Leicester, victorie mare în Premier League! „Vulpile” simt miros de titlu
0Gluma cu Leicester se îngroaşă în Anglia şi, de fapt, nici nu mai e de glumit cu „vulpile” lui Claudio Ranieri. Liderul din Albion a câştigat cu 1-0 meciul cu Southampton de acasă.
Gluma cu Leicester se îngroaşă în Anglia şi, de fapt, nici nu mai e de glumit cu „vulpile” lui Claudio Ranieri. Liderul din Albion a câştigat cu 1-0 meciul cu Southampton de acasă, cu un gol marcat de Wes Morgan (minutul 38) printr-o lovitură de cap bine ţintită.
Succesul echipei alb-albastre o depărtează la şapte puncte de Tottenham, ocupanta locului secund, cu doar şase etape rămase de jucat din campionatul englez.
Dintr-un cal mort, Leicester a devenit acum principala favorită la câştigarea titlului, pe care îl pot obţine matematic dacă se impun în patru din ultimele şase runde. Echipa lui Ranieri mai are de jucat cu Sunderland (deplasare), West Ham (acasă), Swansea (acasă), Manchester Untied (deplasare), Everton (acasă), Chelsea (deplasare).
Practic, Leicester se poate impune şi cu mai puţine puncte, pentru că nici Tottenham sau Arsenal n-au dovedit că sunt capabile de succese în serie. Cum săptămâna viitoare Spurs joacă acasă cu Manchester United, iar Arsenal pe terenul lui West Ham, adică două partide extrem de echilibrate, Leicester poate face încă un pas în faţă spre împlinirea unui vis.
1.Leicester 69
2. Tottenham 62
3. Arsenal 58 (un meci mai puţin)