„Il Luce”, atacat chiar la aniversare: „Pizmaşul Lucescu era poreclit Vânătul!“

Mircea Lucescu

Mircea Lucescu a împlinit 70 de ani pe 29 iulie, ocazie cu care a afirmat că Dinamo ’90 a fost o echipă mai valoroasă decât Steaua ’86, afirmaţie care n-a prea fost pe placul tuturor.

Printre cei care s-au declarat ofensaţi de afirmaţia celui mai titrat antrenor român al tuturor timpurilor se numără şi Corneliu Vadim Tudor, cel care scria, în anii ’70 - ’80, cronici de fotbal în revista „Săptămâna”. 

De data aceasta, el  i-a dedicat un articol întreg lui „Il Luce” în ziarul „Tricolorul”, pe care-l patronează, intitulat „Mircea Lucescu îmbătrîneşte urît…”

Motto: „Dinamo ’90 a fost mai bună decît Steaua ’86” (?!).

Nu mi-a venit să cred că un român a putut debita o asemenea minciună! E năucitor! Şi e jignitor faţă de toţi iubitorii fotbalului românesc. După imensa porcărie pe care a făcut-o la Campionatul Mondial din Mexic 1970, cînd, împreună cu Cornel Dinu, l-a bătut la cap pe antrenorul Angelo Niculescu să nu-l bage în teren pe unul mult mai talentat ca ei, Dobrin – acest Lucescu săvîrşeşte o altă nelegiuire: pretinde că echipa lui, Dinamo, din 1990, a fost mai bună ca Steaua din 1986!!! Cum aşa? N-a cîştigat Steaua Cupa Campionilor Europeni, în 1986, n-a fost semifinalistă a aceleiaşi competeţii şi, din nou, finalistă, în 1989?

N-a cucerit Supercupa Europei, în februarie 1987, învingînd-o pe Dinamo Kiev, la Monte Carlo? N-a cucerit, 5 ani la rînd, titlul de campioană a României? N-au contribuit jucătorii ei (Bölöni, Hagi, Lăcătuş, Balint, Tudorel Stoica, Piţurcă ş.a.), în mod decisiv, la calificarea Naţionalei la Turneul Final din Italia 1990? Nu Steaua a făcut aceste performanţe? Poate că le-o fi făcut, mormăie, printre rădăcinile negre ale dinţilor, pizmaşul Lucescu, dar Dinamo a fost mai bună! În ce-o fi constat superioritatea asta? În nimic! Numai gargară, băşici (nici măcar baloane) de săpun. Fantezii erotice. Dacă nu mă înşeală memoria, în 1990 a fost vîndut în străinătate jucătorul dinamovist Timofte – dar nu pe bani, ci pe cutii de… bere! Poate că aici s-a dovedit Dinamo a fi mai bună ca Steaua, care, în acelaşi timp, îl vindea pe Hagi la Real Madrid, pe milioane de dolari. Sincer să fiu, nu mă aşteptam ca, la împlinirea vîrstei de 70 de ani, Mircea Lucescu să o ţină, ca gaia maţu’, cu ura viscerală împotriva echipei-fanion a fotbalului românesc. Am crezut că s-a maturizat. Că are simţul ridicolului. Ce-i drept, Lucescu a avut unele performanţe, în ultimii ani, dar el le-a făcut pe bani mulţi, ai lui Rinat Ahmetov, aducîndu-le bucurii ucrainienilor, nu românilor – aşa cum au făcut, fără bani, Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu. Ţin minte că, în 1987, generalul Ilie Ceauşescu îmi spunea: „Dacă aţi ştii, tovarăşe Vadim, ce greu ne-a fost să le dăm băieţilor o recompensă! Nu era vorba de bani, ci de cîte un ARO, pentru fiecare. Timp de 6 luni, şefii de la Securitate şi Miliţie s-au opus, trăgînd sforile pe lîngă tovarăşa (Elena Ceauşescu – n.m.) să nu putem să-i premiem. Pînă la urmă, tot am reuşit”. De unde a strîns Mircea Lucescu atîta ură împotriva Stelei? Bunul meu amic Alexe (care avea să moară în foarte ciudatul accident de elicopter din 1995, împreună cu generalii Ion Bunoaica şi Ioan Eugen Sandu) îmi spunea chiar în acei tumultuoşi ani ’80: „Cînd era copil, Lucescu a vrut să joace la Steaua. S-a prezentat la selecţie, dar a fost refuzat, pe motiv că era rahitic”. Eu nu ştiu dacă aşa au stat lucrurile. Dar un motiv trebuie să existe, în afara invidiei şi ambiţiilor personale. Trag linie şi recapitulez: * În noiembrie 1985, Naţionala României, cu Mircea Lucescu la cîrmă (şi într-o compoziţie stupidă, cu nelipsitul Gabor) era bătută, pe Stadionul 23 August, de irlandezi, ratînd calificarea la Mondialele din 1986. * În mai 1986, Steaua Bucureşti spăla obrazul fotbalului românesc, realizînd uriaşa performanţă de a cuceri Cupa Campionilor Europeni. Cum ar putea să ierte un om ulcerat de vise bolnave acea insultă? Din păcate pentru Lucescu, nici eu nu pot şi nici nu vreau să uit aberaţiile lui maladive. De altfel, încă din anii ’80, eu l-am tăvălit pe cel poreclit Vînătul în cronicile mele de fotbal din „Săptămîna”. Mi-a căutat prietenia, chiar în ziua memorabilă de 7 mai 1986, cînd, în avionul charter care ne ducea pe noi, scriitorii şi ziariştii, la Sevilla, s-a aşezat pe scaun lîngă mine. I-am spus tot ce aveam pe suflet, aşa că nimeni nu mă poate bănui că mi-am descoperit spiritul de fair-play abia acum. Pentru performanţele sale bune, l-am şi lăudat pe Mircea Lucescu. Dar, de data asta, el şi-a făcut hara-kiri. A dovedit că e profund necinstit, capabil să falsifice trecutul şi să-i mintă pe români. A pretinde că Dinamo ’90 a fost mai bună ca Steaua ’86 e ca şi cum ai spune că Securitatea era mai bună ca Armata. E prea mult. Eu, unul, nu tolerez o asemenea intoxicare tupeistă. Ruşine, Mircea Lucescu!