clasele inferioare de concurs.
Vinales a câştigat la prima sa cursă pentru echipa de uzină Yamaha, după ce anul trecut a evoluat pentru Suzuki. Acesta a purtat un duel intens cu Dovizioso în cea de-a doua parte a cursei, cei doi trecând la conducere de mai multe ori în succesiune până când spaniolul a efectuat depăşirea decisivă cu două tururi înainte de final. Pornit de pe poziţia a patra a grilei de start, dublul campion mondial al clasei Moto2, Johann Zarco, s-a instalat la conducerea cursei şi a luat un avans impresionat în prima parte a sa.
Francezul a abandonat însă înainte de jumătatea Marelui Premiu ca urmare a unei căzături, cedând prima poziţie în favoarea lui Dovizioso, care a urcat treptat în clasament în primele tururi după ce a plecat în cursă de pe locul patru. Marc Marquez şi Andrea Iannone au purtat un duel pentru a-şi asigura poziţia secundă, permiţându-i cuplului de piloţi Yamaha format din Vinales şi Rossi să se apropie de podium. Italianul de la Suzuki a fost apoi al doilea nume mare care a ieşit din cursă în urma unei căzături, la fel păţind ceva mai în spate Cal Crutchlow şi Alvaro Bautista. Trecut de Marquez cu uşurinţă, Vinales şi-a început lupta cu Dovizioso pentru victorie, în timp ce Rossi l-a depăşit la rândul său pe spaniolul de la Honda şi a continuat să-i urmărească pe cei doi lideri. După mai multe depăşiri succesive, Vinales, care pornise din pole-position, a fost cel care a trecut primul linia de sosire, urmat de Dovizioso şi Rossi, doar două secunde despărţindu-i pe primii trei clasaţi. Marquez şi coechipierul său, Dani Pedrosa, au completat primele cinci poziţii, ţinând în frâu un atac târziu al lui Aleix Espargaro de la Aprilia, care a încheiat pe un onorabil loc şase.
Scott Redding, Jack Miller, Alex Rins şi Jonas Folger s-au clasat în top zece, în timp ce Jorge Lorenzo a dezamăgit la debutul pentru echipa Ducati, terminând cursa abia pe locul unsprezece. Vinales conduce aşadar clasamentul general după prima etapă a sezonului, urmând ca peste două săptămâni, pe 9 aprilie, în Argentina să fie omul de învins pentru restul piloţilor din MotoGP.